Credite pentru IMM cu garanție SME Initiative

Întreprinderile mici și mijlocii (IMM) au acces la finanțări care beneficiază de garanție 60% din valoarea creditului prin Inițiativa pentru IMM (eng.: SME Initiative), un instrument de garantare accesat de UniCredit Bank de la Uniunea Europeană. 

Tranzacțiile beneficiază de sprijinul Uniunii Europene prin programul Inițiativa pentru IMM, finanțat de Uniunea Europeană prin FEDR și Horizon 2020 și de către Fondul European de Investiții și Banca Europeană de Investiții. 

Prin programul Inițiativa pentru IMM, Banca pune la dispoziția beneficiarilor eligibili finanțări care sunt garantate cu un instrument financiar de garantare, facilitând accesul acestora la finanțare bancară în condiții avantajoase pentru înființarea de noi întreprinderi, extinderea activității curente, consolidarea activității companiilor ori realizarea de proiecte noi, inclusiv prin abordarea de piețe noi.  

Companiile care vor accesa noua facilitate vor achita un comision de garantare de 0,65% din valoarea garanției aferentă creditului utilizat, beneficiind de o reducere de dobândă în funcție de caracteristicile împrumutului. 

„Accesul la credite care beneficiază de sprijinul instrumentelor financiare de garantare este esențial pentru întreprinderile mici și mijlocii, care au nevoie de susținere pentru a se dezvolta. Prin oferta de finanțări cu garanție Inițiativa pentru IMM companiile eligibile au acces la dobânzi reduse prin comparație cu cele ale produselor standard, ceea ce le ajută să investească în creșterea sustenabilă a afacerii lor și în crearea de locuri de muncă. Prin acest sprijin de garantare, UniCredit Bank se va adresa și întreprinderilor cu cifra de afaceri mai mică de 5 milioane de euro, oferind acces la facilități revolving cu maturitate de 2 ani”, a declarat Antoaneta Curteanu, vicepreședinte Executiv Divizia Retail în cadrul UniCredit Bank.

Parteneriatul presupune emiterea de către Fondul European de Investiții a garanției SME Initiative pentru UniCredit Bank, atașată creditelor de investiții și celor pentru cheltuieli curente cu valoare maximă de 22.700.000 de lei. Prin acest instrument de garantare, și întreprinderile cu cifra de afaceri mai mică de 5 milioane de euro vor putea accesa, în condiții de eligibilitate, facilități revolving cu maturitate de 2 ani de la UniCredit Bank. 

Despre FEI

Fondul European de Investiţii (FEI) este parte componentă a Grupului Băncii Europene de Investiţii. Misiunea sa centrală este de a sprijini întreprinderile micro, mici şi mijlocii din Europa prin facilitarea accesului la finanţare. FEI proiectează şi dezvoltă capital de risc şi de dezvoltare, garanţii şi instrumente de microfinanţare care se adresează acestui segment de piaţă. Prin rolul său, FEI întăreşte obiectivele UE de a sprijini inovarea, cercetarea şi dezvoltarea, antreprenoriatul, creşterea economică şi ocuparea forţei de muncă. 

Despre UniCredit Bank

UniCredit Bank este parte a UniCredit, bancă comercială paneuropeană de succes, cu un sistem integrat de servicii de banking Corporate şi de Investiţii, care oferă o rețea unică vest, central şi est europeană bazei sale de clienți. Grupul este prezent în România prin: UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management şi UniCredit Services.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.