Credite pentru IMM-uri, în valoare totală de 20 milioane lei

banca romaneascaCredite în valoare totală de 20 milioane lei pot fi accesate de întreprinderile mici și mijlocii (IMM), pentru realizarea investițiilor sau pentru susținerea activității curente, în urma semnării Acordului de “Plafon de garantare IMM” dintre Banca Românească și EximBank, informează un comunicat al celor două instituții bancare.

“Prin încheierea ‘Acordului de plafon de garantare IMM’, Banca Românească beneficiază din partea EximBank de un plafon în valoare de 20 milioane lei. Clienții IMM care derulează activitatea cu susținere de la Banca Românească au la dispoziție o valoare maximă a garanției individuale de 1,5 milioane lei, iar procentul garantat este de maxim 80% în cazul creditelor de investiții, sau de maxim 70% în cazul creditelor pentru susținerea activității curente, procent valabil și pentru scrisorile de garanție bancară”, a spus Cosmin Călin, director executiv Banca Românească.

Astfel, clienții IMM pot opta pentru soluții de creditare cu o durată a creditului de maxim 5 ani (în cazul produselor pentru proiecte de investiții), maximum 12 luni (în cazul creditelor pentru activitate curentă) sau de maximu 24 luni (în cazul scrisorilor de garanție bancară).

Președintele executiv al EximBank, Traian Halalai, invită și alte bănci comerciale ‘să valorifice oferta noastră, beneficiile oferite de Plafonul de garanții IMM facilitând diversificarea soluțiilor de finanțare a proiectelor IMM-urilor autohtone pe termen scurt și mediu, susținând în același timp și atingerea țintelor de performanță specifice instituțiilor bancare’.

EximBank se implică activ de aproape 25 de ani în susținerea și promovarea mediului de afaceri românesc, sprijinind proiectele companiilor locale.

În urma reajustărilor direcțiilor de acțiune, realizate în timp pentru adaptarea la evoluțiile economice, EximBank are în prezent capacitatea de a propune segmentului corporate un portofoliu de produse și servicii atractiv pentru orice tip de societate comercială, fie că este IMM sau companie mare, derulează tranzacții internaționale, ori se adresează numai pieței interne.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.