Criț: Pierderi de 16,6 milioane lei la STB, în cele 5 zile de grevă

Directorul general al Societăţii de Transporturi Bucureşti (STB), Adrian Criţ, a declarat, în 22 martie, că pierderile înregistrate în cele cinci zile de grevă ale angajaților, desfășurate începând din 20 ianuarie, au produs pierderi „undeva în jurul a 16,6 milioane de lei – o evaluare care nu e încă validată de un audit extern”.

Adrian Criț, directorul general al STB

Adrian Criț a precizat, la Zilele Feroviare – Summit-ul de Investiţii Club Feroviar, că va solicita în instanţă recuperarea acestor pagube.

Întrebat câţi angajaţi se află în procedură de cercetare disciplinară după protestul care a paralizat transportul în comun, directorul general al STB a spus: „Pe partea de cercetare disciplinară, comisiile îşi fac treaba în conformitate cu legislaţia şi cu regulamentul intern. Este vorba despre câteva mii de angajaţi, vă daţi seama de volumul de muncă, iar procesele verbale încă nu au venit la directorul general.

Pe de altă parte, Adrian Criţ a precizat că se fac angajări la STB: „Am început să angajăm. În primul rând, am angajat vatmani, am angajat şoferi de troleibuz, acolo unde avem deficit de personal. E vorba de câteva zeci de persoane”. 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.