CTP Group, profit-record de 188,3 milioane euro, în S1 din 2021

CTP Group raportează un profit-record de 188,3 milioane de euro și creșterea cotei de piață la 25%, în primul semestru (S1) al anului 2021.

Precizările transmise ZIUA CARGO:

Compania s-a detașat și mai mult în poziția de lider de piață, ajungând la o cotă de piață de 25% în Cehia, România, Ungaria și Slovacia, după ce a securizat aproape o treime din noile contracte de închiriere. Veniturile nete din chirii în primul semestru au crescut cu 17%, la 160,3 milioane EUR, de la 136,5 milioane EUR în prima jumătate a anului 2020, datorită creșterii portofoliului de suprafețe închiriate. Compania a anunțat, de asemenea, că va oferi dividende interimare în 2021 în valoare de 0,17 Euro/acțiune, reprezentând o rată de plată de 75%. 

Remon Vos, CEO, a declarat „Performanța noastră din prima jumătate a anului 2021 arată calitatea parcurilor noastre, care atrag parteneri de încredere pe termen lung și care ne susțin creșterea profitabilă. Cererea pe piețele în care suntem prezenți este în continuă creștere, iar CTPark-urile noastre sunt extrem de bine poziționate pentru a fi atractive și a profita de tendințele existente în comerțului electronic, în optimizarea lanțului de aprovizionare, a livrării pe ultima sută de metri și cererii de parcuri concepute pentru a minimiza impactul asupra mediului. Mai mult decât atât, rata de ocupare la nivelul pieței este la un minim istoric, iar relațiile noastre puternice cu clienții au condus la rate ridicate de retenție, chiria noastră anualizată crescând cu 4% trimestrial, la 380 de milioane de Euro. Anul acesta am avut rezultate foarte bune după listarea la bursă, am accelerat semnificativ extinderea proprietăților noastre, am deschis o nouă piață, Olanda, și ne-am dezvoltat prezența în Austria, Bulgaria și Polonia. Ne străduim să ne extindem poziția de lider de piață în țările din Europa Centrală și de Est, în timp ce aducem viziunea noastră de parkmakers pe noi piețe, unde vedem un mare potențial de creștere în continuare” 

În trimestrul al doilea al anului 2021, performanțele CTP Group au fost, de asemenea, foarte bune. Compania a înregistrat o creștere a suprafețelor deținute la 14,7 milioane m² ,la sfârșitul T2, de la 13,0 milioane m², la sfârșitul T1 2021, extinzând astfel potențialul de dezvoltare.

Randamentul per cost (Yield-on-Cost) al dezvoltărilor a crescut la 11.8%  (T1 2021: 11.5%), chiar dacă costurile de construcție au crescut în această perioadă, care a fost marcată și de lipsa materialelor de construcție.  Valoarea activelor deținute se ridică la 6,4 miliarde EUR, la sfârșitul celui de-al doilea trimestru al anului 2021, în creștere cu 5,3 % față de 6,1 miliarde EUR, la 31 martie 2021.

Veniturile anuale din chirii în al doilea trimestru au crescut la 380 de milioane EUR, de la 366 de milioane EUR, la 31 martie 2021, o creștere trimestrială de 4 %. Activitatea totală de leasing a crescut la 613.000 m², în prima jumătate a anului 2021, în creștere cu 30%, față de prima jumătate a anului 2020.

CTP Group a finalizat, în trimestrul al doilea, o emisiune de obligațiuni verzi în valoare de 1 miliard EUR (două tranșe) pentru refinanțarea facilității bancare, iar costul datoriei a scăzut la 1,22%, la 30 iunie 2021, de la 1,6%, la 31 martie 2021.

Richard Wilkinson, CFO: „Continuăm să vedem o creștere puternică a profitabilității determinată de creșterea chiriilor, în timp ce profitabilitatea noilor dezvoltări imobiliare continuă să depășească ținta planificată de >10% Y-o-C. Am realizat un profit excelent de 188,3 milioane EUR, fără a avea nicio reevaluare a portofoliului nostru de investiții, ceea ce subliniază forța modelului nostru de afaceri. 

Principalele rezultate financiare

  H1 2021 H1 2020 Q2 2021 Q1 2021
Net rental income (EUR mil) € 160.3 € 136.5 € 82.2 € 78.1
Profit for the period (EUR mil) € 188.3 € 105.2 € 89.8 € 98.5
Yield-on-Cost 11.8% n.a. 11.8% 11.5%
Retention Rate 94% n.a 94% 99%
Collection Rate 98% 95% 98% 98%
Occupancy 95% 94% 95% 94%
EPRA net tangible assets per share € 9.58 € 7.89 € 9.58 € 9.35
EPRA ‘topped-up’ net initial yield 6.1% 6.1% 6.1% 6.1%
Company specific adjusted EPRA earnings per share € 0.25 € 0.23 € 0.13 € 0.12

 

ESG

Până la finalul anului 2021, operațiunile comerciale ale CTP vor fi neutre din punctul de vedere al emisiilor de carbon ceea ce va crește impactul pozitiv asupra comunităților în care compania este prezentă.  Aceste eforturi au fost recunoscute de investitori, 86% din totalul emisiunilor de obligațiuni ale CTP au fost plasate cu investitori care aplică criterii ecologice în deciziile lor de investiții. În mai 2021, Sustainalytics Inc., un furnizor global independent de cercetări și evaluări în domeniul ESG și al guvernanței corporative, a efectuat o evaluare a scorului de risc ESG al CTP și a clasat CTP printre primele 1,5% dintre companiile care atribuie la nivel global un scor ESG “Risc scăzut” de 11,0. 

În plus, CTP a angajat o agenție independentă pentru a valida amprenta de carbon a CTP și pentru a compensa potențialul atât al eforturilor CTP de conservare a pădurilor, cât și al parcurilor solare instalate în regiunea ECE. CTP deține și administrează 5,6 milioane m² de păduri, în conformitate cu angajamentul nostru de a menține un raport de 1:1 cu portofoliul nostru construit. CTP continuă să caute oportunități de a adăuga păduri pentru conservarea, plantarea copacilor și instigarea la reîmpădurire.

Dividend intermediar

CTP anunță un dividend intermediar de 0,17 euro pe acțiune, fiind 75% din câștigurile EPRA ajustate specifice companiei. Acționarii pot opta pentru dividende în numerar sau acțiuni.

Planificarea dividendelor intermediare

Date Information
Friday, August 13, 2021 Ex-dividend before opening
Monday, August 16, 2021 Record date dividend at close of business
Tuesday, August 17, 2021 Start election period stock or cash dividend
Monday, August 30, 2021 End election period 
Wednesday, September 22, 2021 Payment date cash and new shares 

 

Despre CTP  

CTP se clasează în top cinci dezvoltatori de proprietăți industriale din Europa și este cel mai mare dezvoltator de parcuri industriale și logistice din Europa Centrală și de Est, deținând peste 6,6 milioane m² de spații logistice și  desfășurând operațiuni în nouă țări din regiune. 

Compania și-a propus ca, până în 2023, să își extindă portofoliul de proprietăți până la 10 milioane m².

CTP Group este lider recunoscut în ceea ce privește deținerea de parcuri industriale și logistice construite conform celor  mai înalte standarde în sustenabilitate din acest sector, la nivel european. La sfârșitul lui martie 2021, CTP a obtinut certificări BREEAM cu calificativele „Very good” sau “Excellent” pentru întregul portofoliu de proprietăți pe care le deține în Europa Centrală și de Est și va atinge obiectivul privind reducerea amprentei de carbon până la finalul acestui an.

De la sfârșitul lunii martie a acestui an, CTP este listată pe EURONEXT Amsterdam. În urma ofertei, capitalul social total emis și existent este format din 397.017.000 de acțiuni, ceea ce implică o capitalizare de piață de 5,6 miliarde de euro. Pretul ofertei a fost stabilit la 14 euro pe acțiune.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.