CTP, cel mai mare dezvoltator și administrator pe termen lung de parcuri industriale și logistice premium din România și Europa Centrală și de Est, investește 15 milioane de euro în dezvoltarea unui nou parc logistic în apropiere de Cluj-Napoca.
CTPark Cluj II va fi situat în localitatea Florești, și va avea o suprafață totală închiriabilă de 29.000 m². Compania mai deține în prezent un parc în județul Cluj, CTPark Cluj I, aflat în localitatea Apahida, cu o suprafață de 23.000 m², finalizat anul trecut.
CTP își continuă astfel, într-un ritm accelerat, procesul de extindere la nivelul întregii țări, în special în partea de vest, unde cererea de spații logistice și industriale de clasă A a crescut considerabil în ultimii ani. Poziționat strategic la ieșirea din oraș, pe sensul de mers Cluj-Napoca – Oradea, cu acces direct din DN1 și Drumul European 60, CTPark Cluj II va fi construit pe un teren cu o suprafață de 65.000 de m². Proiectul se află în faza de autorizare, design și licitație pentru subcontractori, urmând ca lucrările să fie finalizate în două etape: prima în martie 2018, iar a doua în ultima jumătate a anului viitor.
Noul parc logistic va dispune de 29.000 m² spații de depozitare, din care aproximativ 8.000 m² sunt deja închiriate de unul dintre clienții strategici ai CTP. Restul de 21.000 m² disponibili se află într-un singur depozit cu compartimentare flexibilă, care permite împărțirea spațiului în suprafețe de mărimi diferite, în funcție de nevoile clienților, de la 1.500 m² până la 10.500 m².
Clădirile CTPark Cluj II vor fi dezvoltate după cele mai înalte standarde tehnice ale companiei, menite să reducă semnificativ costurile operaționale și să diminueze impactul asupra mediului înconjurător. Facilitățile oferite de noul parc logistic vor fi unice pe piața din Cluj.
Halele vor avea o deschidere de 145,4 m și o înălțime utilă de 12 m, ceea ce le va permite clienților să beneficieze de mai mult spatiu de depozitare.
Depozitele vor fi dotate cu iluminare interioară și exterioară cu LED și Smart LED, iar sistemul de luminatoare amplasate în tavan va asigura prezența luminii naturale.
Izolațiile din materiale de calitate superioară, precum și sistemul inteligent de încălzire și răcire vor menține temperatura interioară la circa 14-15 °C iarna și circa 22 °C în timpul verii, garantând o eficiență energetică maximă.
De asemenea, toate materialele folosite la construcția depozitelor provin de la furnizori certificați ISO.
Măsurile se înscriu în strategia pe termen lung a CTP la nivel internațional, care prevede reducerea emisiilor poluante și, implicit, a impactului asupra mediului, precum și economisirea resurselor.
„Primim din ce în ce mai multe solicitări din zona Clujului, care atrage în ultimii ani investitori de calibru din domenii ca: IT, automotive, FMCG, industria textilă, tehnologie.
Este al treilea oraș ca mărime din România și unul dintre cele mai bine dezvoltate din punct de vedere economic, ceea ce generează o nevoie tot mai accentuată de noi spații de depozitare și producție.
Investițiile recente, îmbunătățirile semnificative aduse infrastructurii și apropierea de granița vestică sunt toate atuuri care ne determină să plasăm Clujul sus în topul strategiei noastre de dezvoltare pe termen lung în România.
În plus, venim cu o ofertă unică pe piața locală – spații construite peste standardele pieței, folosind cele mai noi tehnologii verzi, ceea ce înseamnă extrem de multe avantaje pentru clienți”, declară Ana Dumitrache, Country Head al CTP România.
În paralel cu construcția noului CTPark Cluj II, CTP continuă dezvoltarea primul parc logistic din zonă aflat în portofoliul său. Compania investește circa 4,5 milioane de euro în extinderea cu 10.500 m² a CTPark Cluj I, aflat în Apahida, la 13 km de centrul orașului Cluj-Napoca și în apropierea aeroportului. Clădirea va fi finalizată în noiembrie 2017 și este destinată clientului strategic al CTPark Cluj I, retailerul Profi.
CTP, proprietarul cu cel mai mare portofoliu de spații industriale și logistice din România, își consolidează continuu poziția prin achiziții și investiții consistente. Recent, CTP a achiziționat in vestul țării două parcuri logistice în orasele Ineu și Salonta, cu o suprafață închiriabilă totală de 37.000 m², și a demarat lucrările la extinderea cu 32.000 m² a CTPark Timișoara, cu o investiție de peste 13 milioane de euro. În următoarea perioadă, planurile de dezvoltare ale CTP în vestul țării vizează orașele Turda și Deva.
Despre CTP
CTP este un dezvoltator și administrator full-service de proprietăți comerciale, specializat în livrarea și managementul parcurilor de business high-tech personalizate pentru companii internaționale și locale de prim rang, care fac investiții strategice noi sau își extind operațiunile în Europa Centrală si de Est. CTP deține CTPark Network, cel mai mare sistem integrat premium de parcuri de afaceri din Europa Centrală, cu peste 4,1 milioane de metri pătrați de spații de clasa A, în peste 60 de puncte strategice.
În România, CTP este cel mai mare dezvoltator și administrator de spații logistice și industriale de clasa A, cu 650.000 m² suprafață închiriabilă situată în zece orașe: Arad, București, Cluj-Napoca, Deva, Ineu, Pitești, Salonta, Sibiu, Timișoara, Turda.