Cu Scania, DB Schenker renunță la combustibilii fosili în insula Gotland

Scania susține demersurile sustenabile pe insula suedeză Gotland: DB Schenker renunță la combustibilii fosili cu ajutorul soluției de electrificare a distribuției
Regiunea Gotland este cunoscută pentru obiectivul de a deveni o regiune de top în domeniul sustenabilității prin renunțarea la combustibilii fosili cu cinci ani înaintea obiectivului național al Suediei.

Precizările transmis ZIUA CARGO:

DB Schenker, unul dintre cei mai importanți furnizori mondiali de logistică, face următorul pas în direcția sustenabilității și a electrificării prin preluarea tuturor transporturile de distribuție de pe insulă, fără a utiliza combustibili fosili.

„Deja operăm vehicule electrice pe întregul teritoriu al Suediei și știm cum se derulează activitățile. Acum facem următorul pas și investim în distribuția electrificată în întreaga regiune – pentru a mișca cu adevărat lucrurile. În plus față de asta, acumulăm cunoștințe valoroase în operațiunile de electrificare, atât în zonele urbane, unde e nevoie de multe opriri și porniri, precum și în zonele rurale, cu distanțe ce depășesc 300 de kilometri”, spune Viktor Strömblad, head of Land på DB Schenker.

Cu ajutorul oferit de cele patru camioane electrice Scania P25 și cele două camioane hibrid Scania PHEV, Scania încurajează etapa de tranziție pe care o parcurge DB Schenker către renunțarea la combustibilii fosili de pe insula Gotland.

„E o mare mândrie să reușești să desfășori activități de distribuție în Gotland fără a utiliza combustibili fosili și cu emisii aproape zero. Cea mai importantă realizare cu această investiție este că preluăm imediat întreaga distribuție”, spune Jonas Jävert, head of Innovation&Purchasing, Schenker Åkeri.

Scania are clienți care operează vehicule electrice pe baterii în multe și diverse regiuni geografice, în diverse arii de activitate. Dimensiunea insulei Gotland este favorabilă pentru electrificarea transporturilor.

„Ce face DB Schenker la Gotland, cu soluția unui sistem fără combustibili fosili într-un mediu unic, ne învață multe despre provocările și posibilitățile care apar atunci când un centru de distribuție este complet electrificat. Pe viitor, vedem același potențial și pentru parcul auto internațional al DB Schenker”, spune Evalena Falck, Scania sales director, Strategic Account Management.

Flota de camioane a DB Schenker este electrificată într-un ritm rapid, iar obiectivul global este acela că toate transporturile, maritime, aeriene și terestre, ar trebui să fie neutre pentru climă până în anul 2040, iar compania depune toate eforturile pentru a permite ca acest lucru să se întâmple chiar mai repede. A fi cu un pas înainte și a grăbi tranziția către transporturile fără combustibili fosili reprezintă viziunea ambelor companii, Scania și DB Schenker.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.