Cuc: Gratuitatea la tren pentru studenți nu se modifică

tren-pasageriGratuitatea la tren pentru studenți nu se va modifica, dă asigurări ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, într-un comunicat transmis sâmbătă, după ce OUG nr. 2/2017, ajunsă în Parlament, a suferit modificări în Senat.

“Astăzi, 18 februarie 2017, Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc a discutat cu Președintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea pe marginea amendamentului depus în Parlament cu privire la proiectul de Lege pentru aprobarea a OUG nr 2/2017, referitor la gratuitatea călătoriilor studenților pe calea ferată”, precizează reprezentanții ministerului, într-un comunicat remis redacțiie.

“În urma discuției, s-a convenit cu privire la faptul că toate măsurile cuprinse în Programul de Guvernare vor fi respectate și implementate, iar în cazul gratuității călătoriilor studenților pe calea ferată aceasta nu va fi modificată și va rămâne în forma prevăzută în OUG nr. 2/2017”, se mai adaugă în comunicat.

Mai mulţi senatori PSD au propus amendarea OUG 2, în sensul că gratuitetea la călătoriile cu trenul să fie acordată numai între localitatea de domiciliu şi cea în care studentul face facultatea.

Guvernul Grindeanu a acordat gratuitate nelimitată la tren studenților, începând cu data de 1 februarie a.c., indiferent de numărul călătoriilor și de rutele utilizate de aceștia.

Amendamentele au pornit de la ideea că oricum fiecare serviciu necesită efectuarea unei plăţi, dar, cum era de aşteptat, introducerea acestor amendamente a ridicat mari semne de întrebare.

În cele din urmă, s-a decis ca studenţii să aibă un număr limitat de călătorii gratuite cu trenul.

Decizia finală va fi luată însă în Camera Deputaților, săptămâna viitoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.