Dacia Jogger: Vehiculul de familie cu 7 locuri, reinventat

Dacia prezintă noul Jogger: Vehiculul de familie cu 7 locuri, reinventat.

Precizările transmise ZIUA CARGO:

Dacia își afirmă ambiția de a aborda segmentul C propunând un vehicul de familie accesibil, în versiuni cu 5 și cu 7 locuri. Jogger este al patrulea pilon al strategiei produs a mărcii Dacia. După micul vehicul urban 100% electric (Spring), hatch-back-ul Sandero și SUV-ul Duster, Dacia oferă o nouă surpriză în segmentul vehiculelor de familie de până la 7 locuri. Această lansare se înscrie în cadrul reînnoirii gamei Dacia, care va fi completată de alte două modele până în 2025.

Vehicul polivalent, Dacia Jogger preia atribute aparținând a trei categorii diferite de modele : lungimea unui break, spațiul interior al unui monovolum și liniile unui SUV. Jogger este așadar « inclasabil ». Ca vehicul destinat familiilor, el oferă cel mai bun raport preț/spațiu interior din categorie, în timp ce numeroasele posibilități de utilizare îi subliniază caracterul polivalent.

Cu un nume care evocă sportul, natura și energia pozitivă, Dacia Jogger ilustrează noua identitate de marcă. Scurt, modern și internațional, numele reflectă robustețea și polivalența în utilizare. Dacia Jogger este partenerul ideal al familiilor, atât în traseele urbane din viața cotidiană cât și în periplurile mai lungi, prilejuite de ieșirile în natură la sfârșit de săptămână sau în concedii.

Dacia Jogger este disponibil încă de la lansare cu două motorizări: noul motor pe benzină TCe 110 și motorul ECO-G 100. Dacia este singurul constructor care propune, sub denumirea ECO-G, o gamă completă de autoturisme echipate cu motoare cu alimentare mixtă benzină/GPL.

Oferta de motorizări va fi completată de o versiune hibridă în 2023. Dacia Jogger va deveni astfel cel mai accesibil model hibrid cu 7 locuri de pe piață!

Deschiderea comenzilor este prevăzută pentru noiembrie 2021 în treizeci de țări, în principal din Europa, dar și în Turcia și Israel. Dacia Jogger va ajunge în showroom-uri începând din februarie 2022.

Denis Le Vot, director general Dacia: «Cu Jogger, Dacia reinventează vehiculul de familie cu până la 7 locuri. Acest nou model polivalent ilustrează poziționarea mărcii prin vocația sa de vehicul destinat ieșirilor în natură, mereu pregătit pentru aventură. El demonstrează totodată angajamentul Dacia de a face mobilitatea accesibilă chiar și pentru familiile numeroase. Dacia Jogger va fi și primul model hibrid al mărcii Dacia, pentru că mobilitatea, atât în oraș cât și la drum lung, trebuie să fie posibilă pentru toți.» 

CEL MAI ACCESIBIL MODEL DE FAMILIE DE SEGMENT C 

UN DESIGN INSPIRAT 

Dacia și-a dorit să ofere o soluție pentru nevoia tot mai multor familii de a se bucura de ieșirile în natură, de călătoriile mai lungi dar și de periplurile urbane de zi cu zi. Dacia Jogger este „croită” pentru aventură, având lungimea unui break, spațiul interior al unui monovolum și look-ul unui SUV. 

O LINIE DINAMICĂ

Jogger dispune de o parte frontală verticală, cu o grilă amplă, specifică mărcii Dacia, de aripi față și spate profilate și de o capotă cu bosaje proeminente. Ampatamentul mare și consolele scurte dau impresia că roțile sunt amplasate aproape de extremitățile vehiculului. Eleronul situat în partea superioară a hayon-ului conferă vehiculului un aspect dinamic. Luneta hayonului este încadrată de blocurile optice dispuse pe verticală și a căror bază curbată urmărește profilul aripilor spate.

Barele de pavilion, pasajele roților bine reliefate și garda la sol înaltă (200 mm la gol) îi permit modelului să fie în largul său pe toate tipurile de drum.

DIMENSIUNI GENEROASE

Echipată cu roți cu diametru mare (660 mm), Dacia Jogger degajă o impresie de robustețe. Ampatamentul generos, de 2,90 m, înălțimea sub pavilion de 912 mm și partea din spate verticală (blocuri optice verticale, hayon foarte larg, prag de încărcare coborât) asigură un spațiu interior generos, inclusiv la nivelul portbagajului. Accesul la locurile de pe ultimul rând este facilitat de dimensiunile mari ale ușilor din spate precum și de creșterea cu 40 mm a lățimii vehiculului la nivelul celui de-al doilea rând de geamuri laterale. Cu o lungime de 4,55 m, cea mai mare înregistrată de un vehicul al gamei Dacia, Jogger oferă spațiul necesar familiilor care au nevoie de un vehicul polivalent. 

SEMNĂTURĂ LUMINOASĂ ÎN FORMĂ DE Y

Blocurile optice față și spate integrează noua semnătură luminoasă a mărcii, în formă de Y. Tehnologia LED este utilizată pentru luminile de zi și pentru faza de întâlnire. Pe lângă consumul redus de electricitate, farurile LED oferă un iluminat mai bun, atât pe timp de zi cât și pe timp de noapte.

BARE DE PAVILION MODULABILE

În funcție de versiune, Dacia Jogger este echipată cu bare de pavilion modulabile. În doar câteva secunde, cu ajutorul unei chei amplasate în torpedo, ele pot fi demontate și apoi reașezate transversal, fiind capabile să susțină în această configurație o sarcină utilă de 80 de kilograme, echivalentă cu cea a barelor transversale obișnuite. Acest sistem ingenios, brevetat, evidențiază spiritul Dacia : isteț, practic, simplu și fiabil.

PRACTICĂ PÂNĂ LA DETALII

Roțile mari dispun de jante « Flex Wheel » perforate, cu aspect solid. Sunt de asemenea disponibile jante din aliaj. Mânerele de portiere au o formă ergonomică și beneficiază de un design aspectuos. Deschiderea hayonului se realizează cu ajutorul unui buton cu comandă electrică, amplasat sub bandoul de deasupra locașului pentru plăcuța de înmatriculare.

SPAȚIU ȘI CONFORT PENTRU TOȚI OCUPANȚII 

Dacia Jogger răspunde nevoilor de spațiu și de polivalență necesare unei familii în deplasările sale zilnice. Spațiile de depozitare amplasate la îndemâna ocupanților tuturor celor trei rânduri de scaune însumează 24 de litri!

PLANȘA DE BORD 

Pentru a accentua impresia de spațiu interior, planșa de bord beneficiază, pe întreaga sa lățime, de un bandou orizontal realizat din material textil. Acest element de decor este disponibil începând cu al doilea nivel de echipare al modelului. Deasupra bandoului se află tabloul de bord și ecranul multimedia iar sub el, amplasate ergonomic, butoanele de comandă (climatizare, asistență la conducere). Același material textil îmbracă și cotierele ușilor față.

CONFORT PENTRU TOȚI OCUPANȚII

În funcție de versiune, spătarele scaunelor din față dispun de măsuțe rabatabile, prevăzute cu suporturi de pahar, similare celor disponibile pe spătarul fotoliilor din avioane. Lungimea măsuțelor poate fi reglată cu 70 mm, adaptându-se astfel nevoilor fiecărui ocupant. Scaunele laterale de pe rândul al doilea dispun de sisteme de fixare Isofix.

Ocupanții de pe rândul al treilea beneficiază de scaune individuale prevăzute cu o cotieră centrală. Vizibilitatea către exterior este asigurată de un geam lateral de mari dimensiuni care se poate întredeschide, asigurând astfel ventilarea naturală a interiorului. Fiecare rând de scaune dispune de lumini de plafon dedicate, numărul acestora ajungând astfel la trei în cazul versiunii de 7 locuri. Înălțimea diferită a șezutului scaunelor (+ 55 mm diferență între rândurile 1 și 2 ; + 25 mm diferență între rândul 2 și 3) asigură un plus de confort pentru  ocupanții locurilor din spate.

SPAȚII DE DEPOZITARE 

Dacia Jogger dispune de numeroase spații de depozitare, al căror volum util însumează 24 de litri. Printre acestea se numără un torpedo închis, cu un volum de 7 litri, spațiile prevăzute în partea inferioară a ușilor față și spate, în care pot fi depozitate sticle de un litru, un compartiment închis cu volumul de 1,3 litri, precum și șase suporturi de pahare.

SCAUNE PROFILATE ȘI REGLABILE

Dacia Jogger este un vehicul confortabil. Scaunele au fost profilate pentru a oferi o bună susținere laterală atât pentru șofer cât și pentru pasageri. Scaunul șoferului este reglabil pe înălțime (+/- 35 mm). La rândul său, volanul poate fi reglat pe înălțime (+/- 2.1°) și în adâncime (+/- 25 mm). În funcție de versiune, vehiculul dispune de o cotieră centrală cu un compartiment închis. 

DACIA JOGGER «EXTREME»

Sub denumirea « Extreme », Dacia va comercializa o serie limitată de lansare a modelului Dacia Jogger, cu elemente de design specifice. Pe această serie limitată vor fi disponibile cinci nuanțe de caroserie: Noir Nacré, Gris Comète, Gris Moonstone, Blanc Glacier și culoarea de lansare, Brun Terracotta

La exterior, barele de pavilion, retrovizoarele, jantele de aliaj și antena în formă de coadă de rechin sunt de culoare neagră. Elementele de protecție din față și spate, de culoare Gris Megalithe creează contrastul. Un alt element distinctiv, stickerele cu numele acestei serii limitate „Extreme” sunt amplasate atât în partea frontală a mașinii cât și pe jante. Elemente de protecție specifice se regăsesc de asemenea și în partea inferioară a ușilor. 

Scaunele beneficiază de cusături specifice de culoare roșie în timp ce panourile portierelor din față dispun de baghete cromate. Echipamentul complet cuprinde camera video pentru asistența la parcarea cu spatele și cardul mâini libere.

Dacia Jogger Extreme dispune de covorașe textile pentru toate locurile și de un covoraș din cauciuc pentru portbagaj. 

UN VEHICUL VERSATIL PENTRU ÎNTREAGA FAMILIE

SPAȚIU INTERIOR ȘI MODULARITATE RECORD 

Dacia Jogger poate transporta până la 7 adulți pe trei rânduri de scaune. Conceput ca un vehicul versatil, Jogger oferă până la 60 de configurații posibile! 

UN VEHICUL POLIVALENT  

Spațiul din spate cuprinde o banchetă cu trei locuri, rabatabilă în proporție 2/3-1/3 (pe rândul al doilea) și două scaune rabatabile și escamotabile individual (pe rândul al treilea). Capacitatea de încărcare poate ajunge până la 1 819 litri (conform normei VDA, cu scaunele de pe rândul al treilea scoase și cu bancheta de pe rândul al doilea rabatată). 

UN ACCES EXCELENT LA INTERIOR, INCLUSIV PENTRU OCUPANȚII RÂNDULUI 3

Cu o lungime de 4,55 m și un ampatament generos, de 2,90 m, Dacia Jogger oferă cel mai mare spațiu interior din categoria sa. Pasagerii de pe rândurile 2 și 3 beneficiază de un bun nivel de confort și de spațiu suficient la nivelul picioarelor și genunchilor. Dacia Jogger asigură un acces ușor la locurile de pe rândul al treilea datorită mecanismului de basculare a banchetei de pe rândul al doilea. Ocupanții acestor locuri dispun de un spațiu la nivelul genunchilor de 127 mm în timp ce înălțimea de la șezutul scaunelor până la plafon, de 855 mm, este printre cele mai generoase pentru vehiculele cu 7 locuri de pe piață.

UN PORTBAGAJ PRACTIC ȘI MODULABIL

În versiunea cu 5 locuri, volumul portbagajului este de 708 litri, conform normei VDA (până la înălțimea spătarului). În versiunea cu 7 locuri, volumul este de 160 litri (VDA) și de 565 litri (VDA) cu scaunele de pe rândul al treilea rabatate. Datorită înălțimii de încărcare generoase (661 mm) și lungimii apreciabile a planșeului portbagajului (1 150 mm), în acesta își pot găsi loc un cărucior și o bicicletă pentru copii rabatând un singur scaun de pe rândul al treilea, fără a fi nevoie ca acesta să fie demontat. În cazul în care ambele scaune de pe ultimul rând sunt extrase este posibil să fie transportate, fără probleme, obiecte mai voluminoase, precum lăzi cu unelte de bricolaj sau cuști pentru animalele de companie. Pentru transportarea în siguranță a diverselor obiecte, portbagajul este prevăzut cu benzi de fixare elastice și cu patru inele de ancorare. Este disponibilă totodată și o priză de 12 V. Dacia Jogger dispune în plus de trei cârlige de prindere, două în portbagaj și unul în față, pe consola centrală, de partea pasagerului (ideal pentru a susține o sacoșă cu cumpărături). 

MULTIMEDIA : LIBERTATEA DE A ALEGE

Dacia Jogger integrează, în funcție de versiune, trei oferte multimedia: ingeniosul sistem Media Control care funcționează cu sau fără conectare la smartphone, sistemul Media Display cu ecran tactil de 8” și Media Nav cu sistem de navigație și conexiune la smartphone prin Wi-Fi.

MEDIA CONTROL: UN SISTEM MULTIMEDIA ACCESIBIL TUTUROR

Media Control este un sistem multimedia complet. Acesta cuprinde două difuzoare, un spațiu pentru smartphone, integrat în design-ul planșei de bord, conexiuni Bluetooth și USB, comenzi pe volan și afișarea informațiilor aparatului radio pe ecranul TFT de 3,5” al calculatorului de bord.

Sistemul oferă multiple posibilități atunci când este conectat la smartphone și la aplicația gratuită Dacia Media Control. Aceasta din urmă permite accesul ușor la radio, la fișierele muzicale, asigurând totodată preluarea și efectuarea apelurilor telefonice, ascultarea sau vizualizarea mesajelor, utilizarea aplicațiilor GPS și a multor alte funcții, precum recunoașterea vocală Siri sau Android. Pentru un plus de siguranță în timpul șofatului, comenzile radio sunt accesibile atât pe volan cât și pe satelitul aflat în spatele volanului.

MEDIA DISPLAY ȘI MEDIA NAV 

Odată cu sistemul Media Display și cele patru difuzoare ale sale, consola centrală găzduiește de acum un ecran tactil cu diagonala de 8”, așezat în poziție înaltă și ușor înclinat către șofer, oferind astfel o mai bună vizibilitate și ergonomie. Interfața intuitivă dispune de conectivitate Bluetooth și este compatibilă cu sistemele pentru smartphone Android Auto și Apple CarPlay. O nouă comandă asigură accesul la reglajele anumitor sisteme de asistență.

În fine, odată cu Media Nav, sistemul multimedia dispune de navigație și de conectivitate wireless pentru Apple CarPlay și Android Auto. Sistemul audio beneficiază în acest caz de 6 difuzoare.

ECHIPAMENTE DIVERSE ÎN SERIE…

Dacia Jogger oferă numeroase posibilități de conectivitate: un suport pentru smartphone, un ecran TFT de 3,5” și, în funcție de versiune, până la trei prize de 12 V pentru încărcarea diverselor dispozitive electronice. În echiparea de serie, modelul dispune de limitator de viteze cu comenzi pe volan și de sistem de aprindere automată a farurilor.

… ȘI OPȚIONAL

În funcție de piață, Dacia Jogger poate fi echipată, opțional, cu scaune față încălzite, cu sistem de climatizare automat cu afișaj digital, card de acces mâini libere cu descuierea de la distanță a portbagajului și cu aprinderea farurilor. La acestea se adaugă senzorii de ploaie cu acționarea automată a ștergătoarelor de parbriz, camera de marșarier, frâna de parcare electrică, senzorul de unghi mort și senzorii de asistență la parcarea cu fața și cu spatele.

UN VERITABIL MODEL DACIA, SIMPLU ȘI EFICIENT

O PLATFORMĂ MODERNĂ ȘI SIGURANȚĂ LA BORD 

Dotată cu o platformă modernă, cu o structură a caroseriei ranforsată și cu șase airbag-uri, Dacia Jogger dispune de sisteme de asistență la conducere de ultimă generație.

PLATFORMA NOII GENERAȚII DE MODELE DACIA 

Prezentă deja pe noua generație Logan și Sandero, platforma CMF-B reprezintă baza pe care sunt construite noile modele Dacia din segmentele B și C. Dacia Jogger beneficiază de un modul spate specific, care face ca lungimea modelului să ajungă la 4,55 m, oferind astfel spațiul interior și polivalența specifice unui vehicul de segment C.

Prezența carenajelor sub șasiu și a voleților aerodinamici la nivelul grilei frontale asigură o îmbunătățire a profilului aerodinamic al mașinii. 

O STRUCTURĂ A CAROSERIEI RANFORSATĂ

Construită pe o platformă modernă, Dacia Jogger oferă o protecție bună în caz de șoc datorită unei rezistențe și a unei rigidități superioare. Structura a fost ranforsată atât la nivelul compartimentului motor (lonjeroanele sunt complet noi) cât și al habitaclului. Datorită noilor senzori de presiune amplasați în uși, orice impact lateral este imediat detectat, permițând astfel declanșarea rapidă a airbag-urilor cortină și laterale care asigură protecția la nivelul abdomenului, toracelui și capului.

FRÂNARE AUTOMATĂ DE URGENȚĂ

Activ la viteze cuprinse între 7 și 170 km/h, sistemul detectează, datorită radarului frontal, distanța față de vehiculul aflat în față (atât la staționare, cât și în deplasare). În cazul în care este detectat un risc de coliziune, sistemul alertează șoferul atât vizual cât și acustic înainte de a:

– amplifica performanța sistemului de frânare dacă șoferul frânează dar riscul rămâne prezent,

– acționa automat frânele dacă șoferul nu apasă pedala.

DETECTORUL DE UNGHI MORT

Activ la viteze cuprinse între 30 km/h și 140 km/h, detectorul de unghi mort previne șoferul asupra riscului unei ciocniri potențiale cu un alt vehicul prezent în unghiul mort. Patru senzori cu ultrasunete (2 situați în spatele vehiculului și 2 în fața acestuia) detectează vehiculele în mișcare în zona de unghi mort. Dacă un vehicul se află în această zonă, un martor luminos LED se aprinde în retrovizorul exterior de pe partea respectivă. Dacă semnalizarea este acționată atunci când un vehicul se află în unghiul mort, martorul LED de pe retrovizor se aprinde și se stinge intermitent.

ASISTENȚĂ LA PARCARE

În timpul manevrelor de parcare, patru senzori cu ultra-sunete amplasați pe bara spate activează un semnal sonor. În funcție de versiune, modelul dispune și de o cameră video amplasată în spate care afișează linii de ghidare dinamice pe ecranul central. La apropierea de un obstacol, alerta sonoră este însoțită de o alertă vizuală, semnalată pe ecran în culoarea roșie. 

ASISTENȚĂ LA PORNIREA DIN RAMPĂ

Acest sistem menține vehiculul imobil timp de două secunde la plecarea de pe loc din rampă, atunci când șoferul ridică piciorul de pe pedala de frână, oferindu-i astfel timp suficient să apese pedala de accelerație fără riscul ca mașina să dea înapoi. 

Dacia Jogger este echipată, în serie, cu limitator de viteză și cu sistem ESC de ultimă generație. În funcție de nivelul de echipare, este disponibil opțional și sistemul cruise control, cu comandă pe volan. 

MOTORIZĂRI EFICIENTE PE BENZINĂ ȘI GPL 

Dacia Jogger dispune de motorizări adaptate unui vehicul de familie. Gama este alcătuită din noul motor pe benzină TCe 110 și din motorul cu alimentare mixtă benzină/GPL ECO-G 100. Ambele motoare sunt echipate cu sistemul Start & Stop și sunt conforme normei Euro 6D Full.

NOUL MOTOR TCe 110

Dacia Jogger este echipată cu noul motor pe benzină TCe 110 cuplat cu o cutie de viteze manuală cu șase trepte. TCe 110 este un motor turbo cu 3 cilindri și injecție directă care dezvoltă 110 CP (81 kW). Blocul din aluminiu contribuie la reducerea greutății. Dispunând de un cuplu de 200 Nm la 2.900 rot./min, acesta este în prezent cel mai puternic motor din gama Dacia Jogger. 

Noul motor TCe 110 beneficiază de inovații tehnice care au dus la creșterea performanței, la diminuarea consumului de combustibil și la reducerea emisiilor de CO2. Propulsorul dispune de o distribuție variabilă și de o pompă de ulei cu cilindree variabilă. Colectorul de eșapament integrat, filtrul de particule și injectorul central contribuie la diminuarea emisiilor de CO2

ECO-G 100: MOTORUL CU ALIMENTARE MIXTĂ BENZINĂ-GPL 

Dacia este singurul constructor care, sub denumirea ECO-G, propune motorizarea cu alimentare mixtă benzină-GPL pe toate modelele sale termice. Integrarea din uzină a acestei soluții este un gaj de siguranță și de fiabilitate. Durata garanției oferite de constructor, intervalele și operațiunile de întreținere precum și capacitatea portbagajului sunt identice cu cele ale versiunii pe benzină. Rezervorul GPL este amplasat în locul spațiului ocupat de roata de rezervă, sub planșeul portbagajului.  

Consumul mixt al motorului ECO-G 100 conform ciclului WLTP este de 7.6 L/100km* (echivalent cu 121 g CO2/km*). Atunci când rulează pe GPL, Dacia Jogger emite, în medie, cu 10% mai puțin CO2 față de o motorizare pe benzină echivalentă. În plus, datorită celor două rezervoare (40 L pentru GPL și 50 L pentru benzină), vehiculul dispune de o autonomie de peste 1 000 km.

În funcție de țară, motorizarea cu alimentare mixtă benzină-GPL beneficiază de stimulente fiscale printre care un preț scăzut pentru GPL, absența unui malus ecologic sau a unor restricții de circulație în anumite zone.

* Valori estimative în curs de omologare

DACIA JOGGER HYBRID ÎN 2023 

În 2023, gama de motorizări va fi completată de o versiune hibridă. Jogger va fi primul model Dacia care va beneficia de această tehnologie și care va deveni astfel cel mai accesibil vehicul de familie hibrid cu 7 locuri de pe piață.

Tehnologia hibridă a modelului Dacia Jogger va fi bazată pe un motor pe benzină de 1,6 L, însoțit de două motoare electrice (un « e-motor » și un demaror de înaltă tensiune), cuplate cu o cutie de viteze multi-mod cu craboți, fără ambreiaj. Frânarea regenerativă, combinată cu capacitatea de auto-încărcare a bateriilor de 1,2 kWh (230V) și cu randamentul cutiei automate asigura ca rularea în oraș să desfășoare aproape 80% din timp în regim electric. Consumul de carburant este astfel diminuat cu până la 40% (față de un motor termic echivalent în ciclu urban, fără schimbarea obiceiurilor de conducere).

Alte avantaje :

– O tracțiune 100% electrică la demaraj.

– O conducere confortabilă datorită transmisiei automate.

– O mare simplitate în utilizare, datorită adaptării automate a modului de conducere pentru optimizarea confortului la volan și a consumului.

DIMENSIUNI

   
DIMENSIUNI (mm)  
Lungime 4 547
Ampatament 2 897
Consolă față 830
Consolă spate 820
Lățime cu oglinzile pliate/ cu oglinzile depliate 1 784 / —
Ecartament față 1 520
Ecartament spate 1 509
Înălțime cu / fără bare de pavilion  1 632 / na
Înălțime cu hayonul deschis, la gol 2 012
Înălțimea pragului de încărcare al portbagajului 661
Garda la sol gol/ în sarcină 200 / na
Raza la nivelul genunchilor pentru ocupanții rândului al doilea 181
Raza la nivelul genunchilor pentru ocupanții rândului al treilea 127
Lățimea la nivelul coatelor pentru ocupanții locurilor din față 1 410
Lățimea la nivelul coatelor pentru ocupanții locurilor din spate 1 410
Lățimea la nivelul umerilor pentru ocupanții locurilor din față 1 395
Lățimea la nivelul coatelor pentru ocupanții locurilor din spate 1 372
Înălțimea sub plafon pentru ocupanții locurilor din față 923
Înălțimea sub plafon pentru ocupanții locurilor din rândul al doilea 910
Înălțimea sub plafon pentru ocupanții locurilor din rândul al treilea 855
Lățimea maximă de acces în portbagaj 836
Lățimea maximă interioară între pasajele roților 1 020
Lungimea de încărcare cu bancheta spate rabatată  1 150

 

VOLUMUL PORBAGAJULUI (dm3 VDA / L) 5 locuri 7 locuri
Cu toate scaunele la locul lor (până la înălțimea spătarului) 708 / 842 160 / 213
Cu rândul al treilea rabatat (până la înălțimea spătarului) 565 / 712
Cu rândul al doilea rabatat și cu rândul al treilea extras (până la pavilion) 1 819 / –

 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.