Dacia, parteneriat cu FRH

Dacia și Federația Română de Handbal (FRH) au decis să încheie un parteneriat destinat să susțină performanța în unul din cele mai îndrăgite și apreciate sporturi de echipă din România. Ca urmare a acestui acord de colaborare, Dacia devine partenerul tehnic al FRH la nivelul echipelor de seniori ale României, atât la feminin, cât și la masculin.

Dacia și Federația Română de Handbal vor iniția un program național de Burse Master Coach prin care vor oferi antrenorilor români posibilitatea de a lua parte la acest program internațional de licențiere, alături de antrenorii de top din toată Europa.

În plus, în cadrul acestui parteneriat, pe lângă susținerea programului competițional al echipelor naționale ale României, Dacia va pune la dispoziția FRH și o flotă de 7 vehicule, dintre care 2 modele Duster Prestige.

„Pentru Dacia, parteneriatul cu Federația Română de Handbal reprezintă o apropiere firească, bazată pe ambiția și dorința comună pentru stimularea și atingerea performanței. Dacia, principalul constructor de automobile și cel mai important exportator al României, este mândră să contribuie la susținerea și la dezvoltarea sportului de echipă care a adus de-a lungul anilor numeroase satisfacții și împliniri publicului din țara noastră”, a declarat Ionuț Gheorghe, Director de Marketing Dacia și Renault în România.

La rândul său, Alexandru Dedu, Președintele Federației Române de Handbal, a declarat: „Suntem onorați să avem alături Dacia, una dintre cele mai cunoscute mărci românești, un adevărat promotor al României și acum și al handbalului românesc. Mă bucur că putem anunța acest important proiect de burse pentru accesul în Programul Master Coach, proiect care a apărut încă din primele noastre întâlniri și pe care îl vom implementa pe parcursul acestui an. Suntem siguri că acest parteneriat va aduce beneficii sportului nostru, atât pentru performanța sportivă, cât și pentru suporteri.”

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.