Automobile Dacia va relua producția după Paști, în două etape: pe 21 aprilie la uzina Mecanică și pe 4 mai la uzina de Vehicule.
Producţia a fost sistată la uzinele din Mioveni pe data de 19 martie, inițial până pe 5 aprilie, în contextul pandemiei de coronavirus, iar 13.500 de angajaţi au intrat în şomaj tehnic.
Pe 2 aprilie, compania a anunțat că va prelungi perioada de întrerupere, fără a comunicaînsă data reluării.
Uzina Mecanica și Șasiuri este pregătită să redemareze activitatea în echipă redusă de lucru
Uzina Vehicule va relua producția în departamentul Presaj, în 2 schimburi.
Din data de 4 mai, vor redemara activitățile ambelor uzine.
Pe tot parcursul perioadei în care activitatea de producție a fost întreruptă au fost definite si aplicate măsuri pentru a proteja angajații în perspectiva revenirii acestora la lucru. Aceste măsuri care țin de igienizare și securitate vor fi aplicate în mod riguros. Angajații vor fi informați despre necesitatea respectării măsurilor luate pentru protejarea sănătății lor și a colegilor”.