DAN AIR, 206.000 de pasageri în primul an de operare în Bacău

DAN AIR a transportat 206.000 de pasageri, în primul an de operare pe Aeroportul Internațional „George Enescu” din Bacău. 

Până în data de 11 decembrie, când a împlinit un an de de activitate, compania aeriană 100% românească a efectuat zboruri către 7 țări europene, precum: Belgia, Italia, Irlanda, Spania, Marea Britanie, Germania, Franța și a deservit 13 destinații extrem de căutate de pasagerii din Bacău.

În total, 96% dintre zboruri au fost operate la timp și doar 1% au avut întârzieri mai mari de 3 ore. DAN AIR și-a deschis baza operațională la Bacău, în 2023, după ce a renunțat să mai zboare de pe Aeroportul Internațional Ghimbav-Brașov, din cauza restricțiilor impuse de dotările și de programul de operare al aeroportului. 

Aniversarea a fost marcat cu ocazia unui eveniment special, care a avut loc pe 10 decembrie, chiar în Aeroportul din Bacău, unde au participat reprezentații companiei aeriene și cei ai aeroportului. DAN AIR a pregătit și câteva surprize pentru pasagerii care au zburat pe ruta Bacău-Dublin și retur, din data de 10 decembrie. 

Matt Ian David, CEO DAN AIR: În acest an, am reușit să ne facem remarcați, în primul rând, printr-un program care include rute extrem de diverse și destinații mult așteptate de pasagerii din această regiune a țării. Mare parte dintre aceste rute sunt operare exclusiv de către noi, astfel, putem spune că prin diversificarea destinațiilor contribuim la creșterea atractivității acestui aeroport. La acestea se adaugă serviciile de calitate oferite pasagerilor, la prețuri competitive, cât și beneficiile noastre pe care alte companii nu le oferă (transport animale de companie, transport minori neînsoțiți, transport echipamente sportive speciale). Angajamentul nostru continuu pentru a ne îmbunătăți serviciile pentru pasageri a fost confirmat încă o dată anul acesta prin înscrierea în registrul IOSA și prin obținerea titlului de membru al organizației mondiale IATA, două obiective extrem de ambițioase pe care le-am bifat. În ceea ce privește planurile de viitor, acestea sunt legate în primul rând de creșterea numărului de avioane în flotă și de sporirea capacității de transport pentru aeroportul din Bacău. Nu în ultimul rând, vrem să mulțumim Aeroportului Bacău pentru cooperare și sprijin, pentru că împreună putem conecta acest oraș cu cele mai importante destinații din Europa”.

Radu Bezniuc, director general Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău: Noi știm ce eforturi există din partea companiilor aeriene să deschidă destinații noi, iar a deschide 13, într-o perioadă atât de scurtă este un lucru remarcabil. Noi ca aeroport ne străduim pentru a oferi cele mai bune condiții pentru companiile care operează aici. Mulțumim companiei că a crezut în proiectul și strategia noastră de dezvoltare a acestui aeroport. Anul acesta am reușit să ne depășim obiectivul de 500.000 de pasageri transportați, iar 206.000 de pasageri au călătorit cu DAN AIR”. 

Cum arată bilanțul:

  • În perioada 11 decembrie 2023-11 decembrie 2024, DAN AIR a transportat 206.000 de pasageri. În semestrul doi al anului, numărul pasagerilor transportați a fost aproape dublu față de primul semestru al anului. 
  • Compania aeriană românească zboară în prezent către 7 țări europene, precum (Belgia, Italia, Irlanda, Spania, Marea Britanie, Germania, Franța). 
  • DAN AIR a inclus în ultimul an în program zboruri către 13 destinații precum (Londra, Bruxelles, Torino, Dublin, Roma, Barcelona, Catania, Liverpool, Madrid, Bologna, Milano, Paris, Dortmund). 
  • Față de primul semestru al anului, procentul zborurilor operate la timp a crescut cu 3% și a ajuns la 96%. 
  • Atât procentul zborurilor operate cu întârzieri de sub 3 ore, cât și cel pentru întârzierile de peste 3 ore s-au redus, ajungând în prezent la 3%, respectiv 1% din totalul curselor. 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.