În urmă cu 10 ani, Dacia pornea la drum într-o escapadă literară, la Târgul Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură.
„Este cel mai longeviv parteneriat al Dacia, înscris pe axa de educaţie a strategiei noastre de colaborări și responsabilitate socială. Ne-am propus, de la an la an, să îndemnăm publicul, indiferent de vârstă, la lectură de calitate.
Pentru al zecelea an de parteneriat cu Gaudeamus, am lansat o provocare unor scriitori români, jurnalişti, lideri de opinie: aceea de a reinventa Manualul de Bord al maşinii, într-o manieră literară. Vă așteptăm sâmbătă, 21 noiembrie să descoperiți varianta lor de manual. Iar pe toată perioada târgului (18-22 noiembrie) îi invităm pe toți vizitatorii la noi în stand pentru lansări, concursuri sau activităţi creative pentru copii”, a declarat Anca Oreviceanu, director comunicare şi responsabilitate socială Grup Renault România.
Un alt fel de Manual de Bord Dacia
Cheia, Comanda electrică, Centura de Siguranţă, Airbag-ul, Securitatea pentru copii, Postul de conducere, Martorii luminoşi, Levierul de viteze, Asistenţa la parcare, Ştergătoarele de geam, Încălzirea şi ventilarea, Bancheta din spate, Portbagajul, Computerul de bord, Multimedia, Bateria, Farurile, Siguranţele, Sculele, Jantele, Dimensiunile sunt capitole existente în Manualul de Bord al maşinii Dacia.
Scriitorii Marius Chivu, Radu Paraschivescu şi Iulian Tănase, alături de jurnaliştii, lideri de opinie, Vlad Mixich, Lucian Mîndruţă, Radu Naum şi Victor Kapra, au răspuns provocării constructorului auto naţional şi au imaginat în textele lor poveşti pornind de la funcţionalităţile şi echipările maşinii. Scrierile lor sunt reunite în Manualul alternativ de Bord Dacia, care va fi lansat la târgul Gaudeamus, sâmbătă, 21 noiembrie.
„O serie de scriitori au acceptat să-şi pună verbul şi versul la treabă pentru a scrie împreună un manual non-conformist şi perfect inutil sub aspect tehnic. Sunt oameni sprinteni la minte, flexibili şi gata să accepte prinsori. Odată sabotată convenţia jargonului auto, autorii care rescriu capitolele ce urmează iau ca pretext câte o componentă a maşinii şi fac din ea pivotul unei povestioare, a unei năzăreli, a unui vis, a unui poem”: Radu Paraschivescu, în prefaţa Manualului Alternativ de Bord.
Evenimente în standul Dacia la Gaudemus
Miercuri, 18 noiembrie (13:00 -14:00) şi joi, 19 noiembrie (11:00 – 12:00; 14:00 – 15:00)
Atelier de lectură interactivă susținut de Asociația Curtea Veche (adresat copiilor între 7 și 14 ani)
Vineri, 20 noiembrie
10:00 – 12:00 Atelier de semne de carte decorate organizat de L’Organisation Internationale de la Francophonie (OIF) împreună cu Asociația Creative Arts (adresat copiilor de 6-7 ani); Invitat special: Excelența Sa, Doamna Ambasador al Republicii Tunisiene în România, Boutheina Labidi.
12:30 – 13:30 Atelier de ilustrare cărți organizat de Délégation Wallonie-Bruxelles şi OIF (adresat copiilor între 8 şi 10 ani); Animator: Sophie Daxhelet, artist desenator din Belgia
15:30 – 17:30 Atelier de legătorie organizat de OIF împreună cu Asociația Creative Arts (adresat copiilor între 8 şi 10 ani)
18:00 Lansare carte: „Povestea trecătorilor”, vol.5, „Eu aleg România, destinații de Bucureşti”, Editura Radio România București FM; Invitați: Adrian Majuru, istoric, directorul Muzeului municipiului București; Florin Bruşten, secretar general, departament Studiouri regionale și Flavia Voinea, manager București FM
Sâmbătă, 21 noiembrie
10:30 – 11:00 Lansare Carte: „Polen de cuvinte”, autor Valentina Geambașu
11 :00 – 12 :00 Lansare Dacia : Manual alternativ de Bord
13 :00 – 14 :00 Lansare carte : Cramele din România”, autori : Prof. Univ. Dr. Dan Boboc, decanul Facultății de Economie Agroalimentară și a Mediului din cadrul ASE, președintele Asociației Degustătorilor Autorizați din România (ADAR); Cătălin Păduraru, fondator al Patronatului Național al Viei și Vinului, membru al Federației Internaționale a Scriitorilor și Jurnaliștilor de vin, Wine Ambassador ADAR… Invitați: autorii
15:00 Invitaţi de nota 10: Olimpicii României
Duminică, 22 noiembrie
10:30 – 11:30 Lansare carte: „Camera de povestit”, autor Michael Paterniti; Invitaţi: Bogdan Ungureanu, director executiv Editura Publica; Adrian Lungu, editor DoR şi Marius Chivu, scriitor şi critic literar
12:00 – 13:00 Lansare carte: „Psihosociologia opiniei publice”, autor: Prof. Univ. Dr. Septimiu Chelcea, Universitatea Bucureşti; Invitaţi: Prof. Univ. Dr. Septimiu Chelcea, Universitatea Bucureşti; Prof. Univ. Dr. Gabriel Jderu, departamentul de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea Bucureşti şi Conf. Univ. Dr. Octavian Rujoiu, Departamentul de Filosofie şi Ştiinţe Socioumane din cadrul ASE, coordonatorul colecţiei „Psihosociologie”
17:00 Prezentarea Premiului Goncourt la standul Dacia de către reprezentanții Institutului Francez din Bucureşti