Depozit Auchan în Ștefăneștii de Jos

WDP a semnat un acord pentru dezvoltarea și închirierea unui spațiu logistic de depozitare de 77.000 m² la unitatea sa din București – Ștefăneștii de Jos – pentru comerciantul cu amănuntul Auchan, după o primă colaborare în Luxemburg cu acest grup internațional francez.

Unde va fi amplasat depozitul Auchan

Bugetul investiției se ridică la aproximativ 45 de milioane de euro.

Noile clădiri, cu o suprafață de aproximativ 77.000 m², vor consta parțial într-o zonă cu temperatură controlată și vor fi închiriate de Auchan pe o perioadă de șapte ani. Livrarea acestei noi dezvoltări este programată în tmpul primului trimestru din 2020. 

„Această tranzacție evidențiază strategia WDP de a crea relații pe termen lung cu clienții săi, în toate regiunile sale cheie”, a declarat Jeroen Biermans, Director General al WDP în România.

WDP dezvoltă și investește în domeniul imobiliar logistic (depozite și birouri). WDP are aproximativ 4 milioane m² de proprietăți în portofoliul său. Acest portofoliu internațional de clădiri seminindustriale și logistice cuprinde peste 180 de locații la principalele centre logistice pentru depozitare și distribuție în Belgia, Olanda, Franța, Luxemburg și România. Informații suplimentare despre WDP puteți găsi pe www.wdp.eu.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.