Din dorința de a liniști iubitorii de călătorii în această perioadă, compania Travel Brands, membră a grupului Der Touristik, lansează din 6 martie, prin rețeaua de agenții de turism DERTOUR, pachete de vacanțe liniștite, cu o politică relaxată de anulări gratuite de până la două zile înainte de intrarea la hotel, pentru cei care nu și-au planificat încă vacanțele de vară.
Pachetul oferă anulări gratuite, fără niciun cost suplimentar și 100% rambursabil, și cuprinde două variante adaptate pentru diferite stiluri de călătorii, cu o diversitate de destinații:
- Anulări gratuite cu până la două zile înainte pentru cazări individuale, pentru turiștii care vor să călătorească pe cont propriu, cu mașina, în destinații apropiate și foarte iubite, precum Turcia, Grecia, Bulgaria, Croația precum și multe alte locuri.
Prețurile pentru sejururi de 7 nopți pornesc de la 245 euro – litoral Bulgaria, 3* all inclusive, 295 euro – Grecia – Thassos, 3* cu mic dejun, 357 euro – Turcia, 5* all inclusive, 258 euro – Croația, 3*.
- Anulări gratuite la vacanțe cu pachete charter (zbor, transfer, cazare) cu plecare din România, cu 14 zile înainte. Printre destinații se numără Turcia, Grecia, Spania, Egipt, Tunisia și Cipru.
Vacanțele liniștite sunt valabile exclusiv pentru rezervările făcute în luna martie, începând de azi și până pe 31 martie, și, pe lângă politica relaxată de anulări, vin cu încă trei beneficii unice de care se pot bucura numai cei care își pregătesc din timp vacanța:
- gamă largă de sejururi de unde turiștii pot alege, cu cele mai bune hoteluri încă disponibile
- discounturi Early Booking
- voucherul cadou de 50 euro
„Am vrut să fim alături de clienții noștri în această perioadă și am negociat cu partenerii noștri noi politici foarte relaxate de anulări gratuite, special pentru a-i liniști pe cei care nu știu încă dacă să își cumpere vacanța de vară. Oferim de astăzi clienților noștri anulări gratuite fără niciun cost suplimentar, atât pentru sejururi complete cu zbor și hotel, cât și pentru cazări individuale la cei care vor să plece pe cont propriu în vacanțe”, spune Cosmin Marinof, CEO Travel Brands, operator al brandului DERTOUR în România.
Ofertele de vacanțe încep cu luna aprilie, acoperă întregul sezon de vară și până în octombrie. Informațiile complete sunt disponibile pe www.dertour.ro
DERTOUR este lider în turismul românesc și oferă românilor un portofoliu foarte divers de vacanțe, în toate destinațiile lumii.