DHL Express Romania a primit pentru a treia oară consecutiv certificarea Great Place to Work, în urma sondajului realizat în rândul angajaților, în luna ianuarie a acestui an. Implicarea a fost una importantă, mai mare față de ediția de anul trecut, 86% dintre angajați răspunzând întrebărilor din chestionar.
Precizările transmise ZIUA CARGO:
Rezultate studiului demonstrează faptul că 8 din 10 angajați au o experiență pozitivă constantă la locul de muncă. Eforturile pe care DHL Express Romania le face în ceea ce privește siguranța și securitatea la locul de muncă, descurajarea discriminării sau promovarea diversității și incluziunii au fost printre cele mai apreciate demersuri de către anajați în sondajul de anul acesta. În topul aspectelor apreciate a rămas, ca în fiecare an, spiritul de echipă, apreciat atât de angajații noi, cât și de cei cu experiență în companie.
Great Place to Work este autoritatea globală care analizează cultura companiilor, experiența angajaților și comportamentul de leadership dovedit, care conduce la creșterea afacerii și inovație. Metodele de evaluare sunt bazate pe criteriul principal al încrederii, analizând relația angajaților cu conducerea, cu ceilalți angajați și cu propriul loc de muncă.
„Premiul Great Place to Work reprezinta un real succes pentru noi. Suntem foarte mândri să primim această distincție pentru a treia oară consecutiv. Pentru noi înseamnă confirmarea că oamenii noștri sunt prioritatea noastră. Fără angajamentul lor, nu am putea să oferim excelență clienților noștri, așa cum o facem astăzi. Suntem bucuroși pentru modul în care inițiativele și eforturile noastre în jurul unor elemente cheie precum digitalizarea, dezvoltarea oamenilor, diversitatea și incluziunea, ori sănătatea au evoluat și că implicarea noastră continuă aduce rezultate”, spune Agnieszka Blas, director general DHL Express România.
„DHL Express își pune oamenii în centrul a tot ceea ce face, încă din 2009, de când transformarea companiei este ghidată de strategia Focus. În cadrul acestei strategii, ne-am propus să motivăm oamenii care lucrează cu noi și să devenim angajatorul preferat / employer of choice . Credem în oamenii nostri și în abilitatea lor de a oferi excelență clienților noștri zi de zi. Le sunt recunoscătoare tuturor colegilor mei care fac acest lucru posibil și le mulțumesc celor care au participat la sondajul din acest an. Niciodată nu am fost mai mândră să fac parte din această companie”, spune Diana Zamfir, HR director DHL Express Romania.
Această recertificare reprezintă încă un pas important către demersul ‘Employer of Choice’ și dovedește că la DHL Express Romania cultura recunoașterii este un motor principal pentru satisfacția angajaților. Rezultatele acestui sondaj arată totodată că oamenii sunt mândri că lucrează la DHL, apreciază modul în care se comunică, sunt mândri de echipa din care fac parte și apreciază sprijinul și respectul oferite reciproc, dar și în relatia cu managementul.
Despre Certificarea Great Place to Work ™
Great Place to Work® Certification™ este cea mai importantă recunoaștere „Employer of Choice” pe care companiile aspiră să o obțină. Este singura recunoaștere bazată în întregime pe ceea ce angajații raportează despre experiența lor la locul de muncă – în special, cât de des se bucură de încredere la locul de muncă. Certificarea Great Place to Work este recunoscută la nivel mondial atât de angajați, cât și de angajatori și este reperul global pentru identificarea și recunoașterea experienței remarcabile a angajaților. În fiecare an, peste 10.000 de companii din 60 de țări solicită aplică pentru certificarea Great Place to Work.
Despre Great Place to Work®
Great Place to Work® este autoritatea globală în domeniul culturii la locul de muncă. Din 1992, au chestionat peste 100 de milioane de angajați din întreaga lume și au folosit aceste informații pentru a defini ceea ce face un loc de muncă grozav: încrederea. Platforma lor pentru chestionarea angajaților le oferă liderilor feedback, rapoarte în timp real și informații de care au nevoie pentru a lua decizii bazate pe date. Tot ceea ce face compania are ca obiectiv misiunea de a construi o lume mai bună, ajutând fiecare organizație să devină astfel un loc de muncă minunat Pentru Toți / For All™.