Procurorii DIICOT au reținut 21 de suspecți în dosarul CFR Marfă, între ei aflându-se fostul director general Mihuţ Crăciun şi alte persoane din conducerea centrală a instituţiei. Toți sunt prezentați, joi, magistraților Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă.
Audierile-maraton au continuat și în cursul nopții de miercuri spre joi, iar cei reținuți pentru 24 de ore au ajuns în Arestul Poliției Timiș, de unde vor fi duși în instanță.
Întreaga conducere a CFR Marfă ar fi implicată în această afacere, iar dintre cei 40 de suspecți cărora li s-au făcut percheziții domiciliare în cursul zilei de miercuri și au fost aduși la audieri numia 21 sunt duși la mandat. este posibil ca restul să fi încheiat acorduri cu procurorii, pentru a primi micșorări de pedepse.
Procurorii DIICOT au efectuat miercuri în această anchetă 63 de percheziții domiciliare în București și în județele Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Prahova, Mehedinți, Călărași, Arad, Teleorman, Dâmbovița.
Infracțiunile sunt deosebit de grave: constituire a unui grup infracțional organizat, delapidare cu consecințe deosebit de grave, fals intelectual și uz de fals.
Astfel, în cursul anului 2016, la nivelul CFR Marfă SA, “s-a constituit un grup infracțional organizat, implicând factori de decizie de la nivelul central și teritorial al societății de transport, având ca scop subevaluarea bunurilor din patrimoniul societății, cu prilejul operațiunilor de vânzare-cumpărare a 2.450 de vagoane destinate casării, facilitând astfel traficarea în folosul SC Remat SA Călărași a diferenței rezultate între valoarea reală și cea subevaluată a bunurilor casate”.
Subevaluarea s-a făcut prin ofertarea pe Bursa de Mărfuri București, în baza procedurii de licitație deschisă inițiată de SNTFM “CFR Marfă”, a 2.450 de vagoane pe roți, la preț de fier vechi, deși, în conformitate cu standardele în materie, deșeurile metalice provenite din casarea materialului rulant se încadrau în categoria “deșeu fier vechi greu” și “deșeu fier vechi special” (oțel), cu o valoare de piață net superioară.
Potrivit DIICOT, manopera frauduloasă a fost premeditată de factorii de decizie din cadrul SNTFM ‘CFR Marfă’ în conivență cu reprezentanții SC Remat SA Călărași. S-a constatat că, deși oferta de vânzare inițiată de CFR Marfă pe Bursa de Mărfuri viza cantitatea generică de 49.000 tone fier vechi, ulterior contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu ofertantul SC Remat SA Călărași a menționat vânzarea fierului vechi provenit din casarea a 2.450 de vagoane.
Prețul de achiziție ar fi fost de 120 euro/tonă de fier vechi în condițiile în care prețul mediu practicat pentru “deșeu fier vechi greu” era de 175,88 euro/tonă, iar pentru “deșeu fier vechi special” (oțel) era de 218,90 euro/ tonă, rezultând că prin această manoperă s-ar fi realizat practic o subevaluare a bunurilor cu 82,42% în cazul “deșeurilor fier vechi special” (oțel) și cu 46,56% în cazul “deșeurilor fier vechi greu”.
În manoperele frauduloase sunt implicați factori de decizie de la nivelul central și teritorial al societății de transport, precum și reprezentanții societății beneficiare.
“Primul nivel al grupului infracțional organizat a fost constituit din conducerea executivă a societății ‘CFR Marfă’, compusă din directorul general Mihuț Constantin Crăciun, directorul Operațiuni Dezvoltare Daniel Ciobanu, directorul Departament Vânzări — Trafic Eugen Tudor, directorul Economic — Financiar Pavel Bărculeț, managerul juridic Silviu Valeriu Costea, directorul Trafic Constantin Alupoaie, directorul vagoane Florin Enache, șeful Biroului Urmărire Contracte Mariana Căpățână, șeful Serviciului Exploatare Vagoane George Niculescu. Aceștia ar fi inițiat vânzarea la bursa de mărfuri a celor 2.450 de vagoane la preț de fier vechi, prin subevaluarea lor și obținerea unui preț mai mic decât valoarea reală. Al doilea palier al grupului infracțional organizat ar fi fost reprezentat de către funcționarii din cadrul sucursalelor ‘CFR Marfă’ — Timișoara, Brașov, Iași, Galați, Craiova, Cluj, Constanța, iar al treilea palier ar fost constituit din reprezentanții SC Remat SA Călărași, beneficiara contractului”, precizează DIICOT.