Directorul CFR Marfă, revocat după 6 luni

cfr-marfa%cc%86-tren-masiniDirectorul director general al CFR Marfă, Mihuţ Crăciun, a fost revocat din funcţie după numai 6 luni de la numire.

Consiliul de Administraţie al SNTFM CFR Marfă SA precizează că a luat această decizie “ca urmare a analizării activităţii de management a acestuia în cele 6 luni de la preluarea mandatului”.

“În perioada următoare conducerea provizorie a companiei va fi asigurată de Pavel Bărculeţ care în prezent ocupă funcţia de director departament economic financiar, până la desemnarea unui director general în urma procedurii de selecţie conform OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare”, potrivit unui comunicat remis redacției.

Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA este operatorul naţional de transport feroviar de marfă din România, lider pe această piaţă cu o cotă de piaţă de 45,7% la nivelul semestrului I 2016.

Guvernul Ponta a încercat în anul 2014 să privatizeze compania dar a eșuat.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.