DKV Fleet Card în România, pentru flote de până la 3,5t

Furnizorul de servicii de mobilitate DKV Euro Service a lansat pe piața din România DKV Fleet Card, un produs ce permite administrarea eficientă a flotelor de autoturisme și vehicule comerciale de până la 3,5t. DKV Fleet Card are comision de administrare zero pentru prima comandă lansată și poate fi achiziționat direct din magazinul online al companiei. 

Iată precizările, în comunicatul transmis redacției:

Cu ajutorul DKV Fleet Card, utilizatorii pot achita fără numerar carburanți, la tarife preferențiale, taxe de drum și alte servicii adiționale în peste 880 de stații Lukoil, OMV, Petrom, MOL, Rompetrol Partener, Socar, Gazprom și ale altor parteneri, amplasate atât în oraș, cât și pe rutele principale dintre localități.

Cardul oferă acces și la rețeaua internațională DKV, cu peste 60.000 de puncte de alimentare în toată Europa, dar și la servicii conexe, cum ar fi spălarea autovehiculelor, parcare, reparații și altele. Cardul este securizat prin intermediul unui cod PIN și poate fi administrat online, cu ajutorul platformei DKV care oferă funcții detaliate de control, activare, dezactivare, blocare, comandă și raportare. 

Cătălin Constantinescu, managing director DKV Euro Service România

„Sunt bucuros că începând de azi, prin DKV Fleet Card, le putem oferi operatorilor de flote din România beneficii extinse, pentru a-și gestiona mai eficient autoturismele și/sau autoutilitarele. DKV Fleet Card înseamnă mai mult decât avantajele operațiunilor fără numerar și ale controlului deplin al serviciilor de alimentare și auxiliare, asigură și consultanță prin intermediul specialiștilor DKV România care vin cu experiența crescută în administrarea flotelor. DKV Fleet Card ne va ajuta să ne consolidăm în continuare cota de piață care a crescut în 2020 pe fondul livrărilor dispozitivului DKV BOX EUROPE în România care asigură decontarea taxelor de drum în șapte țări europene importante”, a declarat Cătălin Constantinescu, Managing Director DKV Euro Service România. 

În plus față de DKV Fleet Card, operatorii de flote din România au de acum la dispoziție DKV Fleet Card Climate, care asigură compensarea integrală a emisiilor de CO2 prin contribuții la proiecte certificate de protecție a mediului.

Informații suplimentare sunt disponibile la www.dkv-euroservice.com și în magazinul online DKV.

DKV Euro Service 

De peste 85 de ani, DKV Euro Service este unul dintre furnizorii de servicii de mobilitate de top pentru industria logisticii și a transporturilor. DKV oferă la nivel european un portofoliu extins pentru optimizarea și controlul flotelor comerciale, de la aprovizionarea pe drum an fără numerar la cele peste 180.000 puncte de acceptanță pe diferite piețe și până la decontarea taxei de drum și returnarea taxei pe valoare adăugată.

DKV Euro Service face parte din DKV MOBILITY SERVICES Group cu peste 1,200 de angajați. În anul 2019, grupul a realizat un volum de tranzacții de peste 9,9 miliarde de euro și și-a desfășurat activitatea în 45 țări. Actualmente, peste 230.000 de clienți utilizează 4,2 milioane DKV CARD-uri și dispozitive on-board. În anul 2020, DKV CARD a fost desemnat pentru a 16-a oară consecutiv drept cea mai bună marcă la categoria carduri de alimentare și de service.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.