Doar 21% dintre companii dețin asigurări pentru bunuri și proprietăți

Doar 21% dintre companii dețin o formă de protecție financiară, de tipul asigurărilor pentru bunuri și proprietăți, de răspunderi civile legale și profesionale (pentru acoperirea prejudiciilor cauzate unor terțe persoane), potrivit Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR).

Despăgubirile plătite, în anul 2023, de asigurătorii membri ai UNSAR către companiile asigurate au depășit 70 de milioane de euro (cca. 350 de milioane de lei), arată rezultatele unei analize efectuate la nivelul asociației. Acestea au fost realizate în baza asigurărilor pentru bunuri și proprietăți.

Valoarea a fost achitată pentru mai mult de 25.000 de daune care au afectat business-urile. „Astfel, în fiecare zi calendaristică, asigurătorii au achitat 70 de dosare de daună avizate în baza asigurărilor dedicate”, se arată în comunicatul transmis redacției.

„În acest context, #OAMENIIdinAsigurări lansează astăzi noua ediție a demersului dedicat antreprenorilor și viitorilor antreprenori: #BusinessSOS. Proiectul se adresează antreprenorilor care doresc să devină mai responsabili și să se informeze despre soluțiile de protecție financiară, în baza cărora companiile de asigurări achită zilnic despăgubiri de aproape 1 milion lei”, a declarat Alexandru Ciuncan, președinte & director general UNSAR.

„Un mediu antreprenorial bine protejat este baza unei economii reziliente. Deși riscul face parte din ADN-ul unui antreprenor, acesta poate fi și transferat către specialiști. Un plan #BusinessSOS dedicat specificului unei afaceri va face mereu diferența în dezvoltarea și continuitatea acesteia, a precizat Alina Bărbulescu, specialist Asigurări Bunuri & Proprietăți UNSAR.

Proiectul aduce în premieră și un podcast în care #OAMENIIdinAsigurări discută despre riscuri, dar și despre soluții dedicate afacerilor.

Înființată în 1994, UNSAR – Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România reprezintă 21 de companii de profil, care dețin peste 90% din piața locală de asigurări.

Activitatea UNSAR are ca obiectiv apărarea și reprezentarea intereselor asigurătorilor și reasigurătorilor din România, participarea la îmbunătățirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor, promovarea activității de asigurări în România și a dezvoltării durabile a industriei de profil pe plan intern și internațional.

Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federației Asigurătorilor și Reasigurătorilor Europeni – Insurance Europe. 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.