Doar 34% dintre români merg cu plăcere la muncă, iar 51% dintre aceștia au luat măsuri pentru a combate epuizarea profesională.
Cel mai recent studiu derulat de Reveal Marketing Research și-a propus, într-o societate în care stresul profesional devine o problemă tot mai urgentă și persistentă, să afle mai multe detalii despre manifestarea fenomenului de burnout [epuizare profesională] în rândul românilor.
Conform rezultatelor cercetării, doar o treime dintre români (34%) sunt fericiți la locul de muncă, aceștia menționând că desfășoară activități care îi împlinesc personal și contribuie la o stare generală de bine.
Totodată, anumite grupuri demografice experimentează o mai mare împlinire în mediul lor profesional, în special femeile (37% vs. 31% bărbați), persoanele între 35-45 ani (43%), cei care au copii (43% vs. 27% dintre cei fără copii) și cei cu venituri peste 5.000 de lei (39%).
Majoritatea românilor (47%) se declară mulțumiți de locul lor de muncă și de nivelul de remunerație pe care îl primesc, însă fără ca această satisfacție să fie însoțită de sentimentul de împlinire.
Pe de altă parte, 19% dintre români nu sunt mulțumiți de locul lor de muncă actual, considerând că nu sunt plătiți suficient și că nivelul de stres este ridicat. Această atitudine față de locul de muncă este regăsită în special în cazul celor cu vârste cuprinse între 45-55 de ani (24%) și a celor cu venituri mici, sub 3.000 de lei (33%).
65% dintre români declară că au observat colegi afectați de sindromul burnout la locul de muncă
Jumătate dintre cei chestionați (51%) declară că au realizat inițiative pentru minimizarea nivelului de stres la locul de muncă, în special cei cu vârste între 18-24 ani (58%) și cei cu venituri mari peste 5.000 de lei (57%).
În prezent, o proporție semnificativă de 65% dintre români declară că au observat colegi afectați de sindromul burnout la locul de muncă, aceștia manifestând simptome de epuizare fizică sau psihică. Acest fenomen este remarcat în mai mare măsură în rândul reprezentanților Generației Z, cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani (77%), persoanelor mature între 45-55 de ani (71%) și a celor cu venituri mari peste 5.000 de lei (71%).
Mai mult decât atât, jumătate dintre români (51%) au afirmat că au luat inițiative de-a lungul timpului pentru a minimiza nivelul de stres cu care se confruntă la locul de muncă. Acest comportament este mai des întâlnit în rândul celor cu vârste cuprinse între 18-24 ani (58%) și a celor cu venituri mari peste 5.000 de lei (57%).
„Datele studiului relevă că fenomenul epuizării la locul de muncă este o realitate observată de o parte semnificativă a angajaților din România ce necesită măsuri pentru a minimiza stresul la locul de muncă. Factorii precum genul, vârsta, statutul familial și nivelul de venit influențează în mod semnificativ percepția de împlinire la locul de muncă, iar înțelegerea acestor diferențe este esențială pentru elaborarea unor strategii de gestionare a resurselor umane și pentru crearea unui mediu de lucru mai motivant pentru toți angajații”, a menționat Marius Luican, CEO al Reveal Marketing Research.
Metodele principale de combatere a stresului la locul de muncă includ luarea concediilor de odihnă (41%), petrecerea timpului în oraș sau sesiuni de shopping (37%) și relaxarea prin ascultarea de muzică (29%).
În ceea ce privește principalele cauze ale nivelului crescut de stres în rândul angajaților, observăm că acestea includ volumul ridicat de muncă (42%), plafonarea salariului (33%), preluarea excesivă de responsabilități (33%), interacțiunea cu clienți dificili (24%) sau presiunea generată de crize financiare cauzate de fenomene precum inflația sau recesiunea (19%).
La o privire mai atentă, se observă că, în cazul persoanelor între 35-55 ani, volumul de muncă ridicat generează un nivel de stres mai ridicat (47%), în timp ce plafonarea salariului este o cauză mai des întâlnită în cazul bărbaților (35% vs. 30% femei), iar clienții dificili sunt mai des menționați de tinerii între 25-34 ani (30%).
În privința soluțiilor cele mai frecvent utilizate de către angajați pentru a face față nivelului ridicat de stres sau epuizării cauzate de volumul mare de muncă, 41% dintre români își iau concediu de odihnă, 34% preferă să se relaxeze în timpul liber prin activități precum ieșiri în oraș sau shopping, 29% ascultă muzică pentru a se destinde, în timp ce 26% aleg să ia pauze mai lungi și mai dese pentru a crea un mediu de lucru mai agreabil.
22% dintre respondenți consideră că schimbarea locului de muncă ar putea fi o modalitate de a face față nivelului ridicat de stres, în timp ce 12% au menționat o creștere a consumului de substanțe precum tutunul sau alcoolul pentru a face față stresului, iar 8% au apelat la serviciile unui terapeut sau psiholog.
Studiul s-a desfăşurat online, în perioada 24 aprilie-3 mai, pe un eşantion reprezentantiv pentru universul persoanelor cu vârsta 18+, utilizatori de internet, din mediul urban. Mărimea eșantionului a fost de 1.005 respondenți (dintre care 895 respondenți lucrează), iar eroarea maximă de eșantionare este +/-3.1% la un nivel de încredere de 95%.
Despre Reveal Marketing Research
Reveal Marketing Research este o companie de cercetare de piață full-service, specializată în marketing research, studii sociologice, customer insight, business strategy, market development. Cu o expertiză în peste 20 de industrii, Reveal Marketing Research crede că cercetarea de piață reprezintă baza deciziilor corecte și a poziționării brandurilor. Soluțiile calitative și cantitative ajută de 15 ani companii din România și alte țări din Europa.
Reveal Market Resources, studiul nr. 155: Reveal Market Resources este un hub de date ce cuprinde studii gratuite date publicității, cu scopul de a susține piața de marketing și comunicare din România.