Doar 20% dintre IMM-urile românești desfășoară în prezent activități de export,contribuind cu 25% la exporturile totale din România, relevă un studiu realizat recent de UPS (NYSE: UPS) și Kantar Millward Brown. Conform studiului, majoritatea IMM-urilor exportatoare este localizată în București și Regiunea de dezvoltare Vest, care include județele Timiș, Arad, Hunedoara și Caraș Severin.
Din cele 52.000 de IMM-uri analizate în studiul UPS, cele mai multe sunt concentrate în regiunea București-Ilfov (23,4%), urmată de Nord-Vest (14,4%), Centru (13,1%), Sud-Muntenia (11,1% ), Nord-Est (10,8%), Vest (9,0%) și Sud-Vest (6,7%).
„IMM-urile care exportă înregistrează o creștere mai mare a veniturilor și sunt mai încrezătoare în viitor”, a declarat Jim Kearney, Managing Director UPS Romania, Ungaria și Grecia. „Un studiu UPS la nivel european publicat la începutul acestui an arată că peste jumătate din întreprinderile mici care exportă au înregistrat creșteri ale veniturilor în ultimii trei ani. UPS este poziționată în mod ideal pentru a ajuta IMM-urile din România să acceseze și să beneficieze de oportunitățile transfrontaliere, atât din Europa, cât și din întreaga lume, prin intermediul rețelei noastre globale”.
In 2016, UPS a introdus un nou segment de zbor cargo la Cluj-Napoca făcând astfel legătura cu hub-ul aerian din Köln, Germania și a îmbunătățit timpii de tranzit în rețeaua terestră care conectează România cu restul Europei. Odată cu noul segment de zbor cargo, UPS oferă IMM-urilor care doresc să acceseze piețele internaționale extinderea orei maxime de preluare a expedițiilor. Aceste investiții fac parte din planul de investiții de 2 miliarde de dolari până în 2019, prin care rețeaua europeană a UPS va deveni și mai rapidă.
IMM-urile sunt coloana vertebrală a economiei europene și românești, reprezentând 99% din totalul companiilor.
Despre studiul IMM
Specialiștii în cercetare de piață de la Kantar Millward Brown au analizat companiile active din România (pe baza datelor oficiale publicate). Studiul include informații de la 52.000 de
IMM-uri care au depus ultimul bilanț contabil în 2016, au între 10 și 249 de angajați şi o cifră de afaceri până în 50 de milioane de euro. Analiza a avut ca scop crearea unei hărți regionale a principalelor IMM-uri exportatoare din România, concentrându-se pe regiunile de dezvoltare București-Ilfov, Centru, Sud-Muntenia, Nord-Est, Nord-Vest, Sud-Est, Vest,
Sud-Vest.
Despre UPS
UPS (NYSE: UPS) este lider global în domeniul logisticii, oferind o gamă largă de soluții,
inclusiv transportul de colete mici și mărfuri cargo, facilitarea comerțului internațional și
folosirea unor tehnologii avansate pentru o gestionare mai eficientă a lumii afacerilor. Cu
sediul central în Atlanta, Georgia (SUA), UPS deservește peste 220 de țări și teritorii din
întreaga lume.