Două nave noi pentru ARSVOM

Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare – ARSVOM, instituție publică din subordinea Ministerului Transporturilor (MT), își va extinde și înnoi capacitatea de intervenție și răspuns pentru căutarea și salvarea vieții omenești pe mare, odată cu intrarea în dotarea instituției a două nave specializate ce urmează să sosească în portul Constanța până la sfârșitul lunii iulie a.c., informează MT în 14 mai.

sursă foto: ARSVOM

Navele au fost construite la șantierul BALTIC WORKBOATS SAAREMA din Estonia. Una dintre acestea, botezată ”APOLLO”,  va ajunge în portul Constanța la jumătatea lunii iunie, iar a doua, numită ”ARTEMIS”, va sosi la sfârșitul lunii iulie.

Navele specializate SAR (Search and Rescue) au următoarele caracteristici: lungime – 23,8 m, lățime – 6,4 m, înălțime constructivă – 2,48 m, pescaj max – 1,7, deplasament – 45 tone,  viteza max – peste 25 noduri, viteza de croazieră – 20 noduri.

“Acestea au capacitate de autoredresare și pot prelua la bord peste 44 de supraviețuitori, sunt dotate cu câte o ambarcațiune rapidă de urgență care poate atinge o viteză de peste 35 de noduri pentru recuperare și transfer persoane, intervenție în zona plajelor, platformă de transfer la elicopter, capacitate de transport a cel puțin două persoane pe targă, capacitate de stins incendii la nave și de intrare în zona cu perdea de foc pentru extragere victime, cârlig de remorcaj pentru intervenții de urgență, cameră de termoviziune necesară atât în cazul intervențiilor de căutare și salvare pe timp de noapte cât și în cele de stins incendiul, instalație de comunicare voce la distanțe mari indiferent de starea vremii, echipament de intervenție în caz de incendiu pentru personal specializat, echipamente specializate pentru recuperarea și transferul persoanelor din apă”, se arată în comunicatul MT transmis redacției.

sursă foto: ARSVOM

Investiția a fost finanțată de la bugetul statului și este de 50,6 milioane lei. Statul român trebuie să asigure în mod gratuit, în conformitate cu reglementările internaționale, căutarea și salvarea vieții omenești pe mare.

Îmbunătățirea siguranței maritime prin achiziționarea celor două nave răspunde cerințelor Uniunii Europene și se pliază pe Agenda Comisiei Europene în vederea luării de măsuri imediate pentru evitarea tragediilor umane și pentru consolidarea mecanismelor de abordare a situațiilor de urgență determinate de migrație, de accidente navale sau pe platformele petroliere.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.