DPD România și-a crescut cu 20% livrările anul acesta

Livrările internaționale au crescut în acest an cu 20%, majoritatea de Sărbători, în Europa Centrală și de Est şi Europa de Vest, conform DPD România, una dintre cele mai mari companii de curierat expres și coletărie de pe piaţa locală.

Astfel, românii au trimis, de la începutul anului până în prezent, cu 20% mai multe colete în străinătate comparativ cu aceeași perioadă din 2016, majoritatea fiind către Bulgaria, Ungaria și Germania.

Principala destinație este Bulgaria cu peste 30%, urmată în clasament de Ungaria, cu o pondere de aproximativ 20% din total, Germania, cu aproape 10% din coletele trimise în străinătate și Italia, cu peste 7%.

Din totalul livrărilor internaționale efectuate de DPD România, peste 60% merg către Europa de Est și Centrală, iar aproape 40% din total merg în Europa de Vest.

Lucian Aldescu, CEO DPD România

„Numărul românilor care aleg să trimită colete în afara țării este tot mai mare, iar acest lucru s-a reflectat în livrările internaționale înregistrate de la începutul anului. Sărbătorile Pascale au reprezentat cea mai aglomerată perioadă pentru trimiterile din țară către străinătate, generând creșteri de 20% ale volumelor curierilor DPD România față de o perioadă obișnuită”, declară Lucian Aldescu, CEO DPD România.

Potrivit estimărilor companiei, o evoluție asemănătoare se va înregistra și la finele anului, în preajma sărbătorilor de iarnă, perioadă în care, de regulă, volumul coletelor trimise de către români către o adresă din afara României crește considerabil.

„Prognoza noastră arată că evoluția pozitivă înregistrată atât la nivelul exporturilor, cât și la cel al importurilor, se va menține pe întreg parcursul anului, vânzările online continuând să joace un rol important în această creștere”, adaugă Lucian Aldescu.  

În ceea ce privește volumul coletelor primite de către români din afara țării, acestea vin din Ungaria, Polonia, Marea Britanie, Olanda și Germania, țări care au generat mai bine de jumătate din totalul importurilor din perioada de referință.

Despre DPD

DPD România este parte a DPDgroup, lider european în curieratul rutier. În România, DPD se află în top 3 companii de curierat. Prin tehnologia inovatoare, cunoașterea pieței locale și cele 2 servicii Predict și PalletOne, DPD România oferă cea mai bună experiență de livrare atât expeditorilor, cât și destinatarilor.

Cu o echipă de peste 1,200 de angajați și francizori și având acces la o rețea europeană de 16.000 de sedii Pickup, DPD România livrează anual peste 10 milioane de colete.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.