Echipamente STS pentru comunicarea pe stații radio în metrou

STS a instalat echipamente care îmbunătățesc comunicarea pe stații radio în metrou. Astfel, echipajele de Ambulanță, SMURD, pompieri, polițiști și jandarmi pot comunica mai eficient pe timpul intervențiilor în situații de urgență.

Este vorba despre un proiect de extindere a acoperirii Platformei Comune TETRA la rețeaua de metrou a Municipiului București. Aceasta asigură servicii de comunicații radio mobile digitale de voce şi date, criptate, pentru autoritățile și instituțiile statului român cu atribuții în gestionarea situațiilor de urgență.

Forțele de intervenție beneficiază de comunicații specializate destinate coordonării eficiente în cazul misiunilor din stațiile și tunelele de metrou ale Capitalei. Operaționalizarea noilor echipamente va reduce considerabil timpii de intervenție ai salvatorilor, fiind asigurat un răspuns prompt şi eficient în sprijinul cetăţenilor.

Acoperirea radio s-a realizat etapizat la un număr de 13 stații de metrou din cadrul magistralelor M1 și M3 și în tunelurile de metrou adiacente acestora. Totodată, se fac demersuri ca, până la finalul acestui an, să se extindă acoperirea Platformei Comune TETRA pe toate magistralele de metrou.

Pentru realizarea acestui proiect sunt utilizate tehnologii moderne care asigură transmiterea semnalului în standard TETRA prin intermediul fibrei optice, a cablurilor speciale radiante și a sistemelor de antene distribuite.

Platforma comună TETRA oferă interoperabilitatea tuturor structurilor care intervin în cazul situațiilor de urgență sau altor evenimente care pun în pericol cetățenii.

Stațiile radio individuale permit comunicarea securizată la locul incidentului, transmiterea informațiilor către dispeceratele care coordonează intervenția și solicitarea de suplimentare a echipajelor în cadrul evenimentelor majore.

Serviciul de Telecomunicații Speciale este administratorul componentelor de cooperare şi securitate ale Platformei TETRA.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.