Ekol face posibilă o nouă conexiune intermodală

EkolnewtrainEkol Logistics inițiază un nou serviciu feroviar de tip block train între Trieste, Italia și Kiel, Germania, punând accentul, ca întotdeauna, pe dezvoltarea transportului intermodal în Europa. 

De asemenea, Ekol va oferi o conexiune pe mare între Kiel și Goteborg în Suedia, oferit de Stena Line. Această soluție va reprezenta prima conexiune feroviară din portul Trieste, care va lega coridorul Baltic-Adriatic, începând cu data de 25.01.2017.

“În continuarea strategiei de expansiune a Ekol, suntem foarte bucuroși să oferim o nouă punte intermodală care leagă Scandinavia, nordul Germaniei, Rusia și Marea Baltică cu Europa de Sud și Orientul Mijlociu, de exemplu Turcia sau Iran. Suntem siguri că această soluție inovatoare va fi apreciată şi că acesta va fi cel mai bun serviciu direct care va facilita noi oportunități economice pentru aceste regiuni.” a declarat Alaa Jennane, directorul Engineering Business Development, Ekol.

Noul serviciu dovedește că portul din Trieste îşi extinde piața, datorită inițiativei Ekol, care a achiziționat recent pachetul majoritar de acțiuni al terminalului EMT din Trieste.

Trenul va pleca în fiecare miercuri, la ora 11:00, de la Trieste și va ajunge la Kiel la ora 16:00 în ziua următoare. Întoarcerea se va face în fiecare duminică la ora 13:00, de la Kiel pentru a ajunge la Trieste, luni, la ora 17:00.

Legăturile feroviare care sosesc în Kiel vor facilita transportarea mărfurilor către alte regiuni, cum ar fi Goteborg, care pot fi livrate începand de vineri dimineaţă. În același timp, tot vineri dimineaţă,  putem livra spre alte destinații din nordul Germaniei și Danemarca, rutier.  Ekol se focusează pe oferirea celor mai bune servicii. De aceea, odată cu implementarea acestei noi soluții intermodale Trieste-Kiel, plănuim să avem două plecări pe săptămână, în curând. Este o veste foarte bună pentru clienții noștri, mai ales pentru ca vom reusi  să optimizăm și mai mult timpii de tranzit.“- a declarat Wilfried Klein, Project Development Manager Ekol.

Noul serviciu ne va permite să transportăm mega trailers, containere și swap bodies.

“Acest proiect confirmă importanţa locației feroviare din Trieste” – declară Președintele Autorităţii Portuare din Trieste, Zeno D’Agostino “nu numai că se confirmă rolul acesteia ca poartă de intrare preferențială către Europa Centrală și de Est, dar, de asemenea, ne putem extinde piața către nordul continentului, ajungând până în Germania de Nord, Danemarca, Finlanda și Suedia, prin Kiel”.

Acest produs intermodal este oferit în colaborare cu TX Logistik AG și Mercitalia pentru conexiune feroviară, Alpe Adria SpA și din nou TX Logistik AG MTO, portul Kiel și Stena Line care asigură transportul maritim între Kiel și Goteborg.

Distanța pe calea ferată dintre Trieste și Kiel este de 1.360 km, la care se vor adăuga 234 de mile marine pe tronsonul maritim până la Goteborg. Trenul va fi compus din 16 vagoane cu podea dubla, cu o capacitate de 32 unități intermodale (sau 13.6 m).

Este demn de subliniat faptul că, la sfârșitul anului 2016, Ekol a lansat un nou serviciu bazat pe un transport săptămânal din portul Sète către Noisy-le-Sec în zona Parisului, astfel încât această nouă conexiune reprezintă un alt exemplu oferit de Ekol în cee ace privește implementarea soluțiilor intermodale în Europa.

Ekolnewtrain2Despre Ekol Logistics:

Ekol şi-a început activitatea în 1990 și a făcut din satisfacția clienților principalul obiectiv al eforturilor sale, devenind încă din prima zi de la înființare, un brand de pionierat în Europa. Cu know-how-ul acumulat în toți acești ani, cu personal foarte bine calificat și practici tehnologice de ultimă generație, Ekol oferă logistică integrată și soluții pentru lanțul de aprovizionare tuturor clienților săi, dintr-o gamă largă de industrii.

Ekol se clasează printre pionierii furnizorilor de servicii logistice integrate, atât în Turcia cât şi în Europa. Centrele sale de distribuție din Turcia se întind pe aprox. 750.000 m² de teren, în timp ce facilităţile sale din Germania, Italia, România, Franța, Grecia, Ucraina, Bosnia, Ungaria, Spania, Polonia, Bulgaria, Republica Cehă și Iran acoperă o suprafață totală de 100.000 m2. Ekol se mândreşte cu o flotă de peste 5.500 de vehicule proprii, 5 nave Ro-Ro și  o echipa de peste 6.500 de angajaţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.