Ekol continuă să-şi consolideze flota prin achiţionarea a 150 de camioane Mercedes-Benz Actros 1845 LsnRL, în concordanţă cu obiectivele sale de dezvoltare.
Iată precizările, în comunicatul remis redacției;
Ahmet Musul, Chairman Ekol şi Levent Demir, General Manager Procurement, Administration and Investments au participat la ceremonia de primire a noilor camioane, ce a fost avut loc pe data de 17 Septembrie, 2018. Evenimentul a fost găzduit de Süer Sülün, CEO Mercedes-Benz Türk, la sediul central Mercedes-Benz din Esenyurt, Istanbul, unde a avut loc şi conferinţa de presă.
Ekol îşi extinde flota cu 150 de camioane grele, model Mercedes-Benz Actros 1845 LSnRL 4X2, eco-friendly, echipate cu motoare Euro 6, de ultimă generaţie. În prezent, în flota Ekol există aproape 2000 de camioane grele marca Mercedes-Benz.
Ekol este operatorul logistic cu una dintre cele mai mari flote din Europa, deţinând 5500 de vehicule. Privind cea mai recentă investiţie, Ahmet Musul, Chairman Ekol, declară:
“Colaborarea dintre Ekol şi Mercedes-Benz durează deja de 10 ani. Aşadar, cunoaştem foarte bine calitatea pe care ei o oferă şi, de aceea, vom continua să adăugăm în flota noastră mai multe camioane grele marca Mercedes. În urma acestei achiziţii, camioanele Mercedes deţin o pondere de 90% din flota Ekol. Însă, parteneriatul nostru cu Mercedes-Benz nu se limitează la achiziționarea de noi camioane. Încă din anul 2008, Ekol transportă componente auto ale brandului Mercedes-Benz către fabricile sale din Europa. Suntem încrezători că parteneriatul durabil şi profitabil cu Mercedes-Benz Türk va continua şi în anii următori.”
Levent Demir , Procurement, Administration and Investments General Manager Ekol, declară:
“Încrederea în brandul Mercedes-Benz Türk stă la baza alegerii noilor modele de camioane grele Mercedes-Benz Actros 1845 LSnRL. Aceste vehicule fabricate în Turcia sunt eco-friendly și preferate de șoferii noștri, fiind ușor și confortabil de condus. Centrele lor de servicii domestice și internaționale, contractele de mentenanță pe care le oferă, flexibilitatea și serviciile la fața locului reprezintă elemente esențiale care ne ajută să îmbunătățim viteza și calitatea operațională.”
Süer Sülün, CEO Mercedes-Benz Türk, a subliniat caracteristicile remarcabile ale camioanelor produse în Fabrica Mercedes-Benz Türk, Aksaray:
“Suntem mândri să livrăm astăzi 150 de camioane Mercedes-Benz Actros 1845 LSnRL către Ekol Logistics. Colaborarea cu Ekol a început în 2008 și, în prezent, Ekol se evidențiază prin abordarea sa impecabilă în ceea ce privește serviciile în sectorul logistic. Datorită unui parteneriat puternic ce se desfășoară deja de un deceniu, am avut ocazia să livrăm numeroase vehicule către Ekol Logistics, iar astăzi celebrăm această colaborare printr-o nouă livrare de camioane. Începând din 2010, producem camioane Actros pentru piața locală și internațională, conform standardelor Mercedes-Benz. Toate vehiculele sunt produse în fabrica noastră, înființată în 1986, în Aksaray, chiar în inima Anatoliei. Pentru noi, este o mândrie să vedem în flota Ekol camioanele noastre, dotate cu cele mai noi tehnologii. De aceea, îi mulțumim partenerului Ekol pentru că ne-a ales încă o dată. Le mulțumesc foarte mult echipei mele din filiala anatoliană a Gülsoy Otomotiv și colegilor din departamentul Servicii Financiare din cadrul Mercedes-Benz Türk pentru că au facilitat această achiziție.
İsmet Emre, Board Member Gülsoy Otomotiv, Mercedes-Benz Dealer, a declarat în timpul ceremoniei: “Echipa Gülsoy Otomotiv este mândră că a contribuit la livrarea celor 150 de camioane. Ne bucurăm că, în prezent, putem găsi un camion Mercedes care vine în întâmpinarea nevoilor tuturor clienților noștri. Echipat cu motor Euro 6, modelul Mercedes-Benz Actros 1845 LSnRL reduce considerabil consumul de combustibil și ajută la eficientizarea costurilor. Noile camioane se remarcă prin costuri de întreținere mai mici cu până la 20%, performanțe excelente pe șosea și service la intervale de 120.000 de km. Pe lângă valoarea ridicată la revânzare, noul model de camion satisface nevoile utilizatorilor de vehicule grele, oferind confort, siguranță și un design special. De aceea, Mercedes-Benz a fost prima alegere Ekol în 2008. Contractul de achiziționare propune un pachet complet de servicii, precum mentenanță periodică, repararea pieselor și o garanție extinsă. Sperăm să vă bucurați de alegerea făcută.”
Despre Ekol: Ekol, companie de logistică integrată, înființată în 1990, oferă cele mai înalte servicii de transport internațional de marfă, depozitare, distribuție internă, comerț international, servicii vamale, precum și servicii de supply chain management în filialele sale din 15 țări.
Modelul de afaceri Ekol este susținut de acea inspirație tehnologică care îmbină mintea, inima și conștiința, oferind în același timp, în mod constant clienților săi soluții integrate, interconectate și inovatoare. Ekol este întotdeauna cu un pas înainte și niciodată nu stabilește ceva ca fiind suficient de bun. Această abordare ne ajută să ne respectăm angajamentele față de clienții noștri și creează beneficii de mediu, financiare și sociale.
Ekol este unul dintre cei mai mari furnizorii de servicii logistice din Europa, cu centre de distribuţie de 1,000 000 de metri pătrați suprafață de depozitare în Turcia, Germania, Italia, Grecia, Franța, Ucraina, Bosnia-Herțegovina, România, Ungaria, Spania, Polonia, Cehia, Bulgaria, Slovenia și Suedia, folosind resurse proprii, precum 6 nave RO-RO, 48 block-trains pe săptămână și 5.500 de vehicule. În îndeplinirea promisiunilor sale, cea mai mare putere a Ekol derivă din forța de muncă și puternica rețea de distribuție. O echipă multinațională cu peste 7.000 de membri este dedicată în totalitate pentru a oferi servicii impecabile și satisfacție clienților, jucând, astfel, un rol vital în povestea de succes Ekol.