Carburanții alternativi și e-mobilitatea reprezintă viitorul transporturilor, este de părere Eurowag.
Iată precizările transmise ZIUA CARGO:
Eurowag îmbrățișează schimbările pe măsură ce digitalizarea și soluțiile sustenabile devin tendințe clare în industria transporturilor. Domeniul transporturilor se confruntă cu noi provocări. Ce urmează?
Două evenimente recente – pandemia și Brexitul – au afectat multe industrii. Transporturile și logistica au suferit o lovitură grea. Martin Vohánka, CEO Eurowag, furnizorul de mobilitate integrată aflat în cea mai rapidă creștere din Europa, a comentat principalele schimbări și tendințe la care ne putem aștepta în următorii ani.
Digitalizarea și mobilitatea „verde” – în centrul atenției
Măsurile legate de pandemie și Brexit au condus fără îndoială la o creștere a complexității transportului pe distanțe lungi. Pe de altă parte, livrările de tip „last mile” au primit un impuls semnificativ, care va dura dincolo de crizele actuale.
„În primele câteva săptămâni din ianuarie anul curent, am asistat la un declin vizibil al tranzacțiilor efectuate de camioanele care tranzitau Canalul Mânecii. Situația s-a stabilizat la scurt timp, dar rămâne o povară administrativă, inclusiv procedurile vamale pe suport de hârtie și cele de rambursare a taxelor”, descrie CEO-ul Eurowag, Martin Vohánka, situația actuală din industria transporturilor.
Pandemia a confirmat, de asemenea, că principalele tendințe în logistică în următorii ani se vor concentra pe digitalizare și mobilitate ecologică. Dezvoltarea e-commerce-ului a creat presiuni pentru o livrare mai rapidă și mai rentabilă. Iar cererea publică pentru soluții sustenabile nu s-a diminuat, ci dimpotrivă.
Viitorul constă în carburanți alternativi și e-mobilitate
Europa s-a abținut din ce în ce mai mult de la utilizarea carburanților fosili și a explorat, în schimb, surse alternative de energie. Acest lucru este puternic asociat cu Pactul Verde European, în care UE și-a stabilit obiectivul de a deveni primul continent mondial neutru din punct de vedere climatic până în 2050. Strategia prevede o reducere cu 90% a emisiilor din transporturi; acest lucru ar trebui realizat în mare măsură prin trecerea la carburanți alternativi.
Pentru transportul pe distanțe lungi, gazul natural lichefiat (LNG) și, pe termen lung, hidrogenul par a fi cele mai promițătoare și viabile alternative la motorină. Pentru logistica urbană, sigur, vehiculele electrice sunt viitorul.
„Procentul de vehicule cu sisteme de motorizare alternative în flotele noastre rămâne modest în comparație cu motoarele tradiționale, dar credem că proporția se va schimba semnificativ în următorii 2-3 ani”, spune Vohánka. Eurowag intenționează să se concentreze în primă instanță pe LNG, datorită rețelei europene în creștere rapidă și ofertei producătorilor de camioane. În prezent, există 387 de stații de alimentare cu LNG în toată Europa. Eurowag dorește să acopere 430 de stații de alimentare alternative cu carburanți CNG și LNG până la sfârșitul anului. De asemenea, recentele investiții strategice ale Eurowag în soluția Last Miles din Rotterdam, cea mai mare platformă independentă de e-mobilitate din Europa, confirmă pasiunea și angajamentul puternic față de piața vehiculelor electrice.
„Clienții noștri transportatori cu camioane și-au schimbat în mod semnificativ atitudinea față de carburanții alternativi, cum ar fi LNG, și au devenit din ce în ce mai deschiși în ultimii ani. Acest lucru este susținut și de măsurile de scutire a taxelor în Germania. Mobilitatea ecologică a fost mult timp discutată în Scandinavia și Europa de Vest. Asistăm la apariția acestei tendințe în restul Europei chiar acum, în asociere cu reducerea costului total al deținerii vehiculelor cu propulsie tradițională și alternativă”, explică Martin Vohánka.
Despre EUROWAG
Cu o istorie de 25 de ani de inovație, EUROWAG este furnizorul de soluții integrate de mobilitate cu dezvoltarea cea mai rapidă din Europa. Obiectivul EUROWAG este de a simplifica viața operatorilor de transport rutier comercial și de a le oferi soluții accesibile pentru nevoile lor de afaceri. Indiferent dacă este vorba de carburanți, plăți de taxe de drum, rambursarea taxelor, gestionarea flotei, servicii financiare sau sfaturi simple – suntem aici pentru a ajuta clienții noștri să deplaseze cu succes 350.000 de vehicule în Europa, Asia și Orientul Mijlociu.