Eveniment caritabil la CCIB

Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) găzduiește, în 20 decembrie, începând cu ora 17:00, în Aula Carol I din sediul său istoric, evenimentul caritabil „Speranță de Crăciun”, care se adresează deopotrivă comunității de afaceri și publicului larg.

Precizările transmise ZIUA CARGO:

Seara va fi deschisă cu un concert de colinde susținut de un grup de studenți ai Facultății de Electronică și Telecomunicații din cadrul Universității Politehnica București. Apoi, cei care vor trece pragul Palatului CCIB se vor bucura de un moment artistic susținut de Trupa Nebotezată a aceleiași instituții de învățământ, precum și de un minirecital al sopranei Angela Stratulat. Programul manifestării va fi completat cu o tombolă, o licitație de obiecte de artă și o degustare de vinuri. Cu acest prilej, oaspeții noștri vor afla informații inedite despre istoria Palatului CCIB, clădire monument istoric de o remarcabilă valoare arhitectonică și istorică.

Evenimentul, inițiat de pictor prof. Valentin Ionescu, este organizat cu sprijinul: Camerei bucureștene, Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) și al firmelor: Scorillo Travel, Deep Art Business Solutions și Love at First Bite și va fi prezentat de Traian Bădulescu, purtător de cuvânt ANAT. 

Fondurile obținute vor fi donate Parohiei Cătanele din județul Dâmbovița, urmând a fi folosite pentru a veni în sprijinul a nouă copii cu posibilități materiale reduse, care provin din familii defavorizate și monoparentale, aflați în grija preotului paroh al bisericii amintite.

Invităm comunitatea de afaceri să ni se alăture în acest demers, acum, în pragul sărbătorilor de iarnă! Sunt bine-venite donațiile în bani, dar și în rechizite, îmbrăcăminte și încălțăminte (noi), dulciuri și jucării destinate micilor beneficiari.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.