Explozii în lanț, cu morți și răniți, la stația GPL din Crevedia, pe DN1A

UPDATE 5 septembrie: Numărul persoanelor decedate a ajuns la 5.

Trei explozii în lanț au avut loc, în seara de 26 august, la o stație GPL care funcționa clandestin la Crevedia, pe DN1A. Au murit două persoane și au fost rănite 56, dintre care 43 sunt cadre MAI – pompieri (39), polițiști (2) și jandarmi (2). De asemena, 8 case din zonă au ars iar 11 sunt avariate, potrivit CJ Dâmbovița.

foto: ISU Dâmbovița

Prima deflagrație a avut loc în jurul orei 18.50, în momentul în care se transfera gaz petrolier lichefiat (GPL) între două cisterne. Au fost afectate 7-8 persoane aflate la fața locului. A doua explozie, cea mai puternică, s-a produs la la 21.10, când s-a format în aer o ciupercă mare, la fel ca la cele termobarice. Au fost afectați pompierii care interveneau pentru salvarea răniților și localizarea incendiului. A urmat o a treia explozie, de intensitate mai mică, deoarece acționarea, de către pompieri, a patru roboți de stingere a incendiului își făcuse în mare parte efectul.

Potrivit secretarului de stat în MAI, Raed Arafat, șef al Departamentului pentru situații de Urgență (DSU), primul deces a survenit chiar în timpul exploziilor: un bărbat a făcut atac de panică, apoi infarct. Al doilea s-a produs a doua zi, în 27 august – și l-a explicat pe primul: este chiar soția celui care a murit știind că ea este în stația GPL și nu are nicio șansă de supraviețuire.

Raed Arafat (în imaginile de mai jos, cu cască albă): „A fost confirmat de către colegii de la Spitalul Floreasca încă un deces. Dar nu vreau să zic încă un deces din cauza arsurilor, pentru că primul deces, din păcate, a fost soţul doamnei care e decedat şi care a făcut infarct miocardic la faţa locului. Şi nu era ars. Acolo a decedat din cauza infarctului. De data asta, pot să spun că din cauza arsurilor, primul deces. Este soţia celui care a decedat ieri şi care a avut o suprafaţă arsă de peste 95%. Deci peste 95%, cum am explicat şi mai devreme astăzi, prognosticul este aproape de zero. Dacă nu este chiar zero, din păcate”.

 

Parchetul General a preluat ancheta

„În cauză se efectuează cercetări in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru ( art. 255 alin 1 şi 2 din Codul Penal). A fost începută cercetarea la faţa locului, aceasta fiind coordonată de către procurorul de caz din cadrul PÎCCJ. Au fost cooptaţi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul IGPR, specialişti din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică din cadrul IGPR, experţi de la Institutul Naţional de Expertize Criminalistice din cadrul Ministerului Justiţiei, specialişti de la INSEMEX Petroşani, inspectori de inspecţia muncii, ofiţeri din cadrul IPJ Dâmboviţa”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului.

UPDATE: Procurorul general Alex Florența a relatat ulterior, într-o conferință de presă, modul cum s-au produs exploziile. Societatea are 25 de puncte de lucru în toată ţara, unul dintre ele fiind în Crevedia, unde era şi un sediu de birouri, dar care şi-a pierdut autorizaţia ISU în 2020 şi s-a solicitat închiderea acestuia.În 26 august, la firma din Crevedia erau patru angajaţi de origine nepaleză, care în acte activau la alte puncte de lucru. „În zonă au fost aduse trei autocisterne, una plină cu gaz, care a fost parcată în curte. Şoferul a spus că avea probleme la maşină, o roată blocată. Voia să transfere gazul în altă cisternă şi împreună cu celălalt şofer au montat un furtun de livrare, în condiţii care nu sunt pe deplin elucidate”, a explicat procurorul general. La acel moment, sub cisternă a apărut o sursă de foc. Cei doi şoferi i-au scos pe cei patru nepalezi din sediu să îi ajute şi să oprească traficul, iar ei au încercat să stingă incendiul. Atunci a avut prima explozie.

A fost stabilită infracțiunea, încadrată ca „distrugere din culpă urmată de un dezastru, inclusiv moartea/vătămarea corporală a doua sau mai multe persoane”, dar există posibilitatea ca aceasta să fie schimbată sau extinsă, a precizat procurorul general a adăugând că ancheta este derulată de specialişti de la Investigaţii Criminale şi Infracţiuni Economice. „Cercetarea la faţa locului e îngreunată de situaţia existentă în perimetru. Ar putea exista încă emisii de gaz. Perimetrul este izolat. Specialiştii de la ISU trebuie să soluţioneze această problemă”, a spus el. Totodată, sunt audiaţi martori la IGPR şi au loc percheziţii domiciliare, inclusiv la Primăria Crevedia, la punctele de lucru ale societăţii din Bucureşti şi la reşedinţele celor doi acţionari ai firmei. Întrebat despre faptul ca Poliția nu a controlat acest depozit GPL, de când nu are autorizație, Alex Florenţa a spus că nu are încă informații în această privință.

Răniți, transferați la spitale din străinătate

Răniții au fost internați la patru spitale din București: Spitalul de Arși, Floreasca, Elias și „Bagdasar Arseni”. Ulterior, a fost declanșat Mecanismul de protecție civilă al UE pentru transferul în străinătate al răniților”, iar primii patru cu arsuri, stabilizați, au fost transportați. Ministerul Apărării a informat, în 27 august, că două aeronave C-27J Spartan aparținând Forţelor Aeriene Române și configurate pentru misiuni medicale au transferat doi pacienți la spitale din Bruxelles și alți doi, la Milano, Italia. 

Încă trei ţări pun la dispoziţie locuri pentru pacienţii victimele incendiului. Raed Arafat: „Vor mai fi transferuri astăzi (27 august – n.r.), e posibil să fie şi mâine (28 august – n.r.), depinde ce decid medicii care tratează pacienţii şi Ministerul Sănătăţii, ce anume ne solicită să facem pentru a duce pacienţii respectivi către spitale care au oferit locuri. În afară de discuţiile bilaterale care au fost şi le-am avut cu Belgia, a avut Ministerul Sănătăţii cu Italia, cu Austria şi ne-a oferit locuri. Acum avem, prin Mecanismul de Protecţie Civilă, locuri care au fost oferite de Norvegia, de Germania şi de Bulgaria. Ne uităm şi vedem care sunt locurile care se doreşte să trimitem pacienţii acolo şi este posibil să se adauge acolo”.

Stația GPL funcționa ilegal din 2020, după ce ISU Dâmbovița i-a retras autorizația

General maior Benone Gabriel Duduc, din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), , a declarat că firma care se ocupa cu distribuţia de GPL de la Crevedia funcționa clandestin încă de acum 3 ani.

În urma unui control din anul 2020, a fost retrasă autorizaţia de securitate la incendiu pe care o deținea societatea comercială, întrucât nu se mai respectau măsurile de siguranţă. „Obiectivul a fost autorizat de către ISU Dâmboviţa în luna octombrie 2011 ca instalaţie de tip skid pentru distribuţia de GPL la autovehicule cu capacitate de 4.000 de litri. În 30.07. 2020, în urma unor sesizări se efectuează un control inopinat la acest obiectiv şi se constată că nu se respectă măsurile de siguranţă care au stat la baza emiterii autorizaţiei de securitate la incendiu în anul 2011, respectiv acea instalaţie tip monobloc a fost mutată pe amplasament şi nu mai respectau distanţele de siguranţă care au stat la baza emiterii autorizaţiie de securitate la incendiu”, a precizat Benone Duduc.

Ulterior, la contralele ISU Dâmbovița, firma a fost sancționată cu amenzi în valoare de 50.000 de lei. „În consecinţă, ISU constată pierderea autorizaţiei şi totodată constată utilizarea unei pompe neomologate pentru transferarea GPL-ului dintr-o cisternă în cealaltă şi aplică şi sancţiunea contravenţională de 10.000 de lei, în data de 30.07. În data de 28.09, se efectuează un nou control inopinat, se constată că obiectivul fucţiona în continuare, se constată funcţionarea ca faptă contravenţională, fără autorizaţia de securitate la incendiu şi se aplică sancţiunea contravenţională de 30.000 de lei şi de asemenea se constată pe amplasament un rezervor neomologat din care se transfera GPL şi se mai aplică o sancţiune de 10.000 de lei. Deci 40.000 de lei sancţiune în data de 28.09”, a adăugat Duduc.

Totodată, 7 instituţii au fost anunţate de această situaţie: „În urma controlui din iulie, urmare a constatării pierderii valabilităţi autorizaţiei, ISU notifică Instituţia Prefectului şi Oficiul Regstrului Comerţului. Mai notifică Consiliul Judeţean, Inspectoratul de Stat în Construcţii, Agenţia de Protecţie a Mediului şi Primăria Crevedia. În 30.09, societatea emite o hotărâre a Adunării Generale a Acţionarilor prin care închide punctul de lucru de la Crevedia şi se notifică Registrul Comerţului care emite certificat constatator prin care ia act de hotărârea AGA şi în 13.10 notifică ISU Dâmboviţa cu privire la faptul că punctul de lucru a fost închis şi anexează hotărârea AGA şi certificatul constatator emis de Oficiul Registrului Comerţului”.

Ulterior, firma a notificat că îşi închide acel punct de lucru.

Întrebat de ce nu s-a descoperit că firma funcţiona clandestin, Benone Gabriel Duduc a declarat că ISU nu are rol de autorizare a altor activităţi decât cele de distribuţie a GPL în autovehicule. „Vizavi de funcţionarea lui sub altă formă, alte activităţi decât cele de distribuţie a GPL în autovehicule nu se mai substituie rolului nostru de autorizare”, a spus el.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.