Filiala Hankook Model Solution, acord cu Virnect pentru ochelari AR

Model Solution, furnizor de platforme integrale hardware și filială a Hankook & Company Group, a semnat un acord cu Virnect, companie specializată în furnizarea de soluții de inteligență artificială (AI) și Extended Reality (XR), pentru activitate comună de cercetare și dezvoltare de ochelari inteligenți, în locația Model Solution din Bucheon, Coreea de Sud.

De la stânga: Byungil Woo, CEO Model Solution și Taejin Ha, CEO Virnect, au semnat un acord de cooperare.

Cele două companii planifică dezvoltarea, fabricarea în serie și introducerea pe piață a unui dispozitiv AR (Augmented Reality), care poate fi purtat ca o pereche de ochelari și ale cărui utilizări sunt multiple, de exemplu în bioindustrie, afișare și industria semiconductoarelor. Model Solution va proiecta, dezvolta și produce hardware-ul necesar. Virnect va proiecta aplicațiile pentru produs, precum și interfața cu utilizatorul (UI) și experiența acestuia (UX).

Dispozitivele inteligente rezultate vor îmbina în mod optim tehnologiile inovatoare provenite de la ambele companii. Printre avantajele așteptate se numără economii la nivel de costuri, creșterea productivității și un confort mai ridicat pentru consumatorii finali, dar și pentru companiile de nivel global ce utilizează echipamente și utilaje de mari dimensiuni. Prin cooperarea strânsă cu Virnect, Model Solution își va consolida competitivitatea pe piața globală de AR și XR, utilizând simultan tehnologia și know-how-ul câștigat începând din 2021, prin dezvoltarea de dispozitive AR industriale.

„Acordul cu Virnect, un partener pentru transformare digitală, ce furnizează soluții pentru duplicate digitale, inteligență artificială (IA) și Extended Reality (XR), reprezintă punctul de plecare ce permite ambelor companii să se dezvolte ca experți în AR-XR, ce pot furniza atât soluții hardware cât și software. Această cooperare ne va permite să introducem pe piața globală dispozitive inovatoare”, a spus Byungil Woo, CEO Model Solution.

Soluții personalizate pentru AR, robotică și dispozitive medicale

Model Solution a devenit un nume cunoscut când vine vorba de companii furnizoare de platforme hardware inovatoare și a câștigat deja peste 1.000 de parteneri. Printre aceștia se numără Hyundai Motor Group, precum și companiile de tehnologie Google, Amazon, Samsung Electronics și LG Electronics. Creșterea din anii anteriori a fost bazată pe excelentele performanțe în cazul telefoanelor inteligente, laptopurilor și altor dispozitive mobile de comunicații. În plus, compania s-a concentrat pe activitățile de bază strategice din domeniile AR, robotică, precum și dispozitive medicale și continuă să investească masiv în cercetare și dezvoltare.

MS-AR20SE este un dispozitiv de afișare AR ce se poate purta pe cap, dezvoltat de Model Solution pentru industrie, testat în prezent în fabricile de anvelope Hankook din Geumsan (Coreea de Sud) și Tennessee (SUA). Scopul este ca produsul să fie introdus pe piața din Coreea de Sud în a doua jumătate a anului. Dispozitivul îndeplinește o serie de funcții fundamentale, necesare în incintele industriale, de exemplu asistența de la distanță și inspecții de siguranță. De asemenea, Model Solution are în vedere să utilizeze software de la Virnect pentru asistența de la distanță, pentru îmbunătățirea produsului.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.