Primarul general Gabriela Firea consideră că banii luați de la investiții la rectificarea bugetară ce va avea loc în 28 septembrie în ședința Consiliului General al Municipiului București (CGMB) nu sunt “tăiați”, ci, “din motive obiective, nu pot fi cheltuiți până la sfârșitul anului”.
Ea susține că “este vorba de o rectificare bugetara conform legislatiei in vigoare, care ține cont de etapizarea proiectelor in curs”.
Este vorba însă despre tăierea cu 16% a bugetului alocat proiectelor de transport în Bucureşti. Bugetul va scădea cu 175 de milioane de lei, până la 915 milioane.
174,79 milioane de lei se taie de la poziţia “străzi”, care mai rămâne cu 226 de milioane de lei.
Iată, pe larg, precizările primite la redacție din partea Primăriei Capitalei:
“Nu este în niciun caz vorba de tăieri în sensul diminuării creditelor de angajament multianuale, ceea ce ar putea pune sub semnul întrebării finalizarea unui proiect, ci doar redirectionarea creditelor bugetare din 2017, respectiv a sumelor care, din motive obiective, nu pot fi cheltuite pana la sfarsitul acestui an.
În plus, la o serie de obiective de investiții, aflate în faza incipientă, studiile de fezabilitate și proiectele tehnice vor fi întocmite de către Compania Municipală Dezvoltare Durabilă București S.A., întrucât cu toată întârzierea generată de procedura de înființare a companiei, termenele de finalizare vor fi scurtate substanțial.
De altfel, așa cum Primarul General a explicat în repetate rânduri, Holdingul Municipal „București Capitală Europeană” a fost înființat tocmai pentru a se schimba fundamental modul în care s-a lucrat până acum în administrația publică locală. Rezultatul va fi o accelerare a procedurilor, o simplificare a birocrației și, în final, bucureștenii vor avea parte de servicii și lucrări de mai bună calitate, la costuri mai mici.
Toate aceste societăți trebuie să devină funcționale înainte de a începe să presteze servicii sau să execute lucrări, și de aceea acuzațiile referitoare la capitalizarea acestora sunt nefondate și au la bază interese strict politice.
Salarizarea la nivelul întregului Holding Municipal se face în conformitate cu Art. 37 din OUG 109/2011, în funcție de domeniul de activitate și în marjele comunicate de Institutul Național de Statistică la nivel național.
Pentru exemplificare, salariile directorilor societăților din Holdingul Municipal sunt cuprinse între 8.000 și 14.000 lei, în timp ce în Primăria Capitalei salariile persoanelor cu funcții de conducere sunt cuprinse între 11.000 lei (director general adjunct, director executiv sau director instituție subordonată) și 11.800 lei (director general, arhitect șef). În ceea ce privește organigramele societăților, acestea sunt maximale și vor fi ocupate etapizat, în funcție de obiectul de activitate, de data la care va demara activitatea si de volumul de lucrari, comenzi etc.
În ce privește afirmații de genul „au fost alocați 400 de milioane de lei pentru majorări de capital și împrumuturi acordate noilor societăți, bani care se vor duce pe salarii, mașini și chirii pentru sedii”, aceasta este o abordare tendențioasă, simplistă și inexactă. În realitate, din această sumă, 300 milioane lei reprezintă doar majorarea de capital social de la Compania Municipală Energetica, bani care nu se pot duce pe salarii sau cheltuieli curente, ci vor fi folosiți exclusiv pentru investiții în sistemul de termoficare al Capitalei. De asemenea, sume importante vor fi acordate pentru investiții către Managementul Traficului (11 milioane lei), Străzi, Poduri și Pasaje (20 milioane lei), Parcuri și Grădini (20 milioane lei).
Primarul General, Gabriela Firea: “Observ cu mâhnire ca orice discutie despre bugetul Municipalitatii este abordata exclusiv din punct de vedere politic, adversarii nostri fiind obsedați să demonstreze incapacitea actualei administrații prin prezentarea trunchiată și tendențioasă a unor cifre din buget.
Chiar acum doua saptamani, specialistii PMB au mai explicat, in cadrul altei sedinte de consiliu, ca, potrivit rectificarii bugetare, s-au acordat bani pentru domeniile prioritare, cum ar fi fonduri destinate copiilor cu dizabilitati, bani pentru spitale, RADET, RATB, parcaje etc. Si atunci, in loc de obiectii constructive sau eventuale amendamente propuse de reprezentantii partidelor din cadrul CGMB, s-au lansat doar acuzatii nefondate si a trebuit sa demontam aceste informatii false, potrivit carora s-ar taia fondurile alocate pentru scoli si grădinite. Este regretabil că după mai mult de un an de la începerea mandatului, sau mai mulți în cazul consilierilor cu vechime, nu se face distincția între creditele de angajament și cele bugetare. Eu îi asigur pe bucureșteni că, dincolo de toate criticile și obsesiile unor reprezentanți ai opoziției, noi vom acționa în continuare pentru profesionalizarea administrației, reducerea birocrației și scurtarea termenelor de finalizare a proiectelor”.
Vă prezentăm în continuare câteva exemple de redirecționări de sume de la anumite obiective de investiții, prezentate în mod tendențios ca „tăieri” de către adversarii politici:
- Nu s-au taiat banii de la realizarearetelelor publice de alimentare cu apa, canalizare, iluminat public, precum si a drumurilor aferente Ansamblului de locuinte “Henri Coanda” ci “cantităţile de lucrări estimate de consultant şi executant a se deconta în acest an, nu necesită utilizarea integrală a sumelor aprobate.În plus lucrările realizate în luna decembrie 2017 vor fi decontate în luna ianuarie 2018.
Un alt aspect il constituie faptul ca la această data nu suntem în posesia tuturor terenurilor, ceea ce face imposibilă obţinerea autorizaţiei de construire şi demararea lucrărilor, implicit decontarea acestora.
- Un alt exemplu: ,,Extinderea reţelelor de apă potabilă şi canalizare si reabilitare apeducte din zona de sud-vest a mun.Bucuresti–Ţinând cont de faptul că nu s-a primit un raspuns ferm de la POIM că se poate depune o aplicatie de finantare care să includă şi acest obiectiv, nu au fost demarate procedurile de achiziție publică şi în concluzie pâna la sfârșitul anului nu se mai pot cheltui sumele aprobate. Suma rămasă este doar pentru eventuala demarare a procedurilor de achiziție.
- Proiectul“Finalizarea statiei de epurare Glina, reabilitarea principalelor colectoare de canalizare si a canalului colector Dambovita (Caseta),în Municipiul Bucureşti-Etapa II”-
Suma totala disponibilizata conform solicitarii de rectificare a bugetului este de 38.249 mii lei, rezultand un total necesar an 2017, de 126.224 mii lei din urmatoarele motive:
Estimarile platilor in bugetul aprobat, in valoare de 164.473,00 mii lei, au fost solicitate conform graficelor de plati prezentate de catre Antreprenori.
La contractul CL2-Contract de lucrări pentru construirea sistemului de drenare de la partea dreaptă a Casetei şi alte lucrări la sistemul de evacuare din Lacurile Titan, Tineretului şi Carol, a fost solicitata suma de 33.457,00 mii lei. Avand in vedere faptul ca Antreprenorul elaboreaza in prezent Proiectul Tehnic final pentru obiectele 4 si 5(drenuri), a fost disponibilizata suma de 16.827,00 mii lei.
La contractul CL3 Contract de lucrări pentru reabilitarea colectoarelor principale de canalizare A0 şi B0 a fost solicitata suma de 22.784,00 mii lei. Avand in vedere complexitatea proiectului si faptul ca s-au eliberat in prezent 20 de autorizatii de construire dintr-un total de 22, si Antreprenorul lucreaza pe mai multe tronsoane, mare parte din decontari se vor face anul viitor, ceea ce a determinat disponibilizarea sumei de 11.977,00 mii lei.
Pentru contractul CL 5 – Contract de lucrări pentru reabilitarea Casetei si a sistemulului de drenare de pe partea stanga in sectorul Vitan – Glina, a fost solicitata suma de 16.884,00 mii lei. Solicitarea sumei a fost fundamentata pe estimarea semnarii contractelor aferente celor doua loturi si acordarea avansului după semnare. Avand in vedere ca au fost inregistrate contestatii, din partea ofertantilor declarati necastigatori, pentru ambele loturi, nu putem estima data de semnare a contractelor, si a fost disponibilizata suma de 5.113,00 mii lei.
Conform cash flow-ului prezentat de contractorii de prestari de servicii a mai fost disponibilizata si suma de 4.332 mii lei, urmare a modificarile survenite la contractele de lucrari.
- În ceea ce priveste afirmatia:„se taie 3 milioane lei de la consolidarea Policlinicii Titan, mai raman 382.000 lei”:
– in realitate, pe creditele de angajament (care se refera la actiunile multianuale, prioritare ale Primariei Municipiului Bucuresti pe fiecare obiectiv de investitie, individual) a fost prevazuta suma de 170 mii lei. Aceasta suma nu a fost disponibilizata!
– pe creditele bugetare (suma aprobata prin buget, reprezentand limita maxima pana la care se pot ordonanta si efectua plati in cursul anului bugetar pentru angajamentele contractate in cursul exercitiului bugetar si/sau din exercitii anterioare pentru actiuni multianuale, respectiv se pot angaja, ordonanta si efectua plati din buget pentru celelalte actiuni conform Legii nr. 84/2003), a fost disponibilizata suma de 160 mii lei (nu 3 milioane!) intrucat in lipsa unei Expertize tehnice si a unei Documentatii de Avizare a Lucrarilor de Interventii (D.A.L.I.) executialucrarilor la obiectivul in cauza nu poate fi demarata.
– pe cale de consecinta, au fost pastrati banii necesari pentru demararea procedurii de achizitie publica pe credite bugetare si intreaga suma pe credite de angajament pentru finalizarea executieilucrarilor
- In ceea ce priveste afirmatia „se taie 6,2 milioane lei de la consolidarea Palatului Voievodal Curtea Veche; Mai raman 500.000 lei”:
– in realitate, pe creditele de angajamenta fost prevazuta suma de 44.203 mii lei. Aceasta suma nu a fost disponibilizata!
– pe creditele bugetare a fost disponibilizata suma de 6.200 mii lei intrucat acest obiectiv se afla in proces de demarare a procedurii de achizitie publica a executieilucrarilor.
- In ceea ce priveste afirmatia „se taie 5,5 milioane lei de la reabilitarea Teatrului Ion Creanga. Mai raman 4 milioane lei”,:
– in urma analizei efectuate de consultant, beneficiar si executant s-a concluzionat faptul ca pe anul 2017, pe credite bugetare se vor pastra 4.000 mii lei pentru asigurarea continuarii executiei lucrarilor (plati situatii de lucrari) la obiectivul mentionat.
- In ceea ce priveste parcajul subteran de la Piata Constitutiei:
– suma de 100 mii lei inscrisa pe creditele bugetare este necesara pentru plata finala, pentru acest obiectiv, a contractului de proiectare, dupa ce proiectul va fi avizat de catre institutiile abilitate si dupa obtinereaAutorizatiei de Construire. Precizam faptul ca procedura de achizitie publica va fi demarata de indata ce va fi obtinuta Autorizatia de construire aferenta.
- In ceea ce priveste „Pasajul subteran – URANUS- Piata Rahova:
– suma de 100 mii lei inscrisa pe creditele bugetare este necesara pentru plata finala, pentru acest obiectiv, a contractului de proiectare, dupa ce proiectul va fi avizat de catre institutiile abilitate si obtinerea Autorizatiei de Construire. Precizam faptul ca procedura de achizitie publica va fi demarata de indata ce va fi obtinutaAutorizatia de construire aferenta.
- In ceea ce priveste afirmatia „traseul prioritar pietonal si de biciclisti – de la 3,5 milioane de lei raman 100.000 de lei”:
– suma de 100 mii lei inscrisa pe creditele bugetare este necesara pentru plata finala, pentru acest obiectiv, a contractului de proiectare (faza PTh si detalii de executie) dupa ce proiectul va fi avizat de catreinstitutiile abilitate si obtinerea Autorizatiei de Construire. Precizam faptul ca procedura de achizitie publica va fi demarata de indata ce va fi obtinutaAutorizatia de construire aferenta.
- In ceea ce priveste afirmatia „se taie 6 milioane de lei de la construirea noii Sali Polivalente. Mai raman 500.000 lei”:
– procedura de achizitie publica pentru executialucrarilorurmeaza a fi reluata ca urmare a contestărilor succesive a rezultatului primei proceduri la Consiliul Naţional pentru SoluţionareaContestaţiilorşi ulterior, la Curtea de Apel Bucureşti, de către cei doi ofertanţiinteresaţi în realizarea obiectivul de investitie „Sala Multifunctionala”. S-a pastrat, pe cale de consecinta, valoarea de 500 mii lei, pe credite bugetare, in vederea reluarii procedurii de atribuire a contractului de executie a lucrarilor.
- Referitor la afirmatia potrivit careia „se taie circa 50 milioane lei de la capitolul protectie civila si protectie contra incendiilor respectiv din banii alocati pentru infiintarea unei noi subunitati de pompieri, achizitionarea de autospeciale si camioane pentru interventie, masini topit zapada, autospeciale salvari”:
Avand in vedere faptul ca, datorita etapelor legale de desfasurare a procedurilor, sumele angajate nu pot fi efectiv platite in integralitate in decursul acestui an, Directia Generala Opreatiuni a procedat la impartirea acestor sume pe credit bugetar (aferent 2017, necesar demararii procedurilor) si credit de angajament (aferent anului 2018).
Pentru o mai buna intelegere, exemplificam:
– Infiintarea de noi subunitati de pompieri
Suma initiala bugetata 2017: 3.000.000 lei
Credit bugetar 2017: 298.000 lei
Credit angajament (2018): 2.702.000 lei
Intarzierea avizarii/autorizarii terenurilor aferente precum si timpul necesar intocmirii proiectului tehnic si a detaliilor de executie)
– Achizitionare de autospeciale si camioane pentru interventie:
Suma initiala bugetata 2017: 24.418.000 lei
Credit bugetar 2017: 800 lei
Credit angajament (2018): 18.657.000 lei
Specificatiile tehnice necesare intocmirii documentatiilor specifice aferente necesare demararii procedurii de achizitie a acestor utilaje au sosit cu mare intarziere de la ISUBIF (luna Iulie 2017)
– Masini topit zapada:
Suma initiala bugetata 2017: 13.686.000 lei
Credit bugetar 2017: 100.000 lei
Credit angajament (2018): 13.586.000 lei
Suma a fost bugetata in luna septembrie 2017 si datorita caracterului foarte specific al acestor utilaje, demararea procedurilor a necesitat o perioada mai mare.
– Autospeciale salvari (6 bucati):
Suma initiala bugetata 2017: 4.077.000 lei
Credit bugetar 2017: 100.000 lei
Credit angajament (2018): 3.977.000 lei
Suma a fost bugetata in luna Septembrie 2017, specificatiile tehnice aferente necesare demararii procedurilor au fost transmise de catre SABIF tot in luna Septembrie 2017
- Modernizare Piata Eroii Revolutiei + Pasaj pietonal – Contract în curs de semnare, iar până la finele anului se poate finaliza doar proiectul de execuţie, restul lucrărilor urmând a fi decontate anul viitor. Suma bugetata 2017 – 8.097 mii lei. Suma ramasa dupa rectificare: 1097 mii lei
- Reabilitare sistem rutier si linii de tramvai – Bd Aerogarii: Întârziere lucrărilor şi implicit plata pentru terminalul intermodal şi Parc& Ride sunt din lipsei Avizului comisie de urbanism la proiect datorate noilor prevederi ale regulamentului de urbanism. Suma bugetata 2017 – 7.000 mii lei, suma ramasa: 1.000 mii lei
- Penetratie Splaiul Independentei – Ciurel – Autostrada Bucuresti-Pitesti: Lucrările prevăzute în graficul de execuţie pentru anul 2017 nu pot fi executate în totalitate datorită întârzierilor de relocare reţele electrice aflate în amplasamentul lucrărilor. Nu au fost finalizate lucrările pentru descărcarea arheologică prevăzută prin Avizul Ministerului Culturii. Suma bugetata 2017 – 90.000 mii lei, suma ramasa: 55.000 mii lei
- Reabilitare sistem rutier si linii de tramvai Reabilitare unica Sos Pantelimon: Din lipsă PUZ nu au fost finalizate procedurile privind obţinerea Autorizaţiei de construire pentru Park&Ride. Suma bugetata 2017 – 68.249 mii lei, suma ramasa: 29.900 mii lei.
- Penetratie Prelungirea Ghencea – Domnesti: CNAIR şi PMB nu au reuşit să ajungă la un acord privind limitele de proiect pentru fiecare, astfel încât, PMB să poată demara procedurile de refacere a SF. Suma bugetata 2017 – 5.000 mii lei, suma ramasa: 100 mii lei.
- Reabilitare sistem rutier si linii de tramvai Reabilitare unica Sos. Iancului: Nu au fost finalizate procedurile privind obţinerea Autorizaţiei de construire a parcării subterane din faptul că nu s-a obţinut acordul Ministerului Educaţiei. Suma bugetata 2017 – 11.900 mii lei, suma ramasa: 6.700 mii lei
- Implementarea unui sistem de transport cu bicicleta in zona centrala a Municipiului Bucuresti: În pregătire documentaţie pentru demararea procedurii de licitaţie a SF. Suma bugetata 2017 – 5.000 mii lei, suma ramasa – 1.000 mii lei.
- Modernizare infrastructura rutiera Piata Sudului: Lucrările în curs de finalizare. Suma prevăzută este pentru lucrări ce se pot deconta direct din contract. Pentru restul neachitat din contract există acţiuni judecătoreşti. Suma bugetata 2017 este de 102.513 mii lei, suma ramasa: 42.513 mii lei.