Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România) organizeaz,ă în perioada 21-23 noiembrie, mai multe întâlniri de cunoaștere între 14 companii germane și peste 70 românești, potențiali furnizori (producători sau prestatori de servicii). În contextul relocalizării (nearshoring) și al reașezării lanțurilor de aprovizionare, firmele germane își caută furnizorii mai aproape, iar companiile din România prezintă interes pentru cele din Germania.
Precizările transmise ZIUA CARGO:
Sectoarele tematice pentru aceste întâlniri și vizite sunt: industria auto, prelucrarea metalelor, inginerie mecanică, inginerie electrică/electronică, materiale plastice/înveliș de cauciuc, textile tehnice, servicii IT și logistice, industria minieră și a materiilor prime. Companiile germane sunt interesate în explorarea oportunităților de achiziții și o mai bună cunoaștere a pieței românești.
„Germania este cel mai important investitor în România, unde există peste 9500 de companii germane active. În primele nouă luni ale anului, schimburile comerciale dintre România și Germania au depășit cu aproape 10% volumul înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut, potrivit Biroului Federal de Statistică al Germaniei. Evenimentul de astăzi vine să confirme interesul mare al ambelor părți de a colabora”, a spus Ruxandra Dumitrescu, director adjunct AHK România, în deschiderea mesei rotunde de marți cu tema „Explorarea oportunităților de producție din Romania”. Ea a precizat că pe parcursul celor trei zile vor avea loc 150 de întâlniri bilaterale, care vor conduce la creșterea schimburilor comerciale.
„Companiile germane sunt printre cei mai mari angajatori privați din România, cu un total de aproximativ un sfert de milion de angajați. Deși concentrate în vestul țării, ele sunt răspândite pe tot teritoriul, cu creșteri evidente în București și Brașov”, a spus și Sandrina Köbinger, sefa Secţiei Economice şi Comerciale a Ambasadei Republicii Federale Germania. În plus, companiile germane formează talente, prin proiecte pilot de formare profesională duală, dar fac și investiții în cercetare-dezvoltare.
Consilierul de stat în cadrul cancelariei primului ministru, Florin Spătaru, crede că schimburile comerciale dintre România și Germania au un potențial mult mai mare și ar trebui să se cifreze la 100 de milioane de euro. „Dezvoltarea relațiilor de colaborare, a schimburilor comerciale și integrarea lanțurilor de aprovizionare între România și Germania este esențial pentru piața unică europeană. Nu vom putea dezvolta o piață unică sustenabilă fără să identificăm posibilitățile nu la 10.000 plus km distanță, ci la o oră și jumătate-două”, a explicat el.
Pe durata mesei rotunde s-au prezentat industriile românești din domenii precum electronică și electrotehnică, prelucrarea metalelor și mase plastice. Reprezentanții sectorului electrotehnic s-au declarat buni cunoscători ai mecanismelor piețelor, unde flexibilitatea și capacitatea de adaptare reprezintă un atu. Pentru ei exportul reprezintă garanția stabilității. Deși industria metalurgică a beneficiat de investiții substanțiale în tehnologii de ultimă oră, fapt ce i-a permis să fie mai performantă și să respecte normele de mediu, totuși în ultimii ani s-au confruntat cu problema creșterii prețului la electricitate. Acest lucru a făcut ca unele produse românești să fie mai puțin competitive ca preț în comparație cu cele chinezești, de exemplu. În ceea ce privește plasticul, reprezentanții companiilor nu cred că se va găsi foarte curând o alternativă de înlocuire a acestuia, ci se va face o reconversie a industriei pe partea de materiale reciclabile. Totuși, tendințele sunt de creștere și de diversificare a gamei de produse.
Participanții au identificat oportunitățile pe piața românească pentru companiile străine interesate de colaborare: forța de muncă mai ieftină decât în vest, care începe să se profesionalizeze, poziția bună geografică, în special pentru export, dezvoltarea activităților de cercetare-dezvoltare, existența unei culturi industriale, portul de la Marea Neagră, dar nu în ultimul rând angajamentele ferme ale României ca membru serios și stabil al NATO și UE.
La rândul lor reprezentanții firmelor germane caută parteneri în România care să dețină certificate de calitate, capacități flexibile de producție, sisteme digitale, dar și competențe de limbi străine. Cele 14 companii germane prezente sunt: Aceprox GmbH, Andreas Stihl AG & Co.KG, Armaturenfabrik Franz Schneider GmbH & Co.KG, Eco Schulte GmbH & Co.KG, Elatec Power Distribution GmbH, Hamm AG, Interroll Holding GmbH, Karl Mayer Holding GmbH & Co.KG, Kesseböhmer Ladenbau GmbH & Co.KG, Minimax GmbH, Rombach GmbH, SNR Wälzlager GmbH, Stahlbau März GmbH, Tracto-Technik GmbH & Co.KG.
Delegația face parte din programul „Sourcing Tour 2023 în România” al Ministerului Federal al Economiei și Protecției Climei (BMWK), realizat în colaborare cu Asociația Germană pentru Materiale, Achiziții și Logistică (BME) și cu sprijinul Camerelor de Comerț și Industrie din München, Frankfurt, Duisburg și Pfalz.