Firmele pot comunica electronic cu ANAF, prin SPV

taxe-impozite-card-0Firmele pot comunica acum și electronic cu Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), care a extins serviciul Spațiu Privat Virtual (SPV) de la persoanele fizice la contribuabilii persoane juridice și entități fără personalitate juridică.

Acestea pot primi prin mijloace electronice de transmitere la distanță acte administrative fiscale emise în formă electronică de organul fiscal central, precum și alte documente.

La rândul lor, contribuabilii pot transmite organului fiscal, prin intermediul SPV: declarațiile fiscale, contractele de cedare a folosinței bunurilor, precum și diverse cereri sau sesizări.

Prin SPV se pot comunica, automat, următoarele categorii de documente:

  • actele administrative fiscale (decizii de impunere, decizii referitoare la obligații de plată accesorii, decizii privind modificarea bazei de impozitare ca urmare a inspecției fiscale, etc.)
  • actele de executare (somații)
  • alte acte emise de MFP — ANAF în executarea legii: notificări, înștiințări, aviz de inspecție fiscală etc.

De asemenea, la cererea solicitantului, se pot transmite prin SPV documentele sau alte acte emise de MFP – ANAF, precum certificatul de atestare fiscală, adeverința de venit, certificatul de cazier fiscal și altele asemenea.

În plus, se pot transmite prin acest mecanism și:

  • informații cu privire la obligațiile de plată ale persoanei fizice, juridice sau ale unei entități fără personalitate juridică;
  • declarațiile fiscale sau diverse cereri adresate MFP — ANAF: cerere de informații sau documente în legătură cu situația fiscală personală (cerere de informații despre contribuțiile de asigurări sociale declarate de angajatori, solicitarea unei opinii privind aplicarea legislației fiscale, cereri de audiență, sesizări, petiții, reclamații, solicitări de informații publice etc);
  • “Buletinul informativ”, care conține informații publice atât cu caracter fiscal, cât și nefiscal, dar care sunt de interes pentru contribuabili (anunțuri de valorificare a bunurilor, anunțuri de achiziții de bunuri și servicii etc.).

Serviciile de comunicare electronică oferite prin SPV sunt gratuite și disponibile 24 de ore din 24.

Pentru înrolarea în SPV, persoanele juridice, entitățile fără personalitate juridică, împuterniciții persoanelor fizice, precum și persoanele fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere, care în relația cu organul fiscal se identifică prin codul de înregistrare fiscală sau codul unic de înregistrare, completează un formular electronic și se identifică electronic cu ajutorul certificatelor digitale calificate.

În același scop, celelalte persoane fizice trebuie să completeze online un formular într-o pagină web securizată (https) și, din motive de securitate și protecție a datelor personale, să își certifice identitatea prin indicarea unei informații fiscale cunoscute numai de ANAF și persoana respectivă, așa cum este cerută de aplicația informatică, respectiv numărul de înregistrare al unei decizii emise de ANAF pe numele său

ANAF precizează însă că, în cazul în care contribuabilul nu este în posesia unei decizii primite anterior de la ANAF, este necesară deplasarea la ghișeul oricărui organ fiscal, pentru verificarea datelor declarate cu cele din actul de identitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.