Flanco va deschide, în 6 decembrie, cel de-al patrulea magazin al său din Ploiești, în complexul comercial Prahova Value Centre.
Până la finalul anului, retailerul va ajunge la 16 magazine Flanco Smart Discounter, potrivit comunicatului transmis redacției. Aceasta înseamnă cu peste jumătate mai mult față de obiectivul anunțat în prima parte a anului, odată cu lansarea noii poziționări de brand, prima rețea de magazine Smart Discounter electro-IT din România.
Ovidiu Nicușan, director marketing Flanco: „Mall-urile și centrele comerciale mari rămân principalul punct de interes pentru extinderea rețelei noastre. Anul acesta am urmărit să reamenajăm, în acord cu noua identitate, magazine importante pentru rețeaua noastră, cele mai multe fiind amplasate în marile centre comerciale. În același timp, continuăm să intrăm inclusiv în orașele mici, acolo unde clienții au nevoie de produsele și de consilierea noastră”.
Odată cu deschiderea noului magazin din Ploiești, retailerul ajunge la 13 magazine Flanco Smart Discounter. Până la finalul anului, mai are planificate trei inaugurări, în Târgu-Frumos, Codlea și Huși, aceste orașe adăugându-se celorlalte 8 în care noua identitate de brand este deja vizibilă: București, Ploiești, Pitești, Constanța, Brașov, Suceava, Focșani, Râmnicu-Vâlcea.
Investiția alocată pe parcursul anului celor 16 noi puncte de vânzare, fie trecute printr-un proces de reamenajare, fie deschise în locații noi, a ajuns la o valoare de 5,5 milioane de lei. Suprafața magazinelor Flanco Smart Discounter va depăși, până la finalul anului, 9.000 mp.
„Ploiești este unul dintre orașele cu cele mai bune rezultate pentru magazinele noastre, așa că trei din cele patru puncte de vânzare Flanco din Ploiești sunt deja semnalizate ca Smart Discounter. E important să amintim că, deși procesul de reașezare a identității vizuale este unul complex și de durată, clienții din toată țara pot beneficia de campaniile și de ofertele Smart Discounter, acestea fiind disponibile în toate magazinele rețelei”, adaugă Ovidiu Nicușan.
Cu o suprafață de 700 mp, noul magazin Flanco Prahova Value Centre va oferi clienților săi acces la oferte speciale cu ocazia deschiderii, la discounturi inteligente, precum și la întrega gamă de servicii Flanco. Printre acestea se numără programul „Rabla la telefoane”, prin care clienții primesc până la 30% discount la achiziționarea unui smartphone odată cu predarea unui telefon vechi, dar și programul Rabla pentru electrocansice, cu 300 de lei voucher pe loc, soluții de finanțare diverse și Retur 45 zile.
Magazinul Flanco Smart Discounter Prahova Value Centre va fi deschis, de luni până duminică, în intervalul orar 9:00-21:00, la adresa centrului comercial, din Piața 1 Decembrie 1918, nr. 1, Ploiești.
Flanco este primul Smart Discounter electro-IT din România. Cu peste 1.500 de angajați, compania deţine o rețea de 160 de magazine, aflate în cele mai importante zone comerciale din 113 orașe ale României. De asemenea, magazinul online al retailerului, flanco.ro, se află în continuă dezvoltare și oferă tehnologie de ultimă generație, cele mai căutate branduri și soluții inovatoare de plată.