FlixBus lansează începând cu 14 iunie noi curse directe din București, Ploiești și Brașov către litoralul bulgăresc. Varna, Obzor, Burgas și Sunny Beach vor putea fi vizitate cu ajutorul autocarelor verzi FlixBus șapte zile pe săptămână.
„Credem că succesul se obține prin dezvoltarea continuă a rețelei. Actuala expansiune oferă acces rapid la litoralul bulgăresc și le va permite românilor să viziteze și să descopere unele dintre cele mai populare locuri din sezonul estival”, a declarat László Arany, Manging Director Regional, FlixBus.
În aprilie, FlixBus a adăugat rețelei sale noi curse din România către orașe din zona mediteraneană, precum Napoli și Barcelona. În prezent, FlixBus oferă conexiuni directe din România către 15 țări.
Expansiune globală în vara lui 2018
FlixBus și-a început activitatea în 2013 și, în numai cinci ani, și-a extins rețeaua către 27 de țări din Europa, în colaborare cu 300 de parteneri regionali, operatori de transport cu autocarul. După ce a revoluționat piața de mobilitate pe distanțe lungi din Europa, compania și-a dus modelul unic de business pe piața din Statele Unite. Autocarele verzi au început să circule pe străzile americane, între orașe precum Los Angeles, San Francisco, Las Vegas, San Diego sau Phoenix din 31 mai. FlixBus țintește 1.000 de curse zilnice în SUA până la finalul anului și dorește să își crească portofoliul european cu 30% anul acesta, la 350.000 de curse zilnice.
Exemple de destinații în vara acestui an:
FlixBus este o companie tânără furnizoare de transport pe distanțe lungi. Din anul 2013, oferă un mod alternativ, comod și verde de a călători, pentru orice buzunar. Grație planificării inteligente a rețelei și a unui sistem backend de ultimă generație, FlixBus oferă cea mai mare rețea de autocare interurbane din Europa, cu 250.000 de curse zilnice către 1.700 de destinații din 28 de țări.
Fondat și lansat în Germania de trei antreprenori tineri, Jochen Engert, André Schwämmlein și Daniel Krauss, start-up-ul combină experiența și calitatea prin strânsa colaborare cu sectorul regional de IMM-uri. Din birourile sale din Berlin, München, Paris, Zagreb, Milano și Stockholm, echipa FlixBus, aflată în plină expansiune se ocupă de planificarea rețelei, de relațiile cu clienții, de managementul calității, de marketing și de vânzări, precum și de dezvoltarea activității și a tehnologiei. Partenerii de transport regionali, adesea firme de familie clădite pe eforturile câtorva generații, se ocupă de operațiunile cotidiene și de o flotă de autocare verzi FlixBus, punând un accent deosebit pe cele mai înalte standarde de confort și de siguranță. Așadar, inovația, spiritul antreprenorial și o marcă puternică în transportul internațional de persoane sunt completate de experiența și de calitatea unui sector tradițional format din firme mici și mijlocii. Folosind un model de afaceri unic, FlixBus a transportat milioane de clienți în toată Europa și a creat mii de noi locuri de muncă în acest sector. Găsiți mai multe știri și imagini – care pot fi folosite și descărcate gratuit – în FlixBus newsroom.