FlixMobility, furnizorul global de servicii de mobilitate prin intermediul brandurilor FlixBus și FlixTrain, a achiziționat Greyhound Lines, Inc. („Greyhound”), cel mai mare operator de transport cu autocarul pe distanțe lungi din Statele Unite, de la FirstGroup plc.
Această achiziție marchează un nou pas important în viziunea FlixMobility de a oferi călătorii, accesibile, convenabile și prietenoase cu mediul pentru consumatorii din întreaga lume.
Precizările transmise ZIUA CARGO:
Rețeaua globală FlixBus deservește peste 2.500 de destinații în 36 de țări pe lângă SUA, cu 400.000 de conexiuni zilnice. În prezent, Greyhound conectează aproximativ 2.400 de destinații în America de Nord, cu aproape 16 milioane de pasageri în fiecare an.
Autobuzele pe distanțe lungi reprezintă un pas esențial pentru transformarea mobilității sustenabile la nivel mondial datorită performanțelor lor excelente în ceea ce privește cantitatea de emisii de CO2. Recenta rundă de finanțare atrasă de FlixMobility este un semn clar al angajamentului pentru un viitor verde. Prin achiziția Greyhound, FlixMobility este tot mai aproape de viziunea sa de a oferi tuturor opțiuni de transport accesibile și prietenoase cu mediul înconjurător.
André Schwämmlein, fondator și director executiv FlixMobility: „Consumatorii din America de Nord caută din ce în ce mai mult soluții de mobilitate accesibile, confortabile, inteligente și sustenabile. O ofertă extinsă va atrage un număr tot mai mare de călători care vor renunța la autoturismul personal și se vor orienta către servicii de transport în comun cu autobuze interurbane. Împreună, FlixBus și Greyhound vor răspunde acestei cereri în creștere. Pe măsură ce afacerile noastre continuă să își revină după efectele pandemiei, vom replica succesul pe care l-am obținut deja în 37 de țări cu abordarea noastră inovatoare, centrată pe client.”
Jochen Engert, fondator și director executiv al FlixMobility: „Extinderea continuă a rețelei noastre prin parteneriate și achiziții a fost întotdeauna o parte integrantă a strategiei noastre de creștere pentru a ne consolida prezența globală. Achiziția Greyhound este un pas important și consolidează poziția FlixBus în SUA. Echipele FlixBus și Greyhound împărtășesc o viziune comună, aceea de a oferi mobilitatea inteligentă, accesibilă și sustenabilă pentru toți.”
David Martin, Executive Chairman FirstGroup plc: „Vânzarea Greyhound către FlixMobility face parte din strategia noastră de raționalizare a portofoliului, care vizează reorientarea FirstGroup către activitățile sale de top în domeniul transportului public din Marea Britanie. Punctul forte al Greyhound este reprezentat de oamenii săi și aș dori să le mulțumesc pentru angajamentul lor față de clienți și comunitate. Ca parte a FlixMobility, sunt convins că Greyhound va fi bine poziționat pentru a continua să crească și să își dezvolte serviciile emblematice pentru mulți ani de acum încolo.”
În ultimii opt ani, FlixBus a crescut constant și a creat cea mai mare rețea de autobuze interurbane din Europa, transportând peste 62 de milioane de persoane doar în 2019. Achiziția Greyhound marchează o etapă importantă în strategia de expansiune globală a FlixMobility, un element esențial pentru creșterea viitoare a companiei.
FlixBus a intrat pe piața din Statele Unite ale Americii în 2018 cu destinații în sud-vestul țării, printre care Los Angeles, California, Las Vegas, Nevada, Phoenix și Arizona. De atunci, compania și-a extins operațiunile pentru a facilita călătoriile între alte orașe din sud-vest, sud, nord-est și nord-vestul Pacificului.