Protectie la credite din 2010

Directiva Comisiei Europene 2009/48/CE privind creditul de consum, care reglementeaza relatia dintre creditori si consumatori, acestia din urma putand sa ramburseze anticipat banii imprumutati de la banci fara a fi penalizati in mod excesiv, va fi transpusa in legislatia romaneasca pana la data de 11 iunie 2010, a declarat, joi, 8 octombrie, pentru Agerpres, Mihail Meiu, directorul Directiei Relatii Internationale si Comunicare a Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC).

Oficialul ANPC a spus ca, in momentul de fata, comisioanele pentru rambursarea anticipata a creditelor de consum, percepute de banci si institutiile financiare nebancare, sunt la nivelul de 4-7 la suta, si chiar mai mult, ceea ce ii impiedica pe consumatori sa acceseze o oferta de credit mai avantajoasa. Un sondaj Eurobarometru din 2008 arata ca, in Romania, 10 la suta dintre consumatori, in ultimii doi ani, isi schimbasera banca unde aveau conturi curente, dar numarul celor care gasisera oferte mai ieftine era mult mai mare (33 la suta).

Directiva europeana 2009/48/CE limiteaza comisionul de rambursare anticipata – la 0,5 la suta, cel mult unu la suta – si introduce obligativitatea prezentarii, inca din faza de pre-contract, a unor informatii standard care sa-i ajute pe consumatori sa ia o decizie in cunostinta de cauza.

Joi, 8 octombrie, Centrul European al Consumatorilor din cadrul Asociatiei pentru Protectia Consumatorilor (APC Romania) a organizat o prima consultare publica pe tema transpunerii in legislatia romaneasca a Directivei Comisiei Europene 2008/48/CE privind creditul de consum. La eveniment, au participat reprezentanti ai industriei financiare si ai autoritatilor pentru protectia consumatorilor. Consultarea face parte din programul national de educatie financiara “Bugetul Familiei”, derulat de APC Romania sub patronajul ANPC.

Dezbaterile s-au axat pe impactul pe care diferitele prevederi ale directivei europene il vor avea asupra institutiilor financiare din Romania, iar reprezentantii acestora au afirmat ca vor comunica ANPC un punct de vedere privind transpunerea directivei in legislatia romaneasca, informeaza un comunicat APC Romania.

Potrivit sursei, “directiva reglementeaza, printre altele, obligativitatea de informare a clientilor privind orice modificare a ratei dobanzii, cat si drepturile consumatorilor in cazul restituirii anticipate a unui imprumut. Totodata, clientii institutiilor financiare vor putea sa renunte fara nici o justificare la un imprumut in termen de 14 zile de la semnarea contractului si vor avea dreptul la o reducere echitabila a costurilor la achitarea anticipata a acestuia, oricand dupa aceasta perioada”.
“Bugetul Familiei” a fost lansat in octombrie 2008 si este primul program non-profit de educatie financiara din Romania, destinat publicului larg. Este derulat de Asociatia pentru Protectia Consumatorilor din Romania, cu sprijinul Provident Financial Romania.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.