Forum de afaceri Romania – Kazahstan

Camera de Comerț și Industrie a Muncipiului București (CCIB) a organizat Forumul de afaceri România – Kazahstan, cu ocazia vizitei în România a unei misiuni economice din Republica Kazahstan, organizată de Camera Națională a Antreprenorilor (Atameken) din această țară, care a însoțit delegația oficială kazahă participantă la cea de a XIII-a sesiune a Comisiei Mixte interguvernamentale româno-kazahstaneze de colaborare comercial-economică și tehnico-științifică.

Din delegația kazahstaneză au făcut parte oameni de afaceri ce activează în domenii precum: tehnologia informației, transport, energie, industria ușoară.

„Evenimentul de astăzi va fi urmat, în luna noiembrie a.c., de organizarea unei Zile a oportunităților de afaceri dedicată Kazahstanului și de o misiune economică în această țară, în primul semestru al anului 2018”, a declarat Sorin Dimitriu, președintele Camerei bucureștene, în deschiderea forumului.

Sesiunea oficială a Forumului a fost onorată de prezența copreședinților Comisiei Mixte, Magzum Mirzgaliyev, adjunct al ministrului Energiei, și de Adrian Marius Dobre, secretar de stat la Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, precum și a E.S. Daulet Batrashev, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Republicii Kazahstan în România.

„Schimburile comerciale româno-kazahstaneze și investițiile sunt axate în principal pe energie și hidrocarburi, dar pe viitor cred că putem face mai mult în domenii precum: tehnologia informației, educație, agricultura etc. Prin semnarea, la nivelul Comisiei Mixte a unui protocol de colaborare noi am creat cadrul pentru o mai bună colaborare, însă cei care aduc plus valoare sunteți dumneavoastră, reprezentanții mediului de afaceri”, a declarat Adrian Marius Dobre, în cadrul sesiunii oficiale a Forumului.

La rândul său, Magzum Mirzgaliyev a vorbit despre potenţialul economic al țării sale, punctând faptul că oamenii de afaceri români interesați să investească în Kazahstan beneficiază de stimulente și beneficii fiscale, precum și de acces la piețele țărilor membre ale Uniunii Economice Euro-Asiatice (Kazahstan, Federația Rusă, Belarus, Armenia și Kîrgîzstan) sau vecine cum ar fi Uzbekistan și Republica Chineză

În a doua parte a evenimentului, care se înscrie în sfera preocupării constante a CCIB de a dezvolta relaţiile economice şi comerciale cu ţări din afara Uniunii Europene, oaspeţii şi-au prezentat activitatea, punctând interesul de a colabora cu parteneri din ţara noastră, şi au intrat în dialog cu reprezentanţii firmelor româneşti care au răspuns invitaţiei CCIB.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.