Franța. Tentativă de jaf pe A7. Jandarmii nu au venit. (VIDEO)

Parcările din Franța rămân periculoase, iar șoferii care au fost atacați acuză autoritățile, care ar trebui să asigure securitatea, că reacționează cu întârziere sau deloc. Jafurile sau tentativele de jaf continuă. Ionuț Bolohan a fost, în noaptea de 5 spre 6 iulie, obiectul unei astfel de tentative într-o parcare situată pe A7, la Air du Cabannes, între Orange și Avignon, în direcția Marsilia. Întâmplător, camera care era montată pe bordul camionului a filmat infractorii, când se îndreptau spre uși și a înregistrat zgomotul produs de încercările de efracție. Iată filmul întâmplării.

Ionuț Bolohan s-a stabilit de 22 de ani în Italia, locuiește în Torino și lucrează pentru o companie specializată în transport de autoturisme, cursele vizând, în multe cazuri, destinații din Franța, sau tranzitarea acestui stat.

„Pentru că știam că parcările din zona Marsilia sunt periculoase, am încercat să ajung cât mai aproape de Lyon, ținând, bineînțeles, cont de programul de condus. Parcarea în care m-am oprit avea camere de supraveghere (eu chiar mă aflam sub una) și deținea facilități pentru șoferii profesioniști. În jurul orei 3:30, m-a trezit un zgomot care venea din zona ușii. M-am dezmeticit din somn și mi-am dat seama că eram obiectul unei tentative de jaf. Am încercat să îmi mențin calmul, sau cel puțin să par că sunt calm (până la urmă, persoanele care încercau să îmi forțeze ușile nu veniseră să bem o cafea și eram speriat). Am analizat pericolele imediate, am văzut că nu folosiseră gaz, iar atacatorii nu reușeau să deschidă ușile din cauza anti-furturilor montate. De altfel, am observat că alte două persoane veniseră din zona altor camioane ca să îi ajute pe primii doi care îmi vizau vehiculul.

Ionuț Bolohan ne-a arătat încuietoarea, care l-a salvat în noaptea atacului

Se auzeau zgomote din zona ambelor uși (sunete care au fost de altfel prinse de cameră). Am sunat la 112, dar am fost pus în legătură cu un robot. Nu puteam aștepta. Am căutat numerele de urgență pentru jandarmerie și am sunat la 17. Reprezentanții autorităților franceze nu au părut deloc surprinși, am rămas în contact telefonic, dar nu au venit. M-au sfătuit să stau liniștit și să mă deplasez a doua zi la ora 8 dimineața ca să depun plângere.

Atunci când le-am explicat că încerc să mă apăr, mi-au răspuns: «Bien sur, monsieur». Eram pe cont propriu. Dar am mizat pe faptul că aveam ușile asigurate. Am tras perdelele și am pornit mașina, fără să o mișc, însă. Nu am claxonat, pentru că nu m-ar fi ajutat cu nimic. Șoferii nu ies din camion și aș fi putut provoca reacții violente, dacă hoții s-ar fi simțit mai expuși. Din fericire, au reacționat bine pentru mine. Au plecat și nu s-au mai întors.”

Au fost vizate și alte 2 camioane înmatriculate în Bulgaria

În dimineața zilei de 6 iulie, Ionuț a stat de vorbă cu șoferii bulgari ale căror camioane fuseseră, de asemenea, atacate. Și ei avuseseră ușile asigurate, și marfă nu lipsea. De asemenea mașinile (încărcătura lui Ionuț) nu fuseseră zgâriate. Se pare că atacurile vizaseră exclusiv cabinele.

Semne pe portiere, în urma încercării de efracție

Încercarea de a depune o plângere…

Dar lucrurile nu se opresc aici, iar gustul amar devine chiar mai puternic. Pentru că avusese camera pornită și putuse filma persoanele care încercaseră să intre în vehicul în drumul lor către și dinspre camion, Ionuț a încercat să ofere aceste informații autorităților, în ideea că prin prinderea lor, alți șoferi pot fi protejați.

În ciuda încercărilor de a intra în legătură directă cu reprezentanți ai jandarmeriei, pe traseul urmat, Ionuț nu a reușit. Următoarea cursă primită trecea prin Frejus. S-a oprit la unitatea de jandarmi de la Tunelul Frejus, să le arate filmarea și să facă o plângere.

Conversația scurtă și elocventă purtată cu unul dintre jandarmi, care vorbea puțin italiană, a sunat cam așa:

„Ți-a furat ceva?”

„Nu.”

„Atunci de ce ai venit?!”

„Aș vrea să depun măcar plângere. Poate, cei care m-au atacat au tâlhărit alți colegi.”

„Dar ce treabă avem noi, la Frejus? Orange, Avignon se află în partea cealaltă.”

Atacurile fac deja parte din realitatea de zi cu zi

„Am mulți colegi care au fost atacați în Franța. Li s-a pus cuțitul la gât, au fost gazați și li s-au furat documentele și banii (chiar și atunci când era vorba doar despre 20 de euro!). Atacatorii nu au scrupule!”, observă Ionuț Bolohan, dând, în plus, exemplul unui coleg ucrainean, care, în urmă cu mai puțin de jumătate de an, a făcut obiectul unei deturnări. Unul dintre atacatori a pătruns în cabină, l-a amenințat cu cuțitul și i-a cerut să urmeze un traseu, unde să descarce trei dintre mașinile pe care le transporta. „Era vorba despre autoturisme scumpe. I s-a promis că nu va păți nimic, dacă va urma instrucțiunile, dar înainte de a intra pe o stradă lăturalnică, pentru că se aflau într-o zonă populată, a profitat de un moment favorabil, a tras frâna de mână și a fugit pe stradă în maieu și șort (așa cum dormise). A scăpat, dar o parte dintre mașinile transportate au fost distruse, cu obiecte dure.”

Conform observațiilor șoferilor, de cele mai multe ori sunt vizate de infractori camioanele străine, nu cele înmatriculate în Franța.

„Situația este foarte gravă, suntem afectați de lipsa de siguranță și de răspunsul slab al autorităților franceze. Am discutat cu colegii și singura noastră șansă pare a fi aceea de a ne pregăti să ne apărăm singuri”, este concluzia lui Ionuț Bolohan.

Oare mâine cum o să arate?…

Camera montată pe bord a filmat atacatorii când se deplasau către și dinspre camion și a înregistrat zgomotele făcute, atunci când s-a încercat spargerea ușilor.

Meda IORDAN

meda.iordan@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.