Garanti Leasing finanțează cu peste 300.000 de euro 20 de automobile Renault Zoe, ca parte a strategiei sale de a susține activ proiectele antreprenoriale sustenabile, precum și alte inițiative care au impact pozitiv asupra comunității si a mediului înconjurător.
Cele 20 de automobile Renault Zoe finanțate de Garanti Leasing sunt 100% electrice și pot fi încărcate complet în 2 ore și 40 de minute la o stație de încărcare cu puterea de 22kW.
“Strategia Garanti Leasing pe termen lung este de a veni în întâmpinarea clienților noștri cu servicii financiare adaptate nevoilor lor. Mai mult decât atât, obiectivul nostru este să aliniem aceste soluții la cele mai recente evoluții din domeniul tehnologic, prin care să se poată diferenția cu adevărat pe piață. Suntem mândri să avem alături de noi clienți alături de care putem susține în mod activ proiecte sustenabile, iar pe termen lung dorim să contribuim la cât mai multe astfel de inițiative în viitor”, a declarat Okan Yurtsever, Director General, Garanti Leasing.
Renault Zoe este cel mai vândut autovehicul electric din Europa și este caracterizat printr-un design elegant și interioare stilizate, alături de un șasiu special conceput pentru autovehicule electrice.
În condiții normale de trafic, Renault Zoe poate funcționa până la 400 de km fără încărcare, în funcție de stilul de condus al șoferului și factorii de mediu, atingând o viteză de până la 135km/h. Vehiculele integrează cea mai avansată tehnologie electrică și au obținut 5 stele în testele de siguranță pasivă ale EURO NCAP. În plus, Renault Zoe a fost declarată de Green Organisation: “Green Apple Pure Electric and Hybrid Vehicle Champion 2017”.
În 2017, Garanti Leasing a acordat finanțări noi în valoare de peste 80 milioane de euro. Distribuția activelor finanțate anul trecut a fost una echilibrată, fiind formată din vehicule, echipamente și imobiliare.
Despre Garanti Leasing
Cu o tradiție de 20 de ani pe piața de leasing din România, Garanti Leasing (brandul sub care funcționează compania Motoractive IFN SA) completează gama de produse și servicii a Grupului Garanti cu oferte de leasing pentru vehicule, echipamente și imobiliare, sale & lease-back. De la inaugurare, compania a acordat peste 825 de milioane de euro pentru activele în leasing financiar și a semnat peste 54.000 de contracte de leasing. În prezent, societatea operează prin șase birouri locale și creează sinergii cu agențiile Garanti Bank din țară.
Garanti Leasing face parte din Grupul financiar-bancar Garanti România din 2010. Grupul Garanti reunește de asemenea Garanti Bank și Garanti Credite de Consum (marca sub care funcţionează Ralfi IFN SA).
Grupul Garanti România este deținut de Turkiye Garanti Bankasi AS (TGB), a doua bancă privată din Turcia, ca mărime. TGB este o bancă universală, cu servicii de top în toate segmentele de business, și are peste 15 milioane de clienți în zonele corporate, comercial, întreprinderi mici și mijlocii, precum și retail, cărora le oferă servicii financiare integrate. Grupul financiar spaniol Banco Bilbao Vizcaya Argentaria (BBVA) este acționarul majoritar al TGB.
Pentru detalii suplimentare vă rugăm să accesați: http://www.garantileasing.ro/