Gebrüder Weiss transportă echipamente pentru experimente pentru misiunea spațială a Swedish Space Corporation. În centrul misiunii din nordul Suediei se află experimente științifice în condiții de imponderabilitate.
Precizările transmise ZIUA CARGO:
Compania internațională de transport Gebrüder Weiss este partenerul logistic oficial al misiunii spațiale SubOrbital Express a Swedish Space Corporation (SSC) și transportă, în acest scop, douăsprezece experimente științifice la Kiruna, în nordul Suediei. În perioada 14-24 noiembrie, SSC va desfășura misiunea „SubOrbital Express 3 (S1X-3M15)” la baza de rachete Esrange de lângă Kiruna, în cadrul căreia vor fi transportate în spațiu experimente, care vor fi studiate în condiții de imponderabilitate. Scopul este de a dobândi cunoștințe pentru cercetare dar și privind activitatea astronauților în spațiu.
Stefan Krämer, Program Manager pentru SubOrbital Express, Swedish Space Corporation: „În cadrul Swedish Space Corporation, permitem cercetarea spațială pentru universități, echipe de cercetare și companii start-up de la nivel internațional. Multe dintre experimente au un impact direct asupra științei și, prin urmare, pot influența întreaga lume. Este esențial ca echipamentul să fie adus la baza de rachete la timp și, mai presus de toate, în siguranță. Cu Gebrüder Weiss, ne bazăm pe un partener logistic în care putem avea încredere”.
Frank Haas, head of Corporate Brand Strategy&Communications în cadrul Gebrüder Weiss: „Sprijinim Swedish Space Corporation cu know-how-ul nostru în domeniul logistic și dorim să contribuim la dezvoltarea activităților spațiale. Proiectele de mobilitate orientate către viitor, cum ar fi misiunea spațială, joacă un rol central pentru Gebrüder Weiss.”
Gebrüder Weiss și-a demonstrat deja experiența în domeniul logisticii anul trecut, în timpul simulării unei misiuni a unui astronaut pe Marte, desfășurată în Israel.
„Urmărim cu interes inițiativele desfășurate la nivel de grup ce au drept temă principală mobilitatea, și, în mod special, proiecte de-o anvergura impresionantă, așa cum este SSC sau Mars Mission. Acestea ne inspiră și motivează să anticipăm viitorul și să creăm premisele unor parteneriate sustenabile și durabile”, declară Viorel Leca, director general al Gebrüder Weiss în România.
Despre misiunea „SubOrbital Express 3”
Pot rezista ceasurile la accelerațiile și vibrațiile unei lansări de rachetă? Cum poate fi îmbunătățită monitorizarea sănătății astronauților în spațiu? Cum se comportă celulele din organism în condiții de gravitație zero? Acestea și alte teste în condiții de imponderabilitate, efectuate de echipe de cercetare din Australia, Costa Rica, Portugalia, Italia, Liechtenstein, Germania, Elveția, Belgia și Suedia reprezintă scopul celei de-a 15-a misiuni spațiale a SSC pentru experimente în stare de imponderabilitate.
Gebrüder Weiss organizează transportul echipamentelor necesare experimentelor de la sediul SSC din Solna, lângă Stockholm, până la Kiruna, în nordul Suediei, la o distanță de 1.200 de kilometri. Pe 22 noiembrie, testele vor fi trimise în spațiu de la baza de rachete din Esrange. Grație traiectoriei parabolice se va obține o stare de imponderabilitate timp de șase minute. Experimentele vor ateriza apoi într-o zonă nelocuită aflată la nord de Esrange. De acolo, acestea vor fi transportate cu elicopterul la bază, fiind ulterior evaluate de cercetători.
Despre Gebrüder Weiss în România
Prezentă în România, încă din anul 1994, Gebrüder Weiss se bazează pe o infrastructură națională de hub-uri logistice situate în București, Arad, Sibiu, Cluj, Bacău, Brașov, Constanța și Craiova. Compania oferă soluții logistice inteligente pentru clienții săi și asigură servicii flexibile de distribuție prin transport rutier, feroviar, aerian și maritim.
Din 2018, compania a lansat în România şi un serviciu de livrări la domiciliu, axat pe comenzile de marfă tip cargo – Home Delivery, iar în 2020 a deschis un hub logistic dedicat acestui serviciu, de unde sunt gestionate operațiunile de cross-docking, terminalul deservind întreaga țară.
O data cu lansarea myGW în România, în 2021, și integrarea ETA (en. Estimated Time of Arrival) în portal, clienții companiei au acces la toate informațiile relevante dintr-un singur cont, oricând și de oriunde (status, documente relevante, stocuri, comenzi).
La un an de la lansarea portalului myGW în România, 400 de utilizatori au gestionat prin intermediul portalului 415.000 de transporturi și au plasat 30.000 de comenzi.