GEFCO România se alătură eforturilor Fundația PARADA de reintegrare în societate a copiilor fără adăpost – orfani, abandonați sau fugiți din familii destrămate, violente și abuzive, și care își duc viața pe stradă -, prin inițierea în arta circului.
Începând cu decembrie 2016, GEFCO România a încheiat un parteneriat în acest sens cu Fundația PARADA.
Conform datelor deținute de Fundația PARADA, în 2014, în București, între 1200-2000 de copii și tineri ai străzii se aflau într-o situație de vulnerabilitate extremă: fără resurse, fără locuință, lipsiți de protecția unui adult responsabil, de multe ori cu probleme de sănătate, neșcolarizați, vulnerabili la consumul de droguri și la multiplele forme de abuz. Acești copii, provenind din zonele rurale sărace ale României, din familii violente, s-au îndreptat către București căci, ca toate orașele importante, capitala le permitea supraviețuirea, fie și în condiții precare sau chiar dramatice.
„PARADA coordonează activități de monitorizare și evaluare și dezvoltă programe permanente cum este “Centrul social de zi” destinat copiilor fără adăpost. Scopul organizației noastre îl reprezintă sprijinirea copiilor, tinerilor și familiilor fără adăpost, prin intermediul unor servicii integrate de asistență socială, educativ-formative și de integrare socio-profesională. Misiunea Fundației PARADA este reintegrarea socială completă și stabilă a copiilor care participă la programele noastre,” spune Ionuț Jugureanu, director executiv al Fundației PARADA.
Prin prisma angajamentului luat de GEFCO România în susţinerea activităţii Fundaţiei PARADA, un prim pas îl reprezintă alocarea unei sponsorizări financiare prin care vor fi ajutați aproximativ 300 de beneficiari ai programului Caravana: copii, tineri și familii în situație de stradă. Intervenția socială stradală, specifică programului Caravana, este o metodă de intervenție socială inovativă, bazată pe stabilirea unei relații de încredere între publicul vizat și lucrătorul social, caracterizată printr-o intervenție de proximitate.
„Fundația PARADA nu este un loc de recuperare socială, este un loc în care acești tineri dobândesc instrumentele necesare pentru construirea individuală a unui parcurs de viață valorizant. Primul pas este acela de a-i atrage către programele noastre prin formele ludice de educare pe care le oferă circul. De pe stradă, unde sunt marginalizați și traumatizați, cu puțină voință și tenacitate ajung pe scenă, unde sunt aplaudați, capătă încredere în ei și sunt conștienți de valoarea lor umană, în primul rând. A doua etapă a proiectului o constituie formarea lor ca artiști de circ profesioniști, treaptă care însă cere talent, dăruire, muncă multă și dintre copiii care au fost incluși în programele noastre, doar vreo 10 dintre ei fac și acum această meserie, unii chiar în Italia,” declară Ionuț Jugureanu, director executiv al Fundației PARADA.
“Vedem intervenţia socială stradală în avangarda serviciilor destinate persoanelor aflate într-o situaţie de vulnerabilitate extremă. Aderăm principiilor specifice intervenţiei sociale stradale cu dorinţia de a contribui activ la redarea demnităţii umane acelora care sunt privaţi şi încrederea într-o posibilitate de ameliorare a propriei condiţii. Activitatea Fundației PARADA este foarte importantă și, deopotrivă, solicitantă, ținând în mod special seama de faptul că se lucrează adesea cu copii”, a declarat Jérôme Chevrolet, Area Manager pentru regiunea Balcanilor și Director General al GEFCO România și Bulgaria.
Pe viitor, GEFCO România dorește să își extindă susținerea față de acivitățile derulate de Fundației PARADA prin implicarea angajaților săi în diverse acțiuni precum donarea a 2% din impozit către fundație, vizite la centrul social de zi și centrul educațional al fundației sau vizite pe stradă, efectuate împreună cu membrii fundației, la copiii străzii, ca parte a programului Caravana.
Despre GEFCO
GEFCO oferă producătorilor soluții de proiectare și aplicare a schemelor logistice , fiind o sursă de valoare adăugată în sporirea competitivității acestora pe piață. Performanța oferită de GEFCO clienților săi se bazează pe expertiza acumulată în ultimii 65 de ani, în special în industria autovehiculelor, unul dintre cele mai complexe și mai solicitante sectoare.
Fiind prezent în mai mult de 150 de țări, GEFCO este unul dintre grupurile aflate în top 10 la nivel European. În 2015 a obținut un venit de 4,2 miliarde Euro și are 12.000 de angajați. Având mai mult de 300 de filiale la nivel mondial, GEFCO își dezvoltă activitățile în Asia de Sud-Est, în Europa Centrală și de Est, în Balcani, în Asia de Est și în America de Sud.
Website: www.gefco.net; Twitter: @GEFCO_Group
Despre Fundația PARADA
Fundația PARADA a fost înființată în 1992, când Miloud Oukili, clovn și artist de stradă francez, aflat într-un turneu cu circul în România, a întâlnit pentru prima dată copiii străzii din București. Cu un nas roșu și cu câteva trucuri de jonglerie, a reușit să atragă atenția, să-i încânte și să le capeteze încrederea acestor copii.
Miloud a început să-i învețe secretele artei circului, împărtășindu-le cotidianul, dormind cu ei în canale și pe sub poduri, pentru a-i cunoaște și pentru a-i apropia. A devenit apoi prietenul și profesorul lor, i-a învațat circul și a produs primele spectacole stradale. Acestea i-au încântat pe copii, le-au redat încrederea, dorința de a reuși și speranța. Sub aplauzele trecătorilor, nu s-au mai simțit invizibili, nici ocoliți sau disprețuiți.