Sistemul de cântărire dinamică TSM din Ungaria funcționează și produce efecte de la 1 iunie, transmite FORT, într-un comunicat pe care îl redăm integral.
“De la 1 iunie 2018, sistemul TSM în Ungaria operează ”pe viu”, ținând seama de principiul de lansare treptată a sistemului de cântărire dinamică.
În după-amiaza zilei de 30 mai 2018, la sediul Ministerului de Inovare și Tehnologie (HU), reprezentanții asociației Nit Hungary (asociație parteneră a FORT), pe lângă alte asociații maghiare a transportatorilor, au purtat discuții cu responsabilul de transport, sub-secretar de stat Mosóczi László despre preocupările legate de lansarea sistemului de cântărire dinamică (TSM) 2018.
Opinia unanimă a organizațiilor a fost că sistemul de măsurare automatizat nu este în prezent adecvat pentru sancționarea pe o linie obiectivă și că nu există încredere în sistemul actual. Conform poziției NiT Hungary, la care se aliază și FORT, începerea folosirii sistemului TSM ar trebui amânată cel puțin până la sfârșitul anului. Amânarea ar oferi o oportunitate de a reglementa probleme restante deschise cu consultarea profesională. În sistemul actual s-a renunțat la aplicarea toleranței promise de 500 kg./osie și la greutatea totală prevăzute anterior de legislație. Această toleranță a fost insistent cerută de către asociațiile patronale din domeniul transporturilor la 23 mai 2018 și transmis în scris noului minister.
NIT Hungary a folosit în timpul negocierilor actuale experiențele membrilor care au relevat că există diferențe substanțiale între avertizările primite de la sistemul TSM și cântăririle efectuate pe cântarele fixe ”tradiționale”. Preocupările transportatorilor noștri și propunerile anterioare nu s-au întâlnit de data aceasta cu poziția ministerului. În ciuda rezervei semnificative și a opiniilor profesionale ale transportatorilor rutieri de marfă, perioada de testare nu va fi extinsă.
Cu toate acestea, ministerul a promis ca pe urma primelor două săptămâni de informații și de experiență, organizațiile profesionale și ministerul, împreună vor explora posibilitățile de rezolvare a problemelor ivite.
Ministerul a anunțat dezvoltarea în continuare a sistemului pentru a începe îmbunătățirile necesară pentru o funcție de alarmă de amendă care a fost aplicată cu succes la sistemul HU-GO.
La cererea fermă a reprezentanților grupurilor de interese, ministerul a reafirmat că va acorda o atenție deosebită în domeniul autorității pentru detectarea și sancționarea încălcărilor comise de transportatorii străini. Cu toate astea, conform informațiilor pe care FORT le deține, firmele străine nu vor primi procese verbale de amendă pe urma cântăririlor dinamice TSM prin poștă, ei vor fi opriți și amendați de către echipajele special constituite de control în trafic înainte de părăsirea teritoriului Ungariei, sau la revenirea în Ungaria. Aceste depășiri de tonaj al transportatorilor străini vor fi înregistrate și amendate exclusiv de acest organism de control nou constituit, în parteneriat cu organele de control actuale.
În situația actuală, solicităm companiilor membre să se străduiască pentru un comportament legitim și să continue să împărtășească experiența în acest domeniu cu FORT ! Rugăm transportatorii membri FORT să ne trimită eventualele procese verbale de sancțiuni, eventual dublate și de măsurători ulterioare la punctele de cântărire fixe din Ungaria și/sau România, în vederea transmiterii acestor inadvertențe către asociația parteneră NiT Hungary și ministerul de resort din Ungaria.
Adresa de mail la care așteptăm eventualele procese verbale și/sau bonuri de cântărire :
Cu stimă,
Siegfried Mayer
Secretar General Adjunct
Federația Operatorilor Români de Transport (FORT)”.