Grindeanu: Redeschidem PTF Giurgiu-Ruse feribot permanent

„Redeschidem punctul de frontieră permanent de la Giurgiu-Ruse pentru trecerea Dunării cu feribotul”, a anunțat, în 29 aprilie, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, după semnarea unui acord în acest sens, cu omologul săudin Bulgaria.

Acest punct de trecere va fi deschis permanent pentru pasageri și pentru vehiculele cu masă maximă de 40 de tone, a precizat Grindeanu.

Acordul pentru trecerea cu feribotul a frontierei româno-bulgare va intra în vigoare în toamna acestui an.

„Mai mult, la întâlnirea cu delegația bulgară am reamintit importanța derulării cât mai rapide a proiectului Fast Danube. Este în interesul economic al ambelor țări ca Dunărea să fie navigabilă pe toată perioada anului. Aceasta va permite transportul unor volume mult mai mari de mărfuri pe Dunăre (ceea ce, în contextul conflictului din Ucraina, are o importanță deosebită pentru economia altor state membre ale Uniunii Europene). Am oferit, din nou, sprijinul experților români pentru a ajuta partea bulgară să finalizeze Studiul de Fezabilitate necesar punerii în practică a proiectului Fast Danube”, a scris Grindeanu pe Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.