Grupul GRAMPET a recuperat masiv pierderile din pandemie

Grupul GRAMPET transmite că estimările financiare arată că cea mai mare parte a pierderilor provocate de pandemie în prima parte a anului trecut a fost recuperată, astfel că „testul economic a validat infrastructura strategică pe care am construit-o în ultimii 20 de ani”. 

Iată precizările, în comunicatul transmis ZIUA CARGO:

Anul 2020 a atras provocări economice unice pentru Grupul GRAMPET – Grup Feroviar Român (GFR), cel mai mare grup feroviar și operator logistic privat din România şi Europa Centrală și de Est, însă structura de servicii integrate și infrastructura strategică dezvoltată la nivel regional au favorizat revenirea rapidă din a doua parte a anului. 

Bilanțul pe 2020

Estimările financiare pentru 2020, un an marcat de consecințele economice ale pandemiei, mizează pe o cifră de afaceri în creștere ușoară, la aproximativ 285 milioane Euro (față de 281 milioane Euro anul trecut), respectiv un profit net în scădere la aproximativ 7,3 milioane Euro (comparativ cu 11 milioane în 2019). Rezultatele reflectă și impactul unui buget de investiții în creștere (23,2 milioane Euro față de 21,3 milioane Euro în 2019). 

Anul a fost marcat de performanțe notabile pentru companiile din grup:

– În luna aprilie, Grup Feroviar Român a primit certificatul de siguranță din Uniunea Europeană acordat pentru mai mult de o țară, o performanță în premieră pentru industria feroviară europeană. Certificatul Unic de Siguranţă acordat de Agenția Uniunii Europene pentru Căile Ferate permite Grupului să opereze în două țări, respectiv România și Grecia.

– În luna iunie, prototipul primului automotor produs de Electroputere VFU Pașcani a ieșit din fabrică sub o nouă înfățișare, purtând motive tradiționale românești pentru a sărbători Ziua Națională a Iei. Automotorul se află deja în ultimele faze de testare și va intra pe piața locală și internațională în prima parte a anului curent. 

– În luna iulie, Roserv Oil a preluat platforma RAFO Onești, cu obiectivul declarat de a dezvolta cel mai mare centru logistic din Moldova unde ar putea lucra până la 600 de oameni. 

– În paralel, Grupul GRAMPET și-a consolidat divizia din Ungaria, unde a finalizat achiziția terenului pe care se află fabrica Debrecen Vagongyár, pregătind tototdată investiții importante pentru modernizarea și retehnologizarea uzinei. 

– La finalul anului 2020, Assologistica (asociație reprezentativă pentru industria de logistică din Italia) și publicația de profil Euromerci au premiat Grupul GRAMPET pentru Inovație în Internaționalizarea Afacerilor, acordându-i premiul „Grupul Logistic al Anului” (detalii aici). 

– Procesul amplu de digitalizare la nivel de grup a avansat considerabil în 2020, fiind accelerat și de contextul impus de pandemie. În prezent, companiile din grup folosesc aproape 20 de soluții digitale dezvoltate intern. Alte 18 astfel de proiecte se află în curs de dezvoltare.

– Separat, echipa fabricii de medicamente Polisano Pharmaceuticals din Sibiu se apropie de lansarea primul său medicament oncologic solid – un pas foarte important pentru întreaga industrie farmaceutică românească. 

2020 a dublat, totodată, eforturile de implicarea socială menite să susțină, pe de o parte, eforturile naționale pentru combaterea pandemiei de Coronavirus și, pe de altă parte, activitatea tradițională a Fundațiilor TOFLEA și GRAMPET.

  • În luna mai, Grupul GRAMPET a lansat o campanie națională prin care a donat câte un aparat de testare de ultimă generație și 1.000 de teste DSP-urilor din Deva, Craiova, Iași, Constanța, Galați, Ploiești, Timișoara, București și Debrecen. Două astfel de donații au ajuns la Spitalul Clinic de copii Victor Gomoiu și Institutul Național de Boli Infecțioase Prof. Dr. Matei Balș din București. Totodată, companiile membre au donat câte 9.000 de măști de protecție Muzeului Național de Artă și Serviciului de Ambulanță București, dar și alte mii de măști de protecție în fiecare oraș din țară în care grupul are activitate. 

În paralel, Fundația TOFLEA a continuat proiectele educaționale și sociale care influențează viețile a zeci de mii de oameni din categorii defavorizate din județul Galați. 

  • Pe lângă cele 300 de burse școlare pe care le acordă în fiecare an, Fundația derulează în prezent două proiecte finanțate prin Programul Operațional Capital Uman (POCU). Astfel, proiectul Măsuri Integrate pentru Reducerea Abandonului Școlar vizează reintegrarea în sistemul de învățământ a 590 de persoane, precum și îmbunătățirea competențelor pentru 80 de cadre didactice din localitățile Toflea, Brăhășești și Gohor. Separat, proiectul Incluziune și dezvoltare prin economie socială, derulat alături de Euzone Consultancy Network SRL și Asociația Centrul pentru Legislație Nonprofit, susține integrarea socială și economică a persoanelor din categorii vulnerabile prin sprijinirea înființării de entități tip întreprinderi sociale.

La rândul său, Fundația GRAMPET a derulat mai multe acțiuni de sprijin pentru angajații companiilor din grup, susținând cazuri sociale, de natură medicală sau copii talentați care practică sporturi de performanță.  

Gruia Stoica

Gruia Stoica, președintele și fondatorul Grupului GRAMPET: „Pentru noi, 2020 a fost un an de testare și confirmare a ceea ce am construit în ultimii 20 de ani – o companie multinațională cu infrastructură strategică pentru întreaga economie. Primim tot mai multe semnale că Grupul GRAMPET intră în atenția marilor investitori și grupurilor de interese din industria de profil globală, într-un moment în care piața se aliniază la noua paradigmă economică, iar tendința de consolidare din industriile de transport se accentuează. Această validare internațională ne onorează, mai ales că vine pe fondul unui proces în justiție care ne provoacă acasă un prejudiciu nedrept de imagine. Este regretabil că vedem acest tratament față de un antreprenor care, dincolo de responsabilitatea economică și socială asumată, duce numele României peste hotare. În ceea ce ne privește, ne menținem angajamentul de a continua să construim în România, pentru România. Suntem conștienți că aportul economic al companiilor noastre este substanțial și că orice dezechilibru poate atrage un risc sistemic pentru industria de profil, dar și pentru economie per ansamblu”.

Grupul GRAMPET este cel mai mare grup feroviar și operator logistic privat din România şi din Europa de Sud-Est, având în jur de 7.000 de angajați. Înființată acum mai bine de 20 de ani, a devenit prima multinațională cu capital românesc, extinzându-se pe rând în Bulgaria (2004), Ungaria (2005), Republica Moldova și Germania (2010), Austria și Slovacia (2012), Croația (2016), Serbia (2018) și Grecia (2019). În prezent analizează extinderea pe alte șase piețe europene – Macedonia, Muntenegru, Slovacia, Cehia, Belgia și Olanda (harta atașată). 

Este prima companie europeană care a aderat la Asociația Middle Corridor – Ruta de Transport Internațional Trans-Caspică, parte din proiectul Noul Drum al Mătăsii, asumându-și un angajament ferm față de această alianță strategică ce creează o nouă rută între China și Uniunea Europeană.

În vara lui 2019, un juriu internaţional a desemnat Grupul GRAMPET drept Campionul Regional al Anului la Premiile Emerging Europe decernate la sediul central al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare din Londra. Premiul a acoperit toate industriile din 23 de țări emergente. 

Despre Grupul GRAMPET – Grup Feroviar Român

Înfiinţat în urmă cu aproape 20 de ani, GRAMPET este prima multinațională fondată în România și cel mai mare grup feroviar și operator logistic privat din Europa de Sud-Est. Structura sa de companii acoperă în mod strategic întregul lanţ de soluții și produse de transport feroviar, oferind clienţilor săi o experienţă integrată la cel mai înalt nivel de competență: servicii de transport feroviar marfă, construcţii, reparaţii şi modernizarea materialului rulant, producția de piese de schimb, închiriere de material rulant, transbordarea mărfurilor, servicii logistice, precum și soluţii inovatoare de IT pentru operatorii feroviari.

Având drept obiectiv declarat conectarea Oceanului Atlantic, prin Marea Nordului, la Oceanul Pacific, prin Marea Chinei de Sud, Grupul GRAMPET este unul dintre liderii industriei în dezvoltarea coridoarelor de transport ce conectează Europa şi Asia.

Compania sa fanion – Grup Feroviar Român (GFR), este cel mai mare operator privat feroviar din România. În prezent, peste 20% din trafic este internaţional, GFR oferind clienţilor săi soluții logistice complexe. GFR este membră a tuturor organizaţiilor internaţionale reprezentative și are acorduri de colaborare atât cu operatorii feroviari de stat (BDZ Cargo, UZ, CFM, PKP Cargo, ZK, RCH, HZ Cargo, ZBIH), cât și cu operatorii feroviari privaţi din Bulgaria, Ungaria, Slovacia, Cehia, Polonia, Austria și Germania.

Prin intermediul fabricilor Reva Simeria, Electroputere VFU Paşcani, Reloc Craiova și Electroputere VFU Craiova, Grupul GRAMPET acoperă o cotă importantă din piața reparatorie de material rulant din România.

În paralel, grupul desfăşoară o activitate intensă de cercetare şi dezvoltare de soluţii tehnice menite să ofere clienţilor o experienţă transparentă şi în timp real a serviciilor la care au acces. În 2017, GFR a lansat portalul E-CLIENT GFR, o premieră pentru România și sud-estul Europei, care facilitează gestionarea relației clasice cărăuș – companie-client, de la postarea unei cereri de ofertă până la facturarea serviciului prestat, trecând prin etape esențiale precum comandarea vagoanelor goale, întocmirea contractelor de transport, accesul neîngrădit la informații privind evoluția proceselor, atenționarea inteligentă a decidenților și transmiterea de rapoarte automate. 

Despre Fundația TOFLEA 

Fundația Toflea este o organizaţie non-guvernamentală, apolitică şi non-profit, înființată în anul 2004. Este finanțată în totalitate de Grupul GRAMPET, bugetul anual pentru programele derulate fiind de aproximativ un milion de lei. Fundaţia a fost creată iniţial pentru a veni în sprijinul cetăţenilor din localitatea Toflea (comuna Brăhăşeşti, judeţul Galaţi), care are o populaţie preponderent de etnie romă (în jur de 8.000 de persoane). Principalul segment vizat este cel al tinerilor, scopul fiind promovarea educației ca mijloc de a schimba comunitatea. După 16 ani de activitate, Fundația numără un total de 2.000 de beneficiari direcți, studenţi şi liceeni romi şi de alte naționalități, din medii defavorizate. Programul de burse reprezintă unul dintre cele mai eficiente programe pentru comunitatea romă din România, generând recunoaştere la nivel naţional și european. Copiii din Toflea au urmat universități de prestigiu precum Universitatea din București, Alexandru Ioan Cuza – Iași, Babeș – Bolyai – Cluj, Universitatea Dunărea de Jos – Galați, Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila – București, Sorbona, University College Birmingham – Business Management and Affairs sau Ecole Hoteliere de Lausanne – Elveția. Cei care au terminat facultatea au astăzi cariere de ingineri, avocaţi, medici sau finanţişti în România sau în alte țări precum Rusia, Marea Britanie, Ungaria, Germania, Franța.

Despre Fundația GRAMPET

Fundația GRAMPET este o persoană juridică neguvernamentală, independentă, de drept privat fără scop patrimonial care își derulează activitatea din anul 2009. Obiectivul principal este selectarea și promovarea tinerilor cu aptitudini, pentru pregătirea în domenii ce cuprind activități din ramura transporturilor feroviare, producția și repararea de material rulant și din domeniul turistic. În acest sens, o parte din obiectivele Fundației sunt sprijinirea angajaților societăților Grupului GRAMPET, sprijinirea unor activități culturale, științifice, educative, de caritate și de asistență socială și dezvoltarea de proiecte sociale. Fondurile Fundației GRAMPET provin din donaţii şi sponsorizări provenite de la persoane fizice, în marea majoritate fiind vorba despre redistribuirea a 2% din impozitul pe venit.

Mai multe informații puteți accesa pe pagina oficială de internet – https://grampet.ro/.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.