Toate segmentele de business – Upstream, Downstream, Servicii pentru Clienţi, Gas Midstream (transport de gaze naturale) – ale Grupului MOL au reuşit să îşi majoreze contribuţia comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit rezultatelor financiare prezentate vineri pentru primul trimestru al anului 2017.
Rezultatul EBITDA pe segmentul Upstream a crescut cu 50% comparativ cu primul trimestru al anului trecut, la 219 milioane USD, beneficiind de preţurile mai mari ale ţiţeiului, precum şi de baza de active foarte competitivă.
Producţia s-a menţinut stabilă, la 111.500 de bep/zi.
Segmentul Downstream a înregistrat un rezultat operaţional CCS EBITDA record pe primul trimestru, de 324 milioane USD, cu 15% mai mult comparativ cu perioada similară a anului trecut. Creşterea a fost generată de o disponibilitate mai bună a activelor (care au generat volume și randamente puternice), fiind susţinută de marje destul de bune în rafinare și petrochimie.
Segmentul Serviciilor pentru Clienţi a avut o creştere a rezultatului EBITDA cu 17% comparativ cu perioada similară a anului trecut.
Rezultatul de 55 milioane USD a fost generat de volumele mai mari de carburanti şi de contribuţia crescută a segmentului non-fuel.
Consumul de carburanţi a crescut cu 5% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, în regiunea Europei Centrale și de Est, asigurând un mediu favorabil.
În România, vânzările retail în volume de benzină au fost stabile în primul trimestru, în timp ce volumele de motorină au crescut cu 13,5% comparativ cu perioada similară a anului trecut.
Segmentul Gas Midstream (transport de gaze naturale), un contributor stabil la rezultatele de ansamblu ale Grupului MOL, a înregistrat un rezultat EBITDA de 70 milioane USD în primul trimenstru, în creştere cu 4% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
Profitul net a crescut cu 24% faţă de primul trimestru al anului trecut, la 323 milioane USD.
Grupul MOL este o companie internațională integrată şi independentă, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operaţiuni în peste 40 de ţări, aproximativ 25.000 de angajaţi în întreaga lume și peste 100 de ani de experiență în industrie.
În domeniul explorării și producției de hidrocarburi, experiența de peste 75 de ani a Grupului sprijină operațiunile de producție în 8 țări și activitățile de explorare în 13 țări.
Grupul MOL controlează patru rafinării şi două unităţi petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare, în Ungaria, Slovacia și Croaţia.
Compania are, de asemenea, o reţea de aproximativ 2.000 de benzinării în Europa Centrală şi de Sud-Est, în 10 țări, dintre care peste 200 în România.