Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici ai sectorului Focşani-Bacău din A7

Guvernul aprobat, în ședința din 13 iulie, indicatorii tehnico-economici pentru construirea tronsonului Focşani-Bacău al Autostrăzii Moldovei (A7), a anunțat, pe Facebook, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu.

Astfel, contractele pentru încă 98,9 km din autostradă vor putea intra rapid în licitaţie, după ce Consiliul Tehnico-Economic al CNAIR va aproba Proiectul Tehnic pentru toate cele 3 tronsoane ale acestui sector: Tronson 1 Focşani-Domneşti Târ: (35,60 km), Tronsonul 2 Domneşti Târg-Răcăciuni (38,78 km) şi Tronsonul 3 Răcăciuni-municipiul Bacău (24,52 km).

„Pe traseul autostrăzii Focşani-Bacău urmează să fie construite: 91 de poduri şi pasaje, 5 noduri rutiere, 10 spaţii de servicii, 3 Centre de Întreţinere şi Coordonare”, a notat el.

Autostrada Moldova (A7) va avea o lungime de aproximativ 320 km între Ploieşti şi Paşcani, iar construirea ei, estimată la 24,29 de miliarde de lei (fără TVA), va fi finanţată prin PNRR.

„Până acum, pe sectorul Ploieşti-Buzău (cu o lungime totală de 63,25 de km) au fost semnate contractele pe primele două loturi, iar contractul pentru cel de al treilea lot urmează să fie semnat în scurt timp”, a adăugat acesta.

Pentru sectorul Bacău-Paşcani, CNAIR a transmis deja spre validare la ANAP documentaţiile pentru atribuirea contractelor necesare construcţiei celor 3 loturi cu o lungime de 77,39 km.

Totodată, sectorul Buzău-Focşani, (82,44 km), format din patru tronsoane, este în faza evaluării ofertelor depuse. A7, care va fi practic coloana vertebrală a infrastructurii rutiere din Regiunea Moldovei, va reprezenta cel mai important pas făcut în ultimii 30 de ani pentru dezvoltarea economică a acestei zone, a subliniat şeful de la Transporturi. 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.