Guvernul a aprobat, în 30 aprilie, Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea și completarea unor acte normative, în care sunt preluate observaţiile mediului privat, pentru a optimiza funcţionarea Sistemului RO e-Transport.
Noua OUG reglementează în principal, conform precizărilor Executivului, următoarele aspecte:
- „Posibilitatea ca, prin Hotărâre a Guvernului, să fie stabilite și alte date și informații din bonul fiscal, precum și din raportul fiscal zilnic, decât cele prevăzute în prezent, care trebuie să fie transmise de aparatele de marcat electronice fiscale către sistemul informatic al ANAF. Ar fi necesar, spre exemplu, codul de identificare fiscală a contribuabilului, informație absolut necesară pentru generarea decontului de TVA precompletat.
- O altă modificare are în vedere procesul de implementare a Sistemului național privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri RO e-Transport, ce a vizat monitorizarea trasabilității bunurilor cu risc fiscal ridicat și a operațiunilor economice cu caracter ilicit. Astfel, în cazul în care bunurile cu risc fiscal ridicat sunt înregistrate în documentele justificative primare și, ulterior în evidența contabilă a utilizatorilor, sancțiunea complementară de confiscare a contravalorii bunurilor intrate în gestiune și în circuitul operațiunilor economice să nu se mai aplice.
- Un alt aspect are în vedere înștiințarea contribuabililor, în condițiile prevăzute la art. 47 din Codul de procedură fiscală, pentru care organul fiscal local a determinat potrivit art. 457 din Codul fiscal o valoare impozabilă mai mare de 2.500.000 de lei. De asemenea, se stabilesc elementele pe care trebuie să le conțină înștiințarea, precum și prorogarea termenului de declarare a impozitului special pe bunurile imobile şi mobile de valoare mare.
- În domeniul accizelor, modificarea vizează introducerea în sfera produselor supuse accizelor nearmonizate a noilor produse lansate pe piața din România. Este vorba despre produse cu nicotină, care nu conțin tutun, destinate consumului pe cale orală prezentate sub formă de pulbere sau particule sau în orice combinație a formelor respective, comercializate în porții ambalate în pliculețe”.
Premierul Marcel Ciolacu: „În domeniul fiscal aprobăm o ordonanţă de urgenţă preluând observaţiile mediului privat de a optimiza funcţionarea Sistemului RO e-Transport. Corelăm şi normele de aplicare a Codului fiscal cu obligaţia firmelor de a transmite factura electronică prin sistemul RO e-Factura. Sunt convins că aplicarea noilor prevederi va însemna un plus tot mai însemnat la veniturile bugetului. Deja avem o creştere cu 19% a veniturilor în primul trimestru”.
Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a detaliat noua OUG: „Ordonanța de urgență impune o serie de măsuri pe linia continuării proiectelor de digitalizare și a conformării voluntare pentru contribuabili. Avem, în acest fel, trei categorii de măsuri principale.
Este o primă măsură referitoare la e-case de marcat fiscale. După cum știm, în sistemul național sunt racordate peste 650.000 de case de marcat fiscale și, în scopul conformării voluntare, structura sistemului de informații a raportărilor zilnice între contribuabili și ANAF va fi una care va conține și elemente de identitate opțională pentru cumpărători. Practic, ne pregătim pentru proiectul care va însemna declarația unică digitală, pe care o vom implementa, în perioada următoare, ca o continuare a măsurilor pe care le avem în domeniul digitalizării. Așadar, odată aprobată această ordonanță, vom avea un sistem complet de informații pentru ceea ce înseamnă raportarea datelor financiare de către contribuabil, dar și un fundament mai complet pentru modulele antifraudă pe care le avem în lucru și pe care intenționăm să le operaționalizăm începând cu data de 1 iunie, pentru a trece la o altă modalitate de management a riscului fiscal.
A doua categorie de măsuri care a fost aprobată tot astăzi este pe linia proiectului și acțiunilor de digitalizare pe e-transport. Pentru cei care au uitat sau pentru cei care au omis să obțină codul UIT pentru declarația de e-Transport, dar bunurile sunt înregistrate în evidențele contabile, vom renunța la măsura confiscării acestor bunuri și vom aplica doar sistemul de amenzi pe care îl avem pentru ceea ce înseamnă abaterile contravenționale în domeniul declarației de e-Transport.
Cea de-a treia categorie de măsuri este cea referitoare la marile proprietăți, marile averi, al căror termen scadent era pentru data de 30 aprilie. S-a aprobat amânarea acestui termen până la data de 30 septembrie, pentru ca sistemul informațional referitor la marile proprietăți să poată să permită accesul la informații privind valoarea impozabilă a clădirilor. După cum se cunoaște, pentru clădirile mai mari de 2,5 milioane de lei și mijloacele de transport cu o valoare de peste 375.000 de lei, impozitul de 0,5% era un impozit cu termenul scadent pentru 30 aprilie. În acest context, pentru a avea acces la aceste categorii de informații pe care le-am menționat, dar și pentru a putea continua ceea ce înseamnă sistemul informatic necesar pentru acest tip de impozit, termenul, așa cum am menționat, s-a amânat până pe data de 30 septembrie 2024.
În acest context, proiectele pentru ceea ce înseamnă digitalizarea ANAF continuă. După cum se cunoaște, modulul e-Factura este funcțional și operațional cu data de 1 ianuarie și i-am aplicat o serie de îmbunătățiri de-a lungul timpului, ca urmare a observațiilor pe care le-am primit de la mediul de afaceri; am dezvoltat, de asemenea, un parteneriat cu mediul de afaceri pentru a îmbunătăți funcționarea modulului e-Factura.
De asemenea, cu data de 1 iulie pentru termenul scadent al taxei pe valoarea adăugată din luna iulie vom introduce decontul de TVA precompletat, scopul acestei măsuri fiind de a reduce gap-ul de TVA pe care îl avem – estimat din calculele Comisiei Europene – la peste nouă miliarde de euro, din care 40% provine din achizițiile intracomunitare. De asemenea, în continuarea măsurilor de digitalizare, modulul e-Transport și instalarea scannerelor în vămi, împreună cu sigiliul electronic al mărfurilor, fac parte din pachetul de măsuri de digitalizare, tocmai pentru a obține o cât mai bună colectare a veniturilor încasate la bugetul de stat.
După cum știți, pentru primul trimestru, veniturile planificate în valoare de 99 de miliarde de lei au fost în întregime realizate de către ANAF și acum așteptăm închiderea lunii aprilie. Iar, până la această dată, vă pot confirma că am trecut de luna aprilie de suma de 45 de miliarde de lei încasări la bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale, respectiv bugetul asigurărilor sociale de sănătate. Este o sumă record care urmează să fie definitivată în zilele următoare și este efectul aplicării Legii 296 privind consolidarea fiscal-bugetară a României. Iar, în acest context, procesul de consolidare fiscală pe care l-am inițiat și care este în implementare în momentul de față, are în vedere, ca fundament, atât măsurile de digitalizare, cât și măsurile care au fost aprobate prin Legea 296, în septembrie 2023”.