Guvernul a aprobat proiectul de lege privind zonele metropolitane

Guvernul a aprobat, în şedinţa din 2 iunie, proiectul de lege privind zonele metropolitane, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Proiectul merge la Parlament, pentru dezbatere și adoptare.

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, la începutul ședinței că acest proiect de lege are ca scop „sporirea accesului cetățenilor la servicii de mobilitate” și totodată, „vom îndeplini un jalon PNRR care trebuie aplicat până la finele lunii iunie”.

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat, în conferinţa de presă de la finalul ședinței Executivului, că prin acest act normativ se propune funcţionarea acestor structuri ca asociaţii de dezvoltare intercomunitară în jurul Capitalei, a municipiilor reşedinţă de judeţ sau a altor municipii.

„Este primul act normativ pe această temă în România, pentru că, până astăzi, respectiv până la aprobarea acestui proiect, care de astăzi intră în dezbaterea Parlamentului, nu avem decât un proiect de lege foarte lapidar legat de zonele metropolitane. E unul dintre motivele pentru care aceste zone nu s-au dezvoltat coerent. (…) Acesta este principalul scop al proiectului legislativ, care prevede modalităţile de constituire şi de limitare a zonelor metropolitane, de organizare şi funcţionare a acestora, de competenţe ale acestora şi de finanţare ale acestora”, a precizat Cseke Attila.

Ministrul a precizat că, din statisticile ultimilor ani, reiese că în foarte multe situaţii zona periurbană a marilor oraşe este într-o dezvoltare chiar mai accelerată faţă de centrul zonei respective. Aceste zone metropolitane vor funcţiona ca asociaţii de dezvoltare intercomunitară în jurul Capitalei, respectiv a municipiilor reşedinţă de judeţ şi a altor municipii.

„Delimitarea acestora, pentru municipiul Bucureşti se referă cel puţin la teritoriul administrativ a judeţului Ilfov. Poate fi şi mai mult, aşa cum astăzi, în mod real, este mai mult. Pentru municipiile reşedinţă de judeţ, acest teritoriu metropolitan va cuprinde primele două coroane urbane, în timp ce pentru celelalte municipii, altele decât reşedinţe de judeţ, prima coroană urbană. Prima coroană urbană înseamnă UAT-ul care are un hotar, este în vecinătatea imediată a nucleului zonei metropolitane, a doua coroană este cu încă un UAT lângă primul inel, prima coroană urbană”, a explicat Cseke Attila.

Prin proiectul de lege „sunt stabilite o serie de reguli, și anume, că un UAT poate face parte dintr-o singură zonă metropolitană, iar UAT-urile situate pe teritoriul metropolitan, municipiu reşedinţă de judeţ, pot intra doar în componenţa zonelor metropolitane ale acestora, cu câteva excepţii, cele din a doua coroană care sunt şi ele municipii îşi pot forma propria zonă metropolitană”. De exemplu, Turda faţă de Cluj este în a doua coroană urbană, dar îşi poate dezvolta o zonă metropolitană proprie, fiind un municipiu important.
De asemenea, UAT-urile situate pe teritoriul metropolitan a două sau mai multe municipii altele decât reşedinţe de judeţ îşi pot alege zona metropolitan. Este situaţia UAT-urilor situate în Valea Jiului între Lupeni şi Petroşani, sau a celor dintre Dej şi Gherla, în judeţul Cluj.

„Tot ca o regulă, o zonă metropolitană nu poate depăşi limita judeţului din care face parte municipiul, exceptând municipiul Bucureşti. În ceea ce priveşte atribuţiile acestor zone metropolitane, ele se referă la aprobarea unor strategii integrate de dezvoltare metropolitană, la Planul de Mobilitate Urbană metropolitană, la Planul Urbanistic General al zonei metropolitane, la politici fiscale comune, la documente de strategie şi planificare, de asemenea la promovarea şi implementarea unor proiecte finanţate din fonduri naţionale, europene sau internaţionale”, a adăugat Cseke Attila.

Finanţarea va fi asigurată din venituri contribuţii proprii ale UAT-urilor care fac parte din zona metropolitană, „respectiv dintr-un procent de 5% pe care îl va vira Ministerul de Finanţe fiecărui UAT din impozitul pe venit încasat pe teritoriul UAT-ului respectiv”.

„Foarte important: sunt nişte limite prevăzute în actul normativ, astfel încât în această zonă metropolitană chiar şi UAT-urile mai mici să îşi găsească interesul, dacă vreţi, de dezvoltare a infrastructurii. Drept urmare, sumele acestea virate zonelor metropolitane se vor folosi – minimum 30% pentru investiţii în UAT-urile din zona periurbană, adică alăturate nucleului municipiului reşedinţă de judeţ sau al altui municipiu şi maximum 70% pentru investiţiile din nucleu, astfel asigurând şi dezvoltarea infrastructurii şi în zona adiacentă”, a precizat ministrul Dezvoltării. 

Download

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.