Guvernul Ciucă a adoptat, în ședința de luni, prelungirea scutirii de la plata impozitului specific datorat de operatorii economici din domeniul HoReCa pentru o perioadă de 180 de zile, calculată de la momentul intrării în vigoare a noului act normativ.
„Ajutăm, astfel, un sector economic aflat în continuare într-o acută lipsă de lichiditate, protejăm sute de mii de locuri de muncă şi oferim o gură de oxigen aşteptată de zeci de mii de antreprenori. Vom continua să luăm asemenea măsuri generate în urma dialogului cu mediul privat. Putem depăşi această situaţie dificilă doar ajutând firmele şi angajaţii acestora. Asta înseamnă cu adevărat solidaritate economico-socială în vreme de criză”, a acris pe Facebook ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.
Concomitent cu prelungirea acestei scutiri, s-a prevăzut mecanismul de recalculare a impozitului specific datorat, în sensul scăderii acestei perioade de 180 de zile din totalul de 365 zile ale anului fisca.
Ordonanța mai prevede reglementări privind flexibilizarea condiţiilor de accesare a eşalonării la plată.
„Se creează posibilitatea depunerii cererii de eşalonare şi de către debitorii aflaţi în procedura insolvenţei, condiţia fiind ca până la data emiterii deciziei de eşalonare aceştia să iasă din procedura de insolvenţă. Totodată, se creează posibilitatea acordării eşalonării la plată şi pentru sumele pentru care s-a stabilit răspunderea, potrivit legislaţiei privind insolvenţa şi/sau răspunderea solidară. Măsura este necesară pentru redresarea contribuabililor care se află în dificultate financiară, pentru care eşalonarea la plată reprezintă un real sprijin”, precizează Guvernul.
Un alt element de noutate, potrivit Executivului, îl reprezintă încetarea obligaţiilor declarative pentru entităţile care au înscrisă în registrul comerţului menţiunea privind inactivitatea temporară sau pentru cele care au suspendată activitatea, pe perioada inactivităţii sau a suspendării activităţii.
O modificare a Codului fiscal are în vedere instituirea obligaţiei notarilor publici de declarare a tranzacţiilor din transferul dreptului de proprietate şi al dezmembrămintelor acestuia situate sub plafonul neimpozabil de 450.000 lei.